Vicepremierul Dragoș Anastasiu vine cu o nouă declarație controversată privind secretizarea declarațiilor de avere. Milionarul lui Ilie Bolojan susține că în Uniunea Europeană partenerii angajaților la stat nu depun declarații de avere.
Totodată, Dragoș Anastasiu precizează că în perioada următoare își va depune declarația de avere pe site-ul Guvernului.
De altfel, el spune că în Uniunea Europeană doar politicienii sunt obligați să își publice declarațiile de avere.
Afirmațiile lui Anastasiu vin după ce Curtea Constituțională a decis că declarațiile de avere nu trebuie să mai includă și veniturile soților și nici să fie făcute publice.
„Contextul în care am spus asta (să scăpăm de declarația de avere – n.r.). Întrebarea a fost: care e prima reformă de care are nevoie statul român? Și eu am spus: reforma resursei umane. Pentru că fără oameni bine pregătiți nu poți să faci treabă. Și eu cred că la stat trebuie să fie cei mai buni oameni, mai ales acum”, a declarat Dragoș Anastasiu într-o emisiune TV.
În luna mai, când ocupa postul de consilier prezidențial, Dragoș Anastasiu cerea „să scăpăm naibii de tâmpenia asta cu declarația de avere pusă în public″. „Nu spune nimeni să nu ai o declarație de avere depusă la o instituție a statului. Domnule, dar ce vă interesează pe dumneavoastră câte bijuterii am eu în casă? Ce vă interesează?”, a declarat el atunci.