Racheta a aparținut Iranului, însă traiectoria ei a fost controlată prin sistemul de navigație militară BeiDou-3, dezvoltat de China. Propulsia a fost asigurată de combustibil pe bază de perclorat de sodiu, transportat din portul Gaolan, situat în sudul Chinei. În aer, ogiva principală a fost interceptată de un sistem american, însă bombele de mici dimensiuni care s-au desprins ulterior au reușit să ajungă la sol și să provoace distrugeri.
Patru țări într-un singur atac: cum arată noul tip de război
Într-un singur impact se regăsesc patru națiuni: Iranul, care lansează; China, care furnizează tehnologia și combustibilul; Statele Unite, care interceptează; și Israelul, care suportă consecințele. Pe o singură stradă, un SUV alb a fost răsturnat, iar cinci oameni au fost răniți de unda de șoc produsă de explozie.
Bombele care au ajuns la sol nu sunt întâmplătoare. Ele sunt concepute special pentru a depăși sistemele de apărare dezvoltate de compania israeliană Rafael, a cărei evaluare bursieră a explodat în timpul conflictului, ajungând la 23 de miliarde de dolari.
De la GPS la BeiDou: mutarea strategică a Iranului
În iunie 2025, Iranul a renunțat complet la GPS-ul american și a trecut la sistemul chinezesc BeiDou-3. Decizia a venit după ce, în timpul războiului de 12 zile, bruiajul GPS a compromis precizia rachetelor iraniene.
Noul sistem oferă un avantaj clar: semnalul criptat B3A permite o precizie sub 5 metri, este rezistent la bruiaj și poate ajusta traiectoria rachetelor pe distanțe de până la 2.000 de kilometri.
În paralel, aproximativ 70% dintre rachetele balistice iraniene au fost echipate cu focoase cu fragmentație. Acestea se deschid la altitudini între 7 și 10 kilometri și eliberează între 20 și 24 de submuniții. Practic, chiar dacă racheta principală este distrusă, „ploaia” de proiectile continuă.
Intervalul critic este de doar șase secunde — timpul dintre interceptarea rachetei și impactul submunițiilor cu solul. Aceasta este vulnerabilitatea exploatată: sistemele defensive nu pot urmări simultan zeci de obiecte în cădere pe o rază extinsă, scrie News24.
Lanțul invizibil: combustibil, minerale și dependențe globale
China nu se oprește la navigație. La începutul anului 2025, aproximativ 1.000 de tone de perclorat de sodiu au fost livrate din portul Gaolan, suficient pentru alimentarea a sute de rachete.
În același timp, există o dependență globală de resursele chinezești. Interceptoarele utilizate pentru a distruge aceste rachete nu pot fi fabricate fără minerale provenite din China. Nici măcar bugetele uriașe aprobate de Congresul american nu pot susține producția fără aceste lanțuri de aprovizionare.
Mai mult, infrastructura globală de inteligență artificială, finanțată cu sute de miliarde de dolari, depinde de semiconductori produși cu heliu provenit din Qatar, o instalație afectată de același conflict și închisă pentru o perioadă estimată între trei și cinci ani.
Astfel, fiecare verigă a acestui război, de la lansare la interceptare, trece, într-un fel sau altul, prin China.
