Românii vor putea investi direct în toată Europa. Cum funcționează noul cont european

Cont de investiții
Românii care își țin economiile în conturi bancare ar putea avea, în curând, o alternativă mult mai flexibilă și mai profitabilă. Un nou mecanism pregătit la nivel european promite să simplifice radical accesul la investiții în întreaga Uniune Europeană, fără birocrația și costurile care îi țin pe mulți departe de piețele externe.
Ideea unui „cont european de investiții” prinde contur în cadrul unei strategii mai ample a Comisiei Europene, care urmărește să transforme economiile populației în resurse active pentru economie. Practic, banii ținuți în depozite ar putea fi direcționați mai ușor către investiții în acțiuni, obligațiuni sau alte instrumente financiare din statele membre.
Discuții la nivel înalt la București pentru accelerarea proiectului
Subiectul a fost analizat recent și în România, în cadrul unor întâlniri desfășurate la București, în perioada 23-24 aprilie, unde reprezentanți ai Autorității de Supraveghere Financiară și ai Ministerului Finanțelor au discutat cu Comisarul european pentru servicii financiare, Maria Luís Albuquerque.
Potrivit informațiilor oficiale, una dintre direcțiile principale a fost identificarea unor soluții concrete prin care economiile populației să fie orientate către investiții productive.
Astfel, agenda discuțiilor a inclus și dezvoltarea unor mecanisme care să faciliteze orientarea economiilor populației către instrumente dedicate economisirii și investițiilor, se arată în comunicatul ASF, de la finalul reuniunii.
În același context, oficialii au vorbit despre nevoia unor produse financiare mai ușor de înțeles și mai accesibile pentru publicul larg.
În acest sens, oficialii au discutat despre dezvoltarea unor produse de investiții mai simple, mai transparente și accesibile, precum posibilitatea introducerii unui „cont european de investiții”, care să faciliteze accesul cetățenilor la piețele financiare, se menționează și în comunicatul transmis de Ministerul Finanțelor.
Cum ar funcționa contul european de investiții
Noul instrument, denumit Contul European de Investiții (European Investment Account), face parte dintr-o inițiativă mai amplă a Uniunii Europene, cunoscută sub numele de Uniunea Economiilor și a Investițiilor (SIU).
Scopul este clar: eliminarea barierelor care îngreunează în prezent investițiile transfrontaliere și oferirea unui acces simplificat la piețele financiare din întreaga Uniune.
Contul European de Investiții ar urma să funcționeze ca o platformă digitală simplificată, prin care cetățenii UE pot investi rapid în produse financiare din orice stat membru. Astfel, un român ar putea cumpăra fără dificultăți titluri de stat sau acțiuni din țări precum Germania sau Franța.
Totodată, inițiativa vizează reducerea costurilor și eliminarea procedurilor complicate care descurajează investițiile în afara granițelor.
Ce tipuri de investiții vor fi incluse
Structura acestui cont este gândită ca un „plic” investițional, care poate include mai multe tipuri de active financiare.
Printre acestea se numără acțiuni tranzacționate pe platforme multilaterale, obligațiuni suverane – adică titluri de stat – dar și obligațiuni corporative, ETF-uri (fonduri tranzacționate la bursă) și Fonduri Europene de Investiții pe Termen Lung (ELTIF).
Un aspect important este că aceste conturi nu vor fi administrate centralizat, ci vor fi oferite de intermediari financiari autorizați, precum bănci, firme de investiții, neobrokeri sau companii fintech. Această abordare ar urma să stimuleze concurența și să mențină comisioanele la un nivel redus.
Facilități fiscale și reguli mai simple
Pentru a încuraja utilizarea acestui instrument, Comisia Europeană recomandă statelor membre să adopte regimuri fiscale avantajoase și simplificate.
Una dintre propuneri vizează amânarea impozitării câștigurilor până în momentul în care banii sunt retrași din cont. În România, există deja posibilitatea unei deduceri fiscale de până la 400 de euro pe an pentru investițiile în acțiuni sau ETF-uri realizate de persoane fizice.
Aceste măsuri sunt menite să facă investițiile mai atractive pentru populație și să reducă diferența dintre economisire și investiție.
Miza uriașă: miliarde de euro blocate în depozite
Strategia europeană vine pe fondul unei realități financiare semnificative: aproximativ 10.000 de miliarde de euro din economiile cetățenilor Uniunii Europene sunt păstrate în depozite bancare.
Deși aceste depozite sunt considerate sigure și ușor accesibile, randamentele oferite sunt, de regulă, mai mici comparativ cu cele obținute din investițiile pe piețele de capital.
Prin urmare, oficialii europeni consideră că există un potențial major de valorificare a acestor sume, astfel încât cetățenii să beneficieze de câștiguri mai mari, iar economia să primească un impuls suplimentar.
Planuri pentru viitorul economiei europene
Necesitatea unor astfel de măsuri este accentuată și de nevoile de investiții ale Uniunii Europene, estimate la 750-800 de miliarde de euro anual până în 2030. Acestea ar putea crește și mai mult, pe fondul unor cheltuieli suplimentare, inclusiv în domeniul apărării.
Prin inițiativa Uniunii Economiilor și Investițiilor, Bruxelles-ul încearcă să reducă diferența dintre economiile existente și nevoile reale de finanțare ale economiei.
În același timp, strategia nu descurajează depozitele bancare, care rămân o sursă importantă de finanțare pentru companii. Oficialii subliniază însă că direcționarea chiar și a unei mici părți din aceste economii către piețele de capital ar putea genera oportunități semnificative pentru dezvoltarea companiilor europene și pentru creșterea randamentelor obținute de cetățeni.
Citește și:
- 18:16 - Suedezii au lansat un satelit cu care să îi spioneze pe ruși. Nimic nu mai rămâne ascuns
- 18:15 - George Simion, mesaj de ultimă oră pentru susținători: „AUR nu trădează poporul român"
- 18:13 - Nicușor Dan este aproape sigur că moțiunea va trece. Singura soluție este ca Bolojan să facă pasul înapoi – SURSE
- 17:53 - Numărul 2 din PNL: Inițiatorii moțiunii, acuzați de „schizofrenie politică”. Liberalii se pregătesc pentru intrarea în opoziție - SURSE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News













