Magistraţii de la Judecătoria Sectorului 4 au admis, marţi, propunerea procurorilor şi au emis mandat de aerestare opreventivă pentru 30 de zile pe numele tânărului care a produs accidentul de pe Şoseaua Berceni soldat cu moartea unei femei şi cu rănirea unui copil de doi ani.
”La data de 14 octombrie 2025, bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Sectorului 4, cu propunere de arestare preventivă, iar judecătorul de drepturi și libertăți a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că măsura arestării preventive este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop asigurarea bunei desfășurări a acestuia, al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală ori al prevenirii săvârșirii de către acesta a unei alte infracțiuni, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, au transmis reprezentanții instituției.
Vă reamintim că un accident rutier grav, soldat cu moartea unei femei de 35 de ani și rănirea unui copil de aproximativ 2 ani, a avut loc, luni după-amiază, pe Şoseaua Berceni, nr. 50.
”Din primele informaţii, un bărbat în vârstă de 20 de ani, care conducea un autovehicul pe Şos. Berceni, când a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 50, a surprins şi accidentat doi pietoni, respectiv o femeie în vârstă de 35 de ani şi un minor în vârstă de aproximativ 2 ani (copilul se afla în cărucior). În urma producerii accidentului a rezultat decesul femeii, iar minorul a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis Brigada Rutieră.
De asemenea, s-a stabilit că, pe lângă autovehiculul care a acroşat iniţial cei doi pietoni, în evenimentul rutier au fost implicate alte două autovehicule aflate în trafic, în coloana aflată în aşteptare, pe sensul opus de circulaţie.
”Din verificările efectuate, a rezultat că, în urma impactului iniţial, victima, o femeie în vârstă de 35 de ani, a fost proiectată pe sensul opus, unde ar fi avut impact cu alte două autovehicule”, a transmis Brigada Rutieră a Capitalei.
Conform procedurilor, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Surse din cadrul anchetei spun că tânărul a avut permisul suspendat în luna iulie pentru conducere agresivă.