CULISELE STATULUI PARALEL. Bona cuplului Ceaușescu, agajată la 15 ani

În perioada de după luarea puterii de către partidul comunist român, comportamentul dominant de la vârful politicii îl imita, până la copiere totală, pe cel sovietic. Uneori, soțiile liderilor erau active în politică, dacă nu direct, indirect - prin confidențe, intrigi sau aluzii vagi spuse în șoaptă, la urechea soțului. Iar de case și de copii nu se mai ocupau ele. Auziseră că aristocrații sovietici aveau slujitori pentru toate treburile casei. Iar copiii le erau educați de doici. Stilul de viață i s-a potrivit mănușă Elenei Ceaușescu.

În 1947, era însărcinată cu primul copil, Valentin, când Nicolae Ceaușescu o ducea în fața ofițerului stării civile. Imediat primeau de la Gospodăria de partid, casă, masă și tot ce le era de trebuință. Un an mai târziu, în martie, 1949, se năștea și fetița cuplului Ceușescu, Zoia, iar peste doi ani, venea pe lume și mezinul, Nicolae. Pe scena politică mai rămăsese doar partidul comunist, iar tănărul Ceaușescu ajunsese numarul 2 în ierarhia partidului condus de Gheorghiu Dej. Astfel, câștiga dreptul de a locui în cartierul nomenclaturiștilor, faimosul Primăverii. Aici, în mintea tovarășei încolțea ideea unei cariere în știință, respectiv în chimie. Dar și în politică. De acum, tânăra familie făcea parte din aristocrație. Și era musai să aibă angajați în casă.

Cserey Ilona, sau Iluș Néni cum o știu apropiații, avea doar 15 ani când a ajuns din Ardeal în capitală. A mers la o cunoștință, vecină din sat angajată deja ca bucătăreasă în casa Ceaușeștilor, să întrebe dacă nu s-ar găsi ceva de lucru și pentru ea. Avea doar o bocceluță plină cu speranțe și dorința să lase în urmă satul natal plin de lipsuri. Fetele din secuime găseau relativ ușor de lucru, în casele noilor „domni”, iar Elena Ceausescu a plăcut-o pe Ilona din prima.

„DOAMNA CEAUȘESCU VOIA SĂ FAC MÂNCARE”

„A spus doamna Ceaușescu “rămâi aici, la noi, dacă știi să faci mâncare.” Era mai bine, totuși, decât să stăm aici, acasă, a fost sărăcie aici. După o lună mi-a plătit bani, era mai bine, totuși. Acolo era o casă mare, când m-am dus am stat pe strada Londra, apoi ne-am mutat în strada Herăstrău nr. 32”, spune Cserey Ilona

Față de ce lăsase în satul natal, la București, Ilonei i s-a părut raiul de pământ. Casă, masă, haine frumoase, pachete cu alimente pentru familia necăjită ramasa in Ardeal și puținii bani primiți ca salariu erau mai mult decât putea visa.  De obicei, fetele din secuime veneau la București toamna și plecau primăvara, la muncile câmpului. Însă Tânăra Iluș a rămas cu familia Ceaușescu cinci ani. Când s-a întors în satul natal, Nicu nu se născuse încă. În primii ani, celor doi copii, mamă le-a fost Ilona. Tovarășii erau ocupați mereu, plecau dimineața și veneau seara. Obișnuit s-o vadă mereu prin preajmă, Valentin nu mergea nicăieri fără Iluș, povestește doica pentru historia.ro

„VALENTIN ERA TARE NEASTÂMPĂRAT”

„Se băga în toate, fugea, nu stătea locului o clipă. Când îl scoteam la plimbare, fugea, era așa iute, m-am temut, ce mă fac dacă îl lovește o mașină? Până am spus la doamna că nu mai merg cu el pe stradă. La grădiniță îl duceam cu mașina”.

Spaimele tinerei nu erau lipsite de temei, avea să o dovedescă un incident ce-ar fi putut avea urmări tragice.

„VALENTIN CEAUȘESCU - O MICĂ PACOSTE ÎN COPILĂRIE”

„Peste drum de casă stătea o altă familie, unde lucra tot o fată de la noi. Valentin se ducea acolo. Fata a spălat ceva, a lăsat pe jos ligheanele cu apă fierbinte, el s-a dus și a căzut în apă. Fata a început să țipe “Vină, Iluș!”, când l-am scos, era tot opărit, tot s-a ars. Așa de tare m-am speriat, am început să plâng, nu știam ce să fac. Am dat telefon la părinți, au venit imediat acasă, m-au întrebat “Ce-ați făcut la copil?”. L-au dus imediat la spital. Eu am așteptat acasă, stăteam și plângeam, am vrut să plec, nu voiam să mă ducă la Miliție... După un timp a venit domnul Ceaușescu, mi-a spus “Iluș, te rog să mergi cu mine la spital, copilul plânge, nu vrea să stea fără tine”. Am mers, am stat cu el două-trei săptămâni, până s-a vindecat.”

Incidentul nu a avut consecințe pentru tânăra doică, nici măcar nu a fost certată. Familia Ceaușescu s-a purtat frumos cu ea mereu, a povestit Iluș Néni. Cel mai amabil era Nicolae Ceausescu. Acesta, când dorea ceva, îi spunea mereu "te rog".
În plus, Iluș le-a rămas recunoscătoare Ceaușeștilor pentru ajutorul dat familiei ei rămasă în sat.

CEAUȘEȘTII AU FOST GENEROȘI CU FAMILIA BONEI COPIILOR

„A venit și mama odată la București, cu o prietenă de-a ei, a venit la mine. Nu a trebuit să cumpere nimic, când a plecat mi-a dat voie să o duc la gară cu mașina, ei i-au plătit și biletul de tren și i-au dat toate de mâncare, nu aveau aici, acasă, era sărăcie...”

Și cam aici se oprea bunătatea cuplului Ceaușescu. Iluș nu avea voie să părăsească Bucureștiul nici măcar pentru o zi, pentru a-și vizita familia rămasă în Ardeal. Doica a povestit însă că lacrimilie ei au înduplecat-o pe mama tovarășei.

„CEAUȘEȘTII NU PREA MĂ LĂSAU SĂ PLEC ACASĂ”

„Am plâns mult la mama doamnei Ceaușescu, am spus că trebuie să merg acasă, că mama e bolnavă. M-a ascultat și mi-a spus “bine, când vine mașina neagră, să știi că o să mergi la Estelnic.” Au mers cu mine, ei doi (n.r. Elena și Nicu Ceușescu) și șoferul, până la mine în sat. La Târgu Secuiesc s-au interesat la Sfatul Popular, au întrebat să nu fie ceva boală, periculoasă pentru copii. Cei mici rămăseseră la Predeal, cu bunica.”

În 1951, Iluș Neni a vrut să se întoarcă acasă, în Ardeal. Iubitul ei terminase armata și voia s-o ia de nevastă. Se obișnuise la București, îi plăcea să aibă grijă de Valentin și de Zoia, însă argumentele logodnicului au fost mai puternice.

CEAUȘESCU A VRUT SĂ RĂMÂN ANGAJATA LOR

„Domnul Ceaușescu m-a întrebat “Iluș, de ce mergi acasă, ce o să faci acolo?”, spunea el. Ce să facem? Muncim... Ce fac părinții cu pământul? De-aia m-am întors. Ce să fac? N-am avut ce să fac. Era mai bine acolo, decât aici, acasă. Tot muncă, muncă.... Acolo era bine, era curat, dar ce să facem?”

Întoarsă în satul Estelnic, din Covasna, Ilona a dus, alături de soțul ei Gabor, viața grea de țăran român. Doica Iluș nu i-a mai văzut niciodată pe Ceaușești sau pe copiii acestora. Dar a rămas neclintită în credința că Nicolae Ceaușescu a fost „un om cumsecade”. La Revoluție a plâns, întrebându-se „ce rău a făcut el satului ei. Soții Cserey nu au avut copii. Poate și din acest motiv Iluș și-a amintit mereu cu drag de Valentin, și a nădăjduit până în ultima clipă că într-o zi el o să-și facă timp să vină pe la ea.