Povestea are două mari personaje. Primul - un mareșal de armată, în vârstă de 62 de ani, care atunci avea titlul de Conducător al Statului Român și al Armatei. Numele lui era Ion Antonescu.
Cel de-al doilea personaj era un tânăr de 23 de ani care era atunci Regele României. Regele Mihai. Pe 23 august 1944, a avut loc cea mai dramatică întâlnire din istoria acestor personaje.
În Alianța cu Germania nazistă, România intrase în luptă în iunie 1941. În \"43, armata roșie a lui Stalin era pe contraatac. În plus, trupele britanice și americane se aflau pe ofensivă și, în iunie 1944, au debarcat victorioase în Europa. Pe 5 august 1944, Ion Antonescu s-a întâlnit pentru ultima dată cu Hitler. Atunci, mareșalul a dat de înțeles că România nu va rupe Alianța. Invazia trupelor Uniunii Sovietice l-a adus pe mareșalul Antonescu mai repede la București de pe frontul din Moldova. Regele Mihai voia să rupă Alianța cu Germania, dar Antonescu se opunea, pentru că se temea că România va fi ocupată de către sovietici. După discuții aprinse purtate la Palatul Regal din București, Regele a ordonat arestarea Mareșalului Antonescu.
Pentru istorici, toate detaliile zilei de 23 august 1944 sunt clare. Dar ceea ce face controversată acea zi, a fost folosirea ei politică. Vreme de 41 de ani, între 1948 și 1989, 23 august a fost ziua națională a României sub regim comunist. În anii \"60, nu se mai vorbea nici despre Regele Mihai, nici despre mareșalul Antonescu, ci doar despre meritele partidului comunist. Iar în anii \"80, doar Nicolae Ceaușescu era pomenit la paradele grandioase.
Totul începea și se încheia cu numele Nicolae Ceaușescu. În anii \"80, grandomania conducătorului atinsese apogeul.
Pentru români, valorile acelor vremuri erau frigul, foamea și frica, tot mai puternice. Asta în timp ce tovarășul își ducea tihnit viața de cel mai iubit fiu al poporului în casa lui cu 30 de camere, gradini și piscină interioară. Iar când nu era acasă, conducătorul călătorea mult. În 24 de ani, Ceaușescu a făcut 230 de vizite externe pe absolut toate continetele. Din Zambia până în Cuba și din Coasta de Fildeș până în Singapore, SUA și Coreea de Nord. Atunci i-a venit probabil ideea ca în ziare să se scrie doar despre el. Iar în 1978 i-a mai venit o idee.
Ceaușescu a fost fascinat de desfășurarea de forțe și de cum o lume întreagă părea să fie la picioarele lui. Chipul lui, numele lui, desenate și scrise din corpuri umane, un dans perfect și o coordonare milimetrică în cinstea conducătorilor iubiți. Văzând acest spectacol prin binoclu, Ceaușescu părea să spună că asta trebuia să facă și el când se întoarce acasă, să-l iubească și pe el poporul. Și a făcut-o. Pe 23 august, se dădea măsura iubirii și cinstirii absolute.
În acea zi de final de vară, an de an, toată suflarea României socialiste - de la șoimi ai patriei, pionieri și studenți, până la oamenii muncii din marile oraşe - era mobilizată în defilări fastuoase dedicate conducătorului suprem şi partidului iubit.
Defilarea începea dimineaţa. Din curtea fabricilor, muncitorii porneau încolonaţi, pe categorii, iar fiecare dintre ei avea de purtat cel puţin un steag. Muncitorii care se remarcaseră în câmpul muncii deschideau coloana şi aveau onoarea să poarte portretele lui Nicolae şi Elenei Ceauşescu sau steagurile uriașe.
Coloana care defila pe bulevardele oraşelor era bine organizată. Reprezentanţii marilor fabrici cu zeci de mii de angajaţi deschideau marșul. Au fost ani în care s-au folosit inclusiv care alegorice, camioane proaspăt vopsite, îmbrăcate în tricolor. Camioane care purtau, de exemplu, croitoresele cu tot cu maşinile de cusut, lucrând în momentul în care treceau prin faţa tribunei oficiale.
La final, oamenii plecau din raiul socialist şi se întorceau la grijile cotidiene: "Oare de unde vom lua carne? Trebuie să mă scol de la 5 ca să prind lapte şi franzele..."
