Președintele României, Nicușor Dan, va susține declarații de presă astăzi, în cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează în Croația, unde participă la Summitul Inițiativei celor Trei Mări și la Forumul de Afaceri aferent evenimentului.
Conferința de presă va avea loc la Dubrovnik, în Republica Croația, acolo unde șeful statului se află în perioada 28–29 aprilie 2026 pentru cea de-a 11-a ediție a Summitului Inițiativei celor Trei Mări și cea de-a 8-a ediție a Forumului de Afaceri I3M.
Postarea președintelui
„Astăzi, la Dubrovnik, în marja Summitului Inițiativei celor Trei Mări, România a înregistrat pași importanți pentru dezvoltarea economiei sale și pentru consolidarea cooperării regionale.
Astfel, a fost semnat un Memorandum de Înțelegere între Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța și Autoritatea Portului Rijeka. Parteneriatul va întări conectivitatea în regiune și va consolida rolul Portului Constanța de hub strategic la Marea Neagră, deschizând noi oportunități pentru creșterea integrării acestuia în coridoarele europene de transport și a accesului la piețele internaționale.
De asemenea, România a aderat la Fondul pentru Infrastructură al Inițiativei celor Trei Mări. Prin implicarea Băncii de Investiții și Dezvoltare, țara noastră va contribui la un instrument financiar care își propune să mobilizeze peste 2 miliarde de euro pentru investiții esențiale în materie de energie, sustenabilitate, transport și infrastructură digitală și socială.
Acest fond, dezvoltat cu sprijin european și deschis capitalului privat, va susține proiecte strategice care vor aduce beneficii concrete pentru economie și pentru cetățeni”, a scris Nicușor Dan pe pagina sa de socializare.
Criza guvernamentală actuală
Declarațiile vin într-un moment extrem de tensionat pe scena politică din România, după ce PSD a ieșit de la guvernare, iar în cursul zilei de astăzi PSD, AUR și PACE au depus o moțiune de cenzură comună împotriva Executivului condus de Ilie Bolojan.
Demersul ar putea duce la căderea Guvernului, iar liderul AUR, George Simion, a anunțat că moțiunea a strâns 253 de semnături.
Potrivit informațiilor de până acum, documentul urmează să fie citit mâine în plenul Parlamentului, în timp ce votul final este așteptat la începutul săptămânii viitoare, cel mai probabil marți.
În acest context, intervenția președintelui Nicușor Dan este urmărită cu mare atenție, având în vedere tensiunile politice de la București și posibilitatea schimbării actualei formule guvernamentale.