Propaganda oficială insista pe „realizările mărețe ale socialismului”, pe „omul nou” și pe „bunăstarea generală”, în timp ce românii se luptau cu frigul, cu lipsa alimentelor și penuria de produse esențiale. În acest contrast dureros, fabricile deveniseră surse alternative de compensare a acestor lipsurilor, fie prin vânzarea directă a produselor furate, fie prin troc cu alte produse sau servicii dorite.
"După încheierea programului, angajații plecau de fiecare dată cu un suvenir din fabrică, deoarece nu erau controlați la ieșire. Cine ajungea acasă cu mâna goală era, a doua zi, luat la mișto de către colegi. Un strungar care prelucra zilnic în jur de 12 bascule, una o lua acasă pentru un câștig în plus față de salariu. La fel procedau și cei care produceau planetare sau alte piese mecanice ori ale motorului", relatează pagina de specialitate Retro Auto România.
sursă: Ziare Arcanum
O legendă spune că, în Câmpulung, la orice casă opreai era imposibil să nu găsești piese de ARO, iar magazinele de piese auto aveau stocurile pline cu componente originale. Chiar și în prezent mai există, în magazinele auto, piese originale din anii ’90, indică sursa citată.
Potrivit presei vremii, în 1989 un model ARO 10-4 se putea cumpăra în Franța cu 60.400 franci. Textele de propagandă ale perioadei sunt însă contrazise de documentele oficiale. Istoricului Petre Opriș a dezvăluit faptul că însuși Nicolae Ceaușescu a ordonat, în 1989, ca toate uzinele de construcții auto din România să nu mai exporte mașini și să nu li se acorde credite pentru retehnologizare.
După Revoluție, furturile au evoluat și ele. Angajații de la ARO plecau cu zeci de rulmenți în sacoșe sau părți întregi de caroserie aruncate peste gard și transportate ulterior cu căruțele", alimentând micul trafic la negru spre Turcia, de exemplu.
