Actual· 2 min citire

Modernizarea CFR, în aer. Statul nu a plătit garniturile noi: „Peste 10 ani mai vedem investiții!”

Trenurile din România ajung și ele încet-încet în secolul 21. CFR a testat garniturile modernizate

Trenurile din România ajung și ele încet-încet în secolul 21. CFR a testat garniturile modernizate

Publicat19 iun. 2025, 14:48
Actualizat19 iun. 2025, 14:58
SursăRealitatea

Directorul CFR Călători a declarat că au fost semnate toate contractele pentru modernizarea a 139 de vagoane și 55 de locomotive electrice, finanțate din PNRR, dar că Ministerul Finanțelor nu a plătit niciun ban.

”Au fost semnate toate contractele pentru modernizarea celor 139 de vagoane și 55 de locomotive electrice și 20 de locomotive de manevră pe baterii. Au fost realizate multe dintre ele, au fost livrate, unele chiar circulă numai că nu sunt plătite. O parte din ele nu sunt plătite. Este un lanț foarte complicat în ceea privește PNRR-ul, depinzând de niște termene foarte stricte, de o aprovizionare foarte strictă și orice piesă ridicată din acest puzzle va bloca proiectul. Am făcut mii sesizări. Nu putem să ținem în frâu PNRR-ul, am fost și astăzi în gară la un operator privat care repară și locomotive și vagoane pentru noi și ne-a spus clar că vor opri proiectul dacă nu sunt plătiți”, a afirmat Traian Preoteasa, joi, într-o conferință de presă.

El a menționat că nu crede că în cel puțin în următorii zece ani CFR Călători va mai beneficia de un proiect de modernizare la acest nivel.

„Nu cred că în următorii 10 ani CFR va mai beneficia de vreo modernizare”

”Noi ne-am făcut datoria, le-am recepționat, am dat bun de plată pe facturi și am trimis la Ministerul de Finanțe. De ce nu plătește Ministerul de Finanțe nu înțelegem, dar pericolul este foarte mare de a se bloca inclusiv proiectul. Și eu nu cred că în viitorii cel puțin 10 ani, CFR Călători va mai beneficia de un proiect de modernizare de acest nivel”, a explicat Traian Preoteasa.

El a afirmat că nu înțelege de ce Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) nu livrează ramele conform contractului încheiat în urmă cu doi ani.

”Este adevărat că am semnat și un contract cu ARF-ul în ceea privește livrarea ala 10 rame absolut noi. Au trecut vreo doi ani de la semnătură și avem decât o ramă. Ne judecăm pe lotul 2, dar habar nu am de ce ne judecăm, că ne judecăm pe hârtii. La ora actuală este o singură ramă care circulă și am înțeles că e încă una care a intrat în țară ieri. Nu știu când ni se va preda”, a mai transmis directorul CFR Călători.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News