B.P. Hasdeu este cel care, pe la 1865, îl va transforma într-un erou şi un vizionar, căutând să-I găsească un precedent lui Cuza care tocmai împroprietărise tăranii şi secularizase averile mănăstireşti. În anii ’50 apoi, comuniştii exploatează, pe lângă imaginea sa de apărător al ţărănimii, şi prietenia acestuia cu cazacii, precursorii sovietelor…în afară de aceste câteva utilizări ideologizate ale personajului, nu ştim prea multe despre el pentru că este foarte eclipsat de nume mai rezonante de domnitori.
Personajul este însă unul fascinant, poate unic în istoria românească. Manualele de istorie îi dedică rânduri puţine, amintind cu precădere de modul mişelesc în care a fost ucis de turcii care juraseră că îl vor prezenta viu în faţa sultanului Selim, de trădarea pârcălabului de Hotin, Ieremia Golia, sau de faptul că l-a ars de viu pe vlădica Gheorghe, acuzat de sodomie. Domnia sa, scurtă ce-i drept, a avut o semnificaţie mult mai mare în istoria Moldovei.
Ioan al III-lea, Ioan Armeanul, Ioan Vodă cel Viteaz sau Ioan Vodă cel Cumplit (1521-1574), cunoscut astfel din pricina politicii de creştere a autoritaţii domneşti, a domnit din februarie 1572 până în iunie 1574. Este secolul al XVI-lea, o perioadă de tensiuni şi fierbere în Europa, când Spania ajunge la apogeu. Anglia îşi definitivează noua orientare constituţională, Franţa se vede aproape condusă de hughenoţi, iar peste pustietatea din est domneşte Ivan cel Groaznic. În Imperiul Otoman conduce sultanul Selim cel Beţiv, un vicios notoriu, dar sub care forţa militară turcească domină în continuare peisajul. În micul voievodat românesc apare un personaj interesant, care în scurta sa domnie face lucruri remarcabile.
Schimbă capitala de la Suceva la Iaşi, ia măsuri în favoarea oamenilor de rând, bate monede de aramă care cresc avuţia ţării, reglementează contribuţiile fiscale. Ura boierimii şi clerului faţă de el nu îl împiedică să rămână fidel principiilor sale. Să vedem mai întâi cum ajunge el pe tronul Moldovei. După moartea lui Stefan cel Mare tronul îl ocupă Bogdan cel Chior, urmat de Stefan cel Tânăr sau Stefăniţă Vodă, care nu are urmaşi legitimi. Vine la tron Petru Rareş, copilul din flori al lui Stefan. După o domnie rămasă mai ales în memoria literară, cea a lui Alexandru Lăpuşneanul, apare în scenă un alt vlăstar al lui Stefan cel Mare, fiul nelegitim al lui Stefăniţă Vodă, adică Ioan Armeanul. Mama sa aparţinea familiei armeneşti Serpega. Poporul îl numeşte Armeanul pentru că aveau obiceiul să denumească domnitorii bastarzi după numele mamei. După 40 de ani trăiţi prin străinătate şi în anonimat, Ioan se remarcă într-un context aparte. Plecând din regatul polon, se refugiază în Crimeea, la curtea hanului tătar Mehmet Kalga, pe care îl cucereşte prin firea bătăioasă, prin forta fizică, vitejia, neînduplecarea sa care îi determină pe cronicari să-l descrie ca pe un personaj cu un caracter puternic, dintr-o bucată.
Îl însoţeşte pe hanul tătar într-o campanie pe Volga împotriva armatelor ruseşti, în 1561, unde se luptă atât de aprig încât scoate strigăte de admiraţie din partea tătarilor care sunt uimiţi de forţa sa incredibilă şi de capacitatea sa strategică. Hanul îl simpatizează atât de mult încât îi trimite o scrisoare regelui polonez Sigismund August, în care îl roagă să-l favorizeze pe Ioan. Ura boierilor faţă de Bogdan Lăpuşneanul lucrează şi ea în favoarea viitorului domn. Stârnind şi simpatia împăratului Germaniei şi regilor ungariei, Ioan izbuteşte să pună mâna pe tronul Moldovei.
Cu această ocazie trece şi la ortodoxism, pentru că iniţial fusese botezat în rit armenesc, apoi trece la lutheranism pentru a primi sprijinul unor mai-mari polonezi, ajungând musulman când se refugiază în Imperiul Otoman. Scurta sa domnie de doar doi ani este însă foarte densă, domnitorul luând mai multe măsuri menite să consolideze voievodatul şi poziţia principelui. Abilităţile sale politice le confirmă recâştigarea pentru Moldova a cetăţii Hotinului, una dintre cele mai puternice fortificaţii la acea dată.
Continuarea pe Historia.ro
