Dăianu nu ia în calcul demisia de la ASF şi propune salarii mai mici doar cu 30%

Wednesday, 05 March 2014, 14:53, Sursă: REALITATEA.NET

Daniel Dăianu, prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), a declarat că nu își poate da demisia de la ASF, oricât de onorabil ar fi un astfel de gest. În schimb, preşedintele ASF, Dan Radu Ruşanu a demisionat azi de la conducerea instituţiei acuzată pentru salariile imense date şefilor.

Adaugă părerea ta

Potrivit lui Dăianu, o demisie în aceste momente ar însemna un abandon, informează Agerpres.

"Demisia de onoare. Oricât ar fi de onorabilă o demisie, în condițiile date nu pot să o fac. În momentul în care am mai rămas șapte în Consiliu, în condițiile în care am fost părtași la bine și la rău la actele decizionale, în condițiile în care există această examinare a activității ASF, cum aș putea în momentul de față pur și simplu să plec? Am fost încercat de acest sentiment. Sunt oameni care cunosc frământările mele, au antedatat acceptul de a veni la ASF, sunt numeroși colegi, colegi de la BNR, din presă și ca să fiu mai precis, acum este foarte greu să îți dai demisia", a susținut oficialul ASF, la finalul audierii sale în Comisia de buget-finanțe din Senat.

Preşedintele interimar al ASF şi-a justificat decizia prin nevoia ASF de a avea o conducere funcţională în momentele dificile prin care trece.

"Una este să dai o demisie atunci când lucrurile de bine, de rău, nu înseamnă un abandon, pentru că asta ar însemna, există și această interpretare, că Dăianu fuge. Dăianu nu este de neînlocuit. Dăianu poate pleca, Autoritatea trebuie să funcționeze", a afirmat el.

De asemenea, Daniel Dăianu, a propus membrilor Comisiei pentru buget, finanţe, care anchetează activitatea ASF, reducerea salariilor conducerii Autorităţii cu 30%, informează Mediafax.

"Până la finalul verificărilor pe care le vom face, una dintre solicitările noastre de astăzi a fost accea de a se reduce salariile, şi propunerea a fost de a se reduce cu 30%. Propunerea a venit din partea domnului Dăianu, iar noi suntem încântaţi", a spus preşedintele comisiei, Cosmin Nicula.

Dăianu a susţinut, miercuri, la audierea din Comisia pentru buget, finanţe a Senatului, că, în ASF, sunt sunt numeroşi cei care, cu destoinicie şi inteligenţă, vin la serviciu nu pentru a-şi lua un salariu, ci pentru a-şi îndeplini o misiune.

Anterior, Dan Radu Ruşanu precizase că salariile conducerii ASF ar putea scădea cu 50% în acest an.