Este pentru prima dată în ultimii șase ani când această afecțiune gravă, dar rară, este semnalată în județ.
''În perioada 10 - 11 decembrie 2025, la nivelul județului Vrancea au fost emise două suspiciuni de infecție botulinică la două persoane care se suspectează că au consumat produse alimentare conservate. Pacientele, una în vârstă de 56 ani și cealaltă în vârstă de 67 ani, sunt internate în Spitalul Județean de Urgență 'Sf. Pantelimon' Focșani, pe secția ATI, pentru îngrijiri medicale de specialitate. Nu există legătură epidemiologică între cazuri, investigația epidemiologică indicând că nu au consumat același tip de conservă. Ambele paciente au primit cadou alimentele posibil contaminate'', a declarat, pentru AGERPRES, Janina Lazăr, medic epidemiolog în cadrul DSP Vrancea.
Potrivit sursei citate, ambele paciente au primit ser antibotulinic, dar medicii specialiști sunt rezervați în privința evoluției bolii.
Medicul avertizează că, deși cazurile de botulism sunt rare, boala reprezintă o urgență medicală, întrucât poate duce la paralizie musculară progresivă și chiar deces, în lipsa tratamentului prompt.
Botulismul este o afecțiune gravă, cauzată de o toxină extrem de periculoasă produsă de bacteria Clostridium botulinum, care apare frecvent în conserve preparate în casă (legume, carne, pește) sterilizate necorespunzător, alimente păstrate fără oxigen sau produse fermentate și afumate depozitate incorect. Există și botulism infantil, asociat consumului de miere contaminată la sugarii sub un an.
Primele semne ale botulismului, care pot apărea la câteva ore sau chiar zile de la expunerea la toxină, pot fi înșelătoare. Printre acestea se numără greața, diaree, vărsături, constipație, imposibilitatea deschiderii ochilor, dificultăți de vorbire și de înghițire, slăbiciune musculară și chiar dificultăți de respirație, în cazurile grave. Paralizia progresivă a mușchilor este principalul pericol, motiv pentru care orice suspiciune necesită prezentare de urgență la spital, mai arată sursa citată.
Două femei din Vrancea au fost internate la spital după ce au consumat alimente conservate