Bursele sociale, în pericol. Elevii acuză Guvernul că taie sprijinul exact pentru familiile care au cea mai mare nevoie de el

Elevii acuză Guvernul
Consiliul Național al Elevilor critică proiectul de metodologie privind acordarea burselor pentru anul școlar 2026–2027 și acuză Guvernul și Ministerul Educației și Cercetării că pregătesc reducerea sprijinului financiar destinat elevilor vulnerabili.
Organizația susține că bursele sociale nu ar mai urma să fie acordate în vacanța de vară și că valoarea acestora ar putea fi diminuată inclusiv în lunile în care există perioade de vacanță.
Consiliul Național al Elevilor își începe reacția într-o notă critică, invocând inclusiv o formulare din opera lui Caragiale: „Fugi, nenorocitule!”, în contextul în care susține că direcția actualelor politici educaționale ridică problema disponibilității autorităților de a menține măsurile de sprijin pentru copiii aflați în situații vulnerabile.
Organizația amintește că, după controversele provocate de proiectul privind metodologia admiterii la liceu, Ministerul și Guvernul vin cu o nouă propunere care, în opinia elevilor, afectează tocmai categoria care are cea mai mare nevoie de ajutor financiar.
„Căci în România, dacă vrei să faci un bine învățământului, vorba lui Caragiale, „Fugi, nenorocitule!”, pentru că la noi nu se mai pune problema dacă nu cumva nu se poate, ci începem să ne întrebăm dacă nu cumva nu se vrea.”
Ce se schimbă în cazul burselor sociale
Potrivit Consiliului Național al Elevilor, metodologia aflată în vigoare, aprobată anul trecut, prevede acordarea burselor sociale inclusiv în perioada vacanțelor școlare.
Proiectul publicat de Ministerul Educației și Cercetării la 17 august 2026 ar elimina această prevedere. Bursa socială este inclusă în categoria celor acordate doar „în perioada cursurilor școlare”, iar dispozițiile care reglementau plata acestui sprijin în timpul vacanțelor sunt abrogate.
Consiliul Național al Elevilor amintește că o măsură similară a fost discutată și atunci când a fost elaborată metodologia aplicabilă anului școlar 2025–2026. Elevii au protestat la acel moment împotriva tăierilor, iar forma finală a actului normativ a păstrat acordarea bursei sociale pe durata vacanțelor.
În opinia organizației, revenirea asupra acestei măsuri după numai un an afectează familiile pentru care sprijinul financiar este necesar indiferent dacă elevii se află sau nu în perioada cursurilor.
„Nu există niciun argument moral, social sau educațional pentru a reveni, un an mai târziu, la aceeași tăiere.”
Cum au fost respinse propunerile elevilor
Consiliul Național al Elevilor susține că a formulat mai multe amendamente în cadrul ședinței Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, însă acestea au fost respinse.
Printre propuneri s-au numărat acordarea bursei de merit tuturor elevilor cu media generală de cel puțin 9,50, acordarea bursei de merit elevilor care obțin locurile I, II și III la olimpiadele naționale și internaționale, dar și posibilitatea ca cererile pentru bursele sociale să fie depuse pe tot parcursul anului.
Potrivit organizației, amendamentele au fost respinse invocându-se impactul bugetar și fără ca un alt membru al structurii să formuleze o contrapropunere.
Metodologia a rămas, astfel, neschimbată în raport cu propunerile discutate în acel cadru.
Consiliul Național al Elevilor critică și faptul că nota de fundamentare a proiectului menționează doar că CNFIP a aprobat cuantumurile burselor, fără să precizeze dacă eliminarea plății în perioada vacanțelor a fost discutată, fundamentată sau supusă votului.
„Această tăcere nu absolvă CNFIP, ci dimpotrivă.”
Consiliul Național al Elevilor cere demisia președintelui CNFIP
Organizația susține că CNFIP are, potrivit legii, responsabilitatea de a propune metodologia și cuantumurile burselor, iar conducerea instituției trebuie să coordoneze activitatea acesteia.
În acest context, Consiliul Național al Elevilor consideră că, dacă o măsură cu un asemenea impact asupra elevilor a fost adoptată fără o dezbatere reală, rolul instituției de consultare a fost afectat.
„Un consiliu pentru finanțare care respinge propuneri fără să construiască alternative și care permite apariția unei metodologii mai rele pentru elevi, nu mai oferă consultanță reală Ministerului, ci legitimează decizii deja convenabile politic.”
Consiliul Național al Elevilor îl consideră responsabil și pe președintele CNFIP, Marius-Sorin Göndör, despre care afirmă că are obligația de a conduce și coordona activitatea organismului.
În urma modului în care a fost gestionat procesul, organizația solicită demisia acestuia din funcția de președinte al CNFIP.
Critici și la adresa Ministerului Educației
Consiliul Național al Elevilor susține că responsabilitatea nu revine exclusiv CNFIP și indică și Ministerul Educației și Cercetării.
Potrivit organizației, reprezentanții elevilor și celelalte structuri reprezentative nu ar fi fost invitați la consultări reale înainte de publicarea proiectului.
Proiectul a fost publicat cu numai două săptămâni înainte de începerea cursurilor, iar pentru transmiterea observațiilor au fost acordate zece zile calendaristice. Consiliul susține că, la momentul publicării, decizia era deja redactată, avizată intern și asumată politic.
Organizația subliniază că decizia finală aparține Guvernului, dar consideră că Ministerul Educației și Cercetării își asumă la rândul său responsabilitatea pentru proiect, deoarece acesta este inițiat de minister, nota de fundamentare este semnată de ministru, iar metodologia este aprobată, potrivit legii, la propunerea CNFIP.
Peste 20.000 de elevi au participat la consultarea națională
Consiliul Național al Elevilor afirmă că a încercat să obțină date privind situația elevilor înainte de a critica proiectul.
În aprilie 2026, organizația a desfășurat o consultare națională la care au participat peste 20.000 de elevi.
Datele obținute indică faptul că mai mult de o treime dintre respondenți, respectiv 36%, primesc bursă socială. În același timp, 35% dintre elevi spun că întâmpină dificultăți în acoperirea cheltuielilor școlare.
Pentru 67% dintre participanți, bursa este folosită pentru îmbrăcăminte și alte necesități de bază. Totodată, 66% consideră că sistemul actual de burse nu reflectă nici măcar în prezent în mod suficient nevoile și performanțele elevilor.
Consiliul Național al Elevilor atrage atenția că aceste procente trebuie privite în contextul concret al familiilor care beneficiază de sprijin.
„Aceste procente nu sunt simple cifre într-un tabel. Bursa socială nu este un premiu și nici un bonus acordat pentru zilele petrecute în bancă. Este o măsură de protecție socială și un instrument esențial pentru prevenirea abandonului școlar.”
Organizația susține că nevoile de hrană, îmbrăcăminte sau medicamente ale unui copil nu încetează odată cu încheierea cursurilor.
„Iar nevoia unui copil de hrană, haine sau medicamente nu dispare odată cu ultimul clopoțel și nu poate fi suspendată prin hotărâre de Guvern până la începutul următorului an școlar.”
Ce venit trebuie să aibă o familie pentru ca elevul să primească bursa
Potrivit metodologiei aflate în vigoare, criteriul de venit este îndeplinit atunci când familia are un venit mediu net mai mic de 50% din salariul minim net pe economie.
La un salariu minim net de aproximativ 2.699 de lei, pragul ajunge la aproximativ 1.350 de lei pentru fiecare membru al familiei.
Pentru o familie formată din doi adulți și doi copii, criteriul înseamnă un venit total lunar mai mic de aproximativ 5.398 de lei pentru întreaga familie.
În cazul elevilor eligibili, sprijinul este de 300 de lei pentru fiecare copil.
Consiliul Național al Elevilor calculează că numai eliminarea plății burselor sociale pentru lunile iulie și august ar însemna o pierdere de cel puțin 600 de lei pentru fiecare elev într-un singur an. Pentru o familie cu doi copii eligibili, suma pierdută ar ajunge la minimum 1.200 de lei, fără a include și reducerile care ar apărea în lunile în care există vacanțe.
Organizația compară impactul diferit pe care îl are această sumă asupra bugetului de stat și asupra unei familii vulnerabile.
„Pentru Guvern, 300 de lei sunt o economie la bugetul de stat. Pentru o familie vulnerabilă, pot însemna o pereche de pantofi cu care copilul intră în clasă, alimente pentru câteva zile sau caietele și creioanele din septembrie.”
Consiliul Național al Elevilor susține că, în anumite familii, banii reprezintă diferența dintre posibilitatea de a trimite copilul la școală și situația în care părinții nu își mai permit costurile necesare pentru școlarizare.
Ce solicită Consiliul Național al Elevilor
În comunicatul transmis, Consiliul Național al Elevilor formulează mai multe solicitări adresate Guvernului României și Ministerului Educației și Cercetării.
Prima cerere vizează păstrarea burselor sociale pe întreaga durată a anului școlar. Organizația solicită retragerea prevederilor care elimină plata acestora în vacanțe și menținerea explicită a art. 15 alin. (1) din HG nr. 732/2025, astfel încât bursa socială să fie acordată integral, inclusiv în timpul vacanțelor.
A doua solicitare se referă la consultarea elevilor și a celorlalți actori din educație. Consiliul Național al Elevilor cere ca, înaintea oricărei noi promovări a proiectului, să fie organizate consultări cu reprezentanții elevilor, structurile părinților, organizațiile care lucrează cu elevi vulnerabili și specialiștii în protecție socială.
A treia cerere privește activitatea CNFIP și transparența procesului decizional. Consiliul Național al Elevilor solicită publicarea integrală a documentelor aferente ședinței CNFIP din 28 iulie 2026, inclusiv procesul-verbal, materialele-suport, amendamentele discutate și toate calculele privind impactul bugetar.
În fine, organizația cere ca orice modificare a sistemului de burse să fie fundamentată prin date concrete privind numărul beneficiarilor, economiile urmărite și efectele asupra participării școlare.
Consiliul Național al Elevilor consideră că o notă de fundamentare care nu prezintă inclusiv principala măsură de reducere produsă de proiect nu poate oferi o imagine completă asupra efectelor acesteia și solicită ca impactul real asupra elevilor să fie documentat înaintea adoptării oricărei modificări.
Citește și
- 10:17Admiterea la liceu din 2027, cu examen separat. Ministrul Educației: „Prevederea există în lege din 2023”
- 09:24Bursele sociale ale elevilor, tăiate în vacanță. Ce pregătește Ministerul Educației
- 08:15Petiție pentru protejarea profesorilor, după atacul asupra unei învățătoare din Dâmbovița. Peste 3.000 de semnături
- 19:37Măsură controversată în educație: Mii de copii rămân fără sprijinul financiar al bursei sociale în vacanță
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News























