Locale· 1 min citire

Incendiu puternic în apropiere de Chilia Veche. Flăcările amenință fondul forestier din zona Ostrovului Babina -VIDEO

FOTO: ISU

FOTO: ISU

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 17 aug. 2026, 18:24

Un incendiu puternic de vegetație uscată a izbucnit luni, în zona Ostrovului Babina, în apropiere de Chilia Veche, județul Tulcea. Flăcările amenință să se extindă către fondul forestier, iar pompierii intervin pentru localizarea și lichidarea focarelor.

Pompierii intervin cu o navă multirol pentru a opri extinderea flăcărilor

La fața locului acționează pompierii militari din cadrul Detașamentului Tulcea, cu o navă multirol, alături de personal din cadrul Ocolului Silvic. În sprijinul acestora intervine și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Chilia, cu o ambarcațiune.

Echipajele de intervenție acționează pentru localizarea și lichidarea focarelor, dar și pentru limitarea extinderii incendiului către fondul forestier. Până în acest moment, pompierii depun eforturi pentru împiedicarea propagării flăcărilor în zonă.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Locale