O a treia rundă de negocieri s-a încheiat, marţi seară, fără succes, asta în ciuda faptului că tratativele se desfăşoară sub presiunea timpului, având în vedere Summitul European de săptămâna viitoare şi obiectivul ca acest certificat să devină operaţional până la sfârşitul lunii iunie, pentru a înlesni libera circulaţie în interiorul UE în sezonul estival, relatează Știri Diaspora.
Certificat verde digital european trebuie să ateste că titularul său a fost vaccinat anti-COVID-19, sau are un test negativ recent ori are anticorpi după ce a trecut prin infecţia cu COVID-19.
Legat de solicitarea PE ca statele membre să suporte costul testelor PCR, se pare că eurodeputaţii ar fi încercat să găsească o soluție la această problemă, propunând să se recurgă la o finanţare europeană pentru plata acestor teste, şi anume \"\"instrumentul de ajutor de urgenţă\"\", folosit în timpul acestei pandemii în special pentru achiziţia de vaccinuri. În plus, aceștia susțin alocarea unei \"\"sume substanţiale\"\" pentru a li se garanta cetăţenilor teste accesibile gratuite.
PropunereA mai trebuie \"\"clarificată\"\", cererea eurodeputaţilor să fie plafonat preţul testelor fiind în continuare inacceptabilă pentru statele membre, afirmă o sursă diplomatică.
Un alt subiect care a stârnit dezacordul este legat de cererea eurodeputaţilor ca titularii certificatului verde să primească garanții că nu vor fi supuşi carantinei sau unor teste suplimentare în ţara de destinaţie.
Statele membre, în această chestiune care ţine înainte de toate de competenţa lor, doresc să-şi rezerve dreptul de a institui astfel de măsuri, mai ales în situaţii excepţionale, precum răspândirea unor noi variante ale Covid-19.
Prin urmare, eurodeputaţii s-au arătat dispuşi să facă o concesie, renunţând la cererea privind interzicerea instituirii unor astfel de restricţii, dar au solicitat în schimb ca ele să fie justificate pe baza avizelor Centrului European de Control şi Prevenire a Bolilor (ECDC). Propunerea s-a lovirt de un nou blocaj, și asta deoarece statele membre nu doresc să fie obligate să informeze P Easupra măsurilor antiepidemice pe care le consideră oportune.
În faţa procesului decizional greoi la nivel european, unele state membre îşi creează deja propriile certificate sanitare. \"\"Avem nevoie de un acord săptămâna aceasta\"\", a atenţionat eurodeputata olandeză Sophie in\"t Veld (Renew Europe).
Vă reamintim că acest certificatul sanitar european se află pe agenda Summitului European din 24-25 mai.
Un eventual acord va trebui apoi să fie aprobat în plenul Parlamentului European la sesiunea din 7-10 iunie. Pentru a nu se mai impune o aprobare a acestuia din urmă, statele membre au ameninţat că ar putea introduce acest certificat pe calea unei simple recomandări neconstrângătoare, soluţie care, spre deosebire de legislaţia propusă, nu ar mai necesita votul eurodeputaţilor, mai arată sursa citată.