Croația se confruntă cu un incendiu masiv, alimentat de rafalele puternice de vânt, care a ajuns până în orașul turistic Omiš, de pe coasta dalmată. Sute de oameni au fost evacuați, iar cel puțin 19 persoane au primit îngrijiri medicale, în timp ce peste 150 de pompieri se luptă pentru a ține flăcările sub control.
Mai multe de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
Flăcările au învăluit așezările și copacii și au colorat cerul nopții în roșu deasupra Omiš, un oraș pitoresc situat pe renumita coastă dalmată a Croației, înconjurat de copaci și dealuri stâncoase.
Aproximativ 19 persoane au primit îngrijiri medicale din partea serviciilor de ambulanță, a relatat N1. Două persoane cu leziuni grave au fost transferate la un spital din orașul Split, situat la aproximativ 25 de kilometri distanță spre nord, potrivit guvernatorului regional Blazenko Boban.
„Situația nu este bună. Oamenii își părăsesc casele din zona incendiului, unii au suferit arsuri”, a declarat oficialul pentru agenția oficială Hina.
„Am avut o noapte extrem de dificilă. Ne confruntăm cu o situație complicată în zona cuprinsă între Lokva Rogoznica și Omiš”, a declarat la rândul său comandantul-șef al pompierilor, Slavko Tucakovic, pentru media locale.
Aproximativ 1.000 de oameni, evacuați
În total, 157 de pompieri și 44 de autospeciale de pompieri au luptat cu flăcările pe tot parcursul nopții, în zonă fiind trimise, de asemenea, întăriri suplimentare din mai multe regiuni croate.
Un tronson al unei autostrăzi importante de coastă din zonă a fost închis.
Orașul a transformat sala de sport în adăpost de urgență pentru aproximativ 1.000 de persoane.
O navă a marinei a fost mobilizată pentru a asigura evacuări pe mare, au relatat media locale.
Incendiul, alimentat de rafale de vânt, a devastat mai întâi o pădure de pini și vegetația din jur, apoi s-a extins rapid către casele din Lokva Rogoznica, notează AFP.
„Incendiul continuă să se răspândească. Vântul nu ne ajută deloc. Numeroase case au fost distruse de flăcări, iar altele sunt grav amenințate”, a declarat pentru publicația Slobodna Dalmacija Ivan Pavicevic, viceprimarul orașului Omiš, care include din punct de vedere administrativ localitatea Lokva Rogoznica.
Media croate au difuzat imagini și fotografii cu incendiul imens care a ajuns la case, precum și cu mașini devastate de flăcări.
Croația, lovită de caniculă și secetă
Croația este afectată de un val de căldură, iar în ultimele zile s-au înregistrat temperaturi record în mai multe orașe de pe coasta Adriaticii, printre care și Split.
Pompierii au reușit în cursul zilei de joi să stingă un incendiu de proporții pe insula Brač, în largul orașului Split, cu ajutorul aeronavelor pentru stingerea incendiilor Canadair.
De la începutul anului, autoritățile au înregistrat aproximativ 3.900 de incendii de vegetație care au distrus aproape 10.000 de hectare, ceea ce reprezintă o creștere cu 75% a suprafeței afectate comparativ cu aceeași perioadă din 2025, potrivit HVZ.
Incendii de vegetație în mai multe țări din Europa
Vremea caniculară și seceta, pe care oamenii de știință le asociază cu schimbările climatice, au creat condiții ideale pentru incendii de vegetație în toată Europa în această vară, în special în Franța, Spania și Grecia.
Balcanii au fost afectați, de asemenea, de mai multe valuri de caniculă.