Actual· 2 min citire

Controale sanitar-veterinare înainte de Paște: amenzi de peste 2,15 milioane de lei și aproape două tone de produse retrase

Controale / Profimedia

Controale / Profimedia

Publicat9 apr. 2026, 11:26
Actualizat9 apr. 2026, 11:28

Controalele sanitar-veterinare efectuate în săptămâna premergătoare Paștelui au vizat peste 4.200 de unități, inspectorii ANSVSA descoperind deficiențe serioase în depozitarea și comercializarea produselor alimentare.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a desfășurat în perioada 31 martie - 7 aprilie 2026, a doua etapă a controalelor premergătoare Sărbătorilor Pascale. În acest interval, inspectorii ANSVSA au verificat respectarea condițiilor de igienă în care sunt produse, depozitate, transportate și comercializate produsele alimentare de origine animală și nonanimală, precum și conformitatea documentelor însoțitoare, trasabilitatea, etichetarea și marcarea produselor destinate consumului uman, informează instituția, într-un comunicat de presă.

Astfel, au fost verificate 4.291 de unități, printre care supermarketuri, carmangerii, magazine alimentare, unități de procesare a laptelui, restaurante, depozite frigorifice, unități de fabricare a pâinii, laboratoare de cofetărie-patiserie, piețe agroalimentare, precum și mijloace de transport supuse controalelor în trafic.

Sancțiunile aplicate și măsurile dispuse

În urma acestor controale, au fost aplicate 274 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.150.800 lei, 158 de avertismente, 12 ordonanțe de suspendare a activității și patru ordonanțe de interzicere a activității.

De asemenea, în urma acestor controale au fost retrase oficial 1.849 kilograme de produse de origine animală și nonanimală, care urmează să fie distruse. Produsele retrase au inclus ouă, carne tocată, carne preparată de pasăre, pește, icre, produse zaharoase, sucuri și diferite produse de cofetărie.

Principalele nereguli constatate

Potrivit sursei citate, printre principalele neconformități constatate de inspectori s-au numărat expunerea la vânzare a peștelui fără asigurarea lanțului de frig, neanunțarea începerii activității, manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, organizarea de târguri săptămânale în spații neaprobate sanitar-veterinar, nerespectarea normelor privind întreținerea spațiilor de prelucrare, depozitare și comercializare a produselor alimentare, deficiențe ale spațiilor, utilajelor și ustensilelor de lucru, deficiențe în implementarea programului HACCP, utilizarea unor mijloace de transport neigienizate corespunzător și existența unor fișe de sănătate animală nevizate. 

„Rezultatele acestor controale arată clar că vigilența trebuie menținută la cel mai înalt nivel în perioada premergătoare sărbătorilor. Miza noastră este una directă și foarte concretă: protejarea sănătății cetățenilor. Ori de câte ori sunt identificate produse care nu respectă normele sanitar-veterinare și de siguranță alimentară, intervenim ferm, pentru ca pe masa românilor să ajungă doar alimente sigure”, afirmă dr. Alexandru Nicolae Bociu, președintele ANSVSA.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News