Actual· 1 min citire

Accident grav, în Suceava: un mort și 3 răniți, după ce mașina a intrat sub un TIR - FOTO

Accident grav, în Suceava: un mort și 3 răniți, după ce mașina a intrat sub un TIR

Accident grav, în Suceava: un mort și 3 răniți, după ce mașina a intrat sub un TIR

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 15 sept. 2025, 08:33

Un grav accident rutier s-a produs, luni dimineață, în județul Suceava. O persoană a murit și alte trei sunt rănite, după ce un autoturism a intrat sub un TIR.

Accidentul s-a produs pe drumul european 85, care duce către Siret, pe raza localității Pătrăuți, din județul Suceava. Un autoturism și un autotren fără încărcătură s-au ciocnit.

Echipajele ajunse la fața locului au găsit patru victime, toate din autoturism. Două dintre acestea erau inconștiente, iar una era încarcerată.

Accident grav, în Suceava: un mort și 3 răniți, după ce mașina a intrat sub un TIR

Victima încarcerată a fost scoasă în stop cardio-respirator, iar medicii nu au putut-o resuscita, fiind declarat decesul.
 
Ceilalți trei răniți au multiple traumatisme, fiind preluați de ambulanțe pentru a fi duși la spital. Șoferul TIR-ului a scăpat nevătămat.

La locul accidentului au intervenit o ambulanță SMURD B2, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă și două autosanitare de la Serviciul de Ambulanță Județean Suceava.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News