UPDATE
În zona stațiilor 1 Mai - Jiului se simte miros de gaz până la Grivița și Laminorului. Zona este de evitat. Circulația metroului este întreruptă.
UPDATE
Un incident grav la șantierul Magistralei 6 (M6) de metrou, care va lega Gara de Nord de Aeroportul Otopeni, a provocat haos total în trafic miercuri după-amiază. Circulația este complet blocată în zona Calea Griviței – Pod Constanța – Bulevardul Ion Mihalache, iar șoferii nu mai pot ajunge în Bucureștii Noi.
Potrivit primelor informații, incidentul s-a produs în cursul după-amiezii în perimetrul lucrărilor, declanșând restricții imediate și închideri de benzi.
Poliția Rutieră și echipele de intervenție lucrează pentru reluarea traficului, dar ambuteiajele se întind pe mai mulți kilometri. Pe tronsonul afectat, transportul public funcționează în sistem pendular, cu întârzieri majore.
Lucrările la M6 au impus restricții majore de trafic în zonă încă din august 2024, iar Magistrala 4 de metrou este restricționată de peste un an din cauza aceluiași șantier. Autoritățile recomandă șoferilor să evite zona și să folosească rute alternative, precum Șoseaua Kiseleff sau Centura Bucureștiului.



UPDATE
Metrorex confirmă că circulația trenurilor a fost întreruptă temporar pe Magistrala 4, între stațiile 1 Mai - Jiului din cauza desprinderii unei bucăți din tavanul tunelului de metrou.
„Metrorex informează ca astăzi, începând cu ora 15.30, circulația trenurilor de metrou a fost întreruptă temporar pe Magistrala 4, între stațiile 1 Mai-Jiului, ca urmare a desprinderii unei bucăți din tavanul tunelului de metrou.
Menționăm că evenimentul nu a afectat trenurile sau călătorii.
La acest moment, echipele Metrorex acționează pentru remedierea situației și reluarea circulației în condițiile graficului aprobat.
Pe Magistrala 4 se circulă la acest moment atât între stațiile Gara de Nord2 - 1 Mai și retur, cât și între stațiile Jiului - Străulești și retur.
Călătorii sunt informați prin instalațiile de sonorizare din stații și trenuri.
Revenim cu informații la momentul reluării în condiții normale a circulației.
Prezentăm scuze pentru disconfortul creat.”, se arată în comunicatul de presă emis de Metrorex.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Incidentul a dus la suspendarea traficului subteran pe tronsonul afectat, iar la suprafață s-a format un blocaj major, din cauza intervenției echipajelor și a redirecționării călătorilor.
Autoritățile au intervenit de urgență pentru a securiza zona și pentru a evalua pagubele.
Până în acest moment, nu au fost raportate oficial victime, însă situația este în dinamică.