Efectele războiului din Iran. SUA se confruntă cu un deficit istoric de muniție. Când va fi refăcut arsenalul?

Arsenalul SUA la nivel critic: Raportul CSIS avertizează asupra epuizării muniției după conflictul din Iran

Un raport alarmant publicat de Center for Strategic and International Studies (CSIS) a generat o undă de șoc printre aliații Statelor Unite din Europa și Asia. După o campanie militară intensă de 39 de zile în Iran, Pentagonul se confruntă cu o realitate brutală: stocurile de muniție de înaltă precizie au atins niveluri periculos de scăzute. Această situație pune sub semnul întrebării capacitatea de descurajare în fața Chinei și sustenabilitatea sprijinului pentru Ucraina, într-un moment în care arhitectura de securitate globală este mai fragilă ca niciodată. În timpul conflictului, forțele americane au lovit 13.000 de ținte iraniene, însă costul militar al acestui „foc de artificii” tehnologic a lăsat goluri imense în depozitele strategice.

Consumul record de rachete Tomahawk și JASSM

Pentru a neutraliza marina iraniană și a obține supremația aeriană, Statele Unite au apelat masiv la cele mai sofisticate arme din arsenalul lor. Cifrele sunt de-a dreptul îngrijorătoare pentru planificatorii militari: în doar cinci săptămâni, Marina SUA a lansat peste 1.100 de rachete Tomahawk (TLAM). Această cantitate reprezintă o treime din întregul stoc al țării și de cinci ori mai mult decât producția totală estimată pentru întreg anul 2026. Consecințele se resimt deja la nivel diplomatic, Japonia, care așteaptă livrarea a 400 de astfel de unități, fiind nevoită să rămână pe lista de așteptare. Situația este similară și în cazul rachetelor aer-sol JASSM, unde un sfert din inventar a fost epuizat, depășind de două ori capacitatea anuală de producție a industriei americane de apărare.

Vulnerabilitatea extremă a scutului antiaerian

Dacă rachetele de atac sunt pe sfârșite, starea sistemelor de apărare antiaeriană este descrisă de experți ca fiind de-a dreptul „glaciantă”. Într-o eră dominată de drone ieftine și atacuri de tip „roi”, SUA și-au consumat interceptoarele de elită pentru a proteja aliații din Orientul Mijlociu. Mai mult de jumătate din stocul de rachete SM-3, esențiale pentru navele de război în interceptarea rachetelor balistice, a fost utilizat. De asemenea, situația bateriilor THAAD este alarmantă. Cu doar opt baterii disponibile la nivel global și o rezervă inițială de sub 400 de rachete, desfășurarea acestora în Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită a dus la consumarea a peste trei sferturi din muniția disponibilă. Analiștii CSIS avertizează că reconstituirea acestor rezerve ar putea dura ani de zile, în ciuda eforturilor de accelerare a producției.

Impactul asupra securității din Ucraina și Taiwan

Această reducere drastică a mijloacelor militare pune o presiune imensă pe întreaga arhitectură de securitate globală. Există temeri justificate că Ucraina ar putea rămâne fără livrările vitale de rachete de precizie, în timp ce Taiwanul și insulele din Marea Chinei de Sud devin ținte vulnerabile în fața unei eventuale incursiuni chineze. Slăbirea liniei de apărare americane oferă o fereastră de oportunitate adversarilor strategici, în condițiile în care aliații se simt lăsați „în așteptare”. Deși giganții industriali precum Lockheed Martin au intrat în regim de producție accelerată, prioritizând noile rachete PrSM pentru sistemele HIMARS în locul generației ATACMS aproape dispărute, ritmul fabricilor rămâne mult în urma consumului real de pe câmpul de luptă.

Cursa contra cronometru a industriei de apărare

Deși bugetul Pentagonului prevede un proces masiv de reînarmare, timpul rămâne cel mai mare inamic al Statelor Unite. Decalajul dintre necesarul operativ și capacitatea de livrare a industriei de profil creează un risc strategic fără precedent în ultimul deceniu. Până când depozitele vor fi din nou pline, capacitatea Washingtonului de a proiecta forță pe mai multe fronturi simultan rămâne sever limitată. În acest context, industria de apărare încearcă să crească producția, de exemplu de la 96 la 400 de unități THAAD pe an, însă până la atingerea acestor obiective, stabilitatea internațională depinde de un armistițiu fragil și de capacitatea de negociere diplomatică.