În 1990, povestește filosoful, a fost invitat de Virgil Măgureanu la o discuție în sediul SRI . De teamă, Liiceanu l-a rugat și pe Andrei Pleșu să participe, precizându-i acestuia că nu are de gând să bea cafea, dacă i se va oferi. În schimb, șeful de atunci al Serviciilor, Măgureanu i-a oferit Coca Cola.
Liiceanu nu s-a atins de pahar, iar mai apoi, într-un moment de neatenție a lui Măgureanu, a schimbat, discret, paharul său cu al lui, pe care l-a băut cu poftă. Când a observat că Măgureanu nu bea din al lui,s-a instalat panica. "El de ce nu bea?" îl întreb agasat pe Pleşu, când Măgureanu se ridică şi iese o clipă din birou. „ Pentru că e profesionist, îmi şopteşte Pleşu. Pesemne că toate paharele sunt otrăvite, dar el oricum nu se atinge de al lui. Înțelegi? E, la scenariul ăsta nu te-ai gândit..."Într-adevăr, nu mă gândisem. „– Crezi că murim până diseară? îl întreb. Hai să ne cărăm mai repede de aici, pentru că aş prefera să mor acasă." I-am smuls lui Măgureanu, înainte de a pleca, promisiunea că va căuta în arhive manuscrisele Noica. Dar nu prea îmi mai ardea de nimic.
Până seara mi-am urmărit cu atenţie toate mişcările peristaltice, reproşându-mi amarnic că varianta cu Măgureanu care ar fi putut să lase paharul neatins îmi scăpase total din vedere. Şi-apoi, de ce Dumnezeu alesesem să mergem noi acolo? Ar fi fost mai bine să vină el la editură. Dar nici până seara, nici a doua zi, nimic nu s-a revoltat în viscerele mele. Către prânz – trecuseră de-acum 24 de ore – mi-am luat temperatura. Era normală. Se părea că scăpasem cu viaţă..." mai relatează filosoful.
La câteva zile după vizita pe care o făcuse, un tip îi sună la ușă lui Liiceanu și îi lasă, „din partea domnului director", o lădiță cu șase sticle de vin alb.
"M-am tot învârtit în jurul lădiței câteva zile și am terminat prin a trage concluzia că n-ar fi fost nici o problemă să se fi introdus ceva prin dopul sticlelor cu o seringă, de pildă. Era mai prudent să nu le deschid. Dar ce să fac cu ele? Dacă n-aveau nimic, ar fi fost păcat să le arunc. Apoi mi-a venit ideea salvatoare: la prima întâlnire a Grupului, le-am dus la sediul GDS din Calea Victoriei. Bineînțeles, n-am deconspirat proveniența. Au fost primite – și băute pe loc – cu mare bucurie. În ce mă privește, învățasem din vizita la domnul Măgureanu ceva: paharul din fața mea a rămas toată seara neatins.", mai scrie filosoful. Mai multe pe B365.ro.
