Premieră mondială în Italia: un rinichi a fost transplantat cu succes în locul splinei

 

Medicii din cadrul Spitalului Molinette din Torino (nord-estul Italiei) au anunțat miercuri că au reușit să transplanteze un rinichi în locul splinei în cazul unei fetițe de șase ani, grav bolnavă. Intervenția reprezintă o premieră mondială, informează Europe1.fr.

Fetița, al cărui nume nu a fost dezvăluit, a făcut dializă toată viața din cauza unei anomalii foarte rare, ce i-a afectat dezvoltarea rinichilor, și a unei complicate malformații a vaselor sanguine din regiunea abdominală. Din această cauză, ea nu a putut niciodată să bea sau să urineze, potrivit reprezentanților unității medicale, scrie Agerpres.

Primul transplant de rinichi la care pacienta a fost supusă, în 2014, a eșuat, organul implantat neputând funcționa normal din cauza malformației vaselor sanguine.

După o îndelungată căutare, a fost găsit un donator compatibil, iar fetița a fost operată în noaptea de 9 spre 10 decembrie, precizează sursa citată.

''Pentru a crea spațiul necesar noului rinichi, a fost pusă în aplicare o tehnică nouă și revoluționară, bazată pe ablațiunea splinei'', au explicat reprezentanții spitalului.

''Momentan, fetița se simte bine, a început să urineze și poate în sfârșit să bea'', se arată în comunicat.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?