ANSVSA anunță rechemarea unui produs alimentar după detectarea bacteriei Listeria monocytogenes. Este vorba despre „GRAN MARE Salată cu icre de hering” (150 g), comercializat în rețeaua Penny.
Producătorul NEGRO 2000 SRL a inițiat rechemarea voluntară a produsului, ca măsură preventivă pentru protejarea sănătății publice. Motivul rechemării este detectarea prezenței bacteriei Listeria monocytogenes în lotul de produs 981, cu data expirării 18.05.2026, care a fost comercializat în peste 200 de magazine Penny din țară.
Recomandare pentru consumatori: nu consumați produsul
Dacă ați achiziționat acest produs, recomandarea este să NU îl consumați, ci să-l returnați în orice magazin Penny, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal. Contravaloarea va fi restituită integral. Detaliile complete privind produsul, magazinele vizate și datele de contact ale producătorului pot fi consultate în anunțul oficial publicat pe site-ul ANSVSA.