Super-alimentul care protejează creierul: bogat în proteine, vitamine și antioxidanți. Cât de des trebuie consumat

oua
Consumul moderat și constant de ouă ar putea contribui la protejarea sănătății creierului și la reducerea riscului de apariție a bolii Alzheimer în rândul persoanelor vârstnice, arată un studiu publicat în The Journal of Nutrition.
Cercetarea, realizată pe baza datelor provenite de la peste 40.000 de americani cu vârsta de peste 65 de ani, indică faptul că persoanele care consumă ouă în mod regulat prezintă un risc mai redus de a dezvolta această formă de demență comparativ cu cei care le consumă foarte rar sau deloc, relatează psypost.
Riscul de Alzheimer, mai mic la consumatorii de ouă
Potrivit autorilor studiului, persoanele care consumau cel puțin cinci ouă pe săptămână aveau un risc cu până la 27% mai mic de a dezvolta Alzheimer. Chiar și un consum ocazional, de una până la trei porții pe lună, a fost asociat cu o reducere a riscului de aproximativ 17%.
În cazul celor care consumau între două și patru porții săptămânal, reducerea estimată a riscului era de circa 20%.
Cercetătorii atrag însă atenția că rezultatele evidențiază doar o asociere și nu demonstrează direct că ouăle previn apariția bolii.
Nutrienți esențiali pentru funcționarea creierului
Specialiștii explică faptul că ouăle conțin mai mulți nutrienți importanți pentru sănătatea cerebrală. Printre aceștia se numără colina, substanță esențială pentru comunicarea dintre celulele nervoase, dar și luteina și zeaxantina, antioxidanți asociați cu o funcție cognitivă mai bună.
Totodată, ouăle reprezintă o sursă de acizi grași omega-3 și fosfolipide, compuși implicați în structura și funcționarea celulelor creierului.
Studiu desfășurat pe o perioadă de peste 15 ani
Datele analizate în cadrul cercetării au fost colectate pe parcursul a mai bine de 15 ani. Pentru identificarea cazurilor de Alzheimer au fost folosite inclusiv dosarele medicale Medicare, iar participanții au completat la începutul studiului chestionare detaliate despre alimentație și stil de viață.
Autorii subliniază că ouăle nu trebuie considerate un tratament sau o metodă sigură de prevenire a bolii Alzheimer, ci parte a unei alimentații echilibrate și a unui stil de viață benefic pentru sănătatea creierului.
În continuare, cercetătorii intenționează să studieze dacă aceste efecte se regăsesc și în alte populații și care este rolul exact al nutrienților din ouă în prevenirea declinului cognitiv.
Citește și:
- 09:56 - Analiză Ana-Maria Păcuraru - Valul conservator în Europa
- 09:52 - Mesaj Ro-Alert în Dâmbovița! Un urs a fost observat pe raza comunei Raciu. Apariția animalului a stârnit panică printre localnici
- 09:44 - 17 americani evacuați de pe nava MV Hondius, în drum spre SUA: doi dintre ei sunt în izolare
- 09:37 - Donald Trump, vizită de stat în China pentru discuții cu Xi Jinping
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News













