Moțiunea a trecut. Guvernul Grindeanu a picat. 241 de voturi ”pentru” și 10 ”împotrivă”

 
Război Dragnea - Grindeanu

Disputa PSD contra PSD a avut un deznodământ: Liviu Dragnea a câștigat în fața lui Sorin Grindeanu, după ce moțiunea de cenzură a trecut cu 241 de voturi ”pentru” și doar 10 ”împotrivă”. Astfel, Guvernul Grindeanu este demis. La final, Victor Ponta a declarat, în fața jurnaliștilor: ”PSD a pierdut, dar poate câștigă România”. Pe de altă parte, Sorin Grindeanu a anunțat că în opinia sa, miniștrii care au votat moțiunea de cenzură au votat, de fapt ”împotriva lor”. A venit apoi rândul lui Liviu Dragnea să tragă concluziile. Acesta a spus că are patru propuneri de premier, dar la Cotroceni va merge cu o singură propunere. Totodată, Dragnea a ținut să ceară scuze românilor pentru greșeala de a-l desemna premier pe Sorin Grindeanu. Cel mai probabil, PSD va organiza duminică un CExN pentru a stabili cu ce propunere de premier vor merge la președintele Klaus Iohannis. 

21 iunie va râmâne o premieră pentru România. A fost ziua în care coaliția de guvernare și-a demis, de fapt, Guvernul propus. Iar imediat după ce  s-a încheiat ședința, PSD și ALDE s-au reunit în ședința de grup pentru a sărbători, cel mai probabil, dar și pentru  se felicita. Asta pentru că din spatele ușilor s-au auzit ropote de aplauze. La ieșirea din sală, Călin Popescu Tăriceanu a declarat că a fost trimisă deja o scrisoare președintelui Iohannis, în care a fost informat de rezultatul votului din plen. 

Liviu Dragnea: Avem patru variante de premieri. Luni, vom merge la Cotroceni

La ora 16.00 Liviu Dragnea a ținut o conferință de presă, după ce a așteptat ca Sorin Grindeanu să își termine discursul de adio, de la Palatul Victoria.

Astfel, președintele PSD a declarat că parlamentarii PSD au primit amenințări în aceste zile pentru a trăda. Dragnea susține că au fost trimise multe SMS-uri în care parlamentari ai PSD erau amenințați cu dosare.

”Mulți dintre colegii mei au primit SMS-uri de amenințare. Unii dintre colegii mei au fost amenințați, ceea ce este nepermis. Sigur, că toți colegii noștri din partid au fost oripilați, că în anul 2017 se mai poate șantaja cu dosare. Nu știu dacă cei care făceau aceste amenințări chiar aveau puterea de a face așa ceva”, a declarat Liviu Dragnea. 

Acesta a mai spus că PSD nu se joacă cu numele de premieri.

"Nu jucăm ping-pong cu nume de premieri. Avem toate argumentele să finalizăm săptămâna viitoare votul pentru noul Guvern. Dacă luni avem desemnarea, intrăm în câteva zile cu votul în Parlament. Preşedintele nu ia în calcul anticipatele, sunt convins, nici eu. Nu m-am gândit că poate să-l numească Iohannis tot pe Grindeanu. Nu sunt nici mai mare, nici mai mic, nici mai gras, nici mai slab. Sunt din ce în ce mai întărit. Nu ştiu cine vorbea de cei 50 de parlamentari care să nu voteze moţiunea. Nu s-a gândit nimeni la un nou congres. Am întrebat la CEX-ul de joi. Se făceau cereri de la Victoria şi am întrebat dacă e nevoie de demisie. Nici vorbă", a spus şeful PSD.

Grindeanu, prima reacție după ce a fost demis. Avertisment fără precedent pentru PSD+ALDE 

Sorin Grindeanu, ultmul discurs de premier

După ce moțiunea de cenzură a picat, Sprin Grindeanu a plecat de la Parlament și a mers la Guvern unde a ținut utima conferință de presă.Premierul Sorin Grindeanu a afirmat, miercuri, că sfatul său pentru viitorul prim-ministru ar fi "să nu creadă" în prietenia cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Întrebat la Palatul Victoria, după adoptarea moţiunii de cenzură împotriva Cabinetului său, care este primul sfat pe care i l-ar da viitorului premier, Sorin Grindeanu a răspuns: "Să nu creadă în prietenia cu Liviu Dragnea".

Totodată, Grindeanu a precizat că îşi doreşte ca viitorul premier să fie membru al PSD.

"Îmi doresc să fie de la PSD viitorul premier, dar asta rămâne de văzut (...) Mi-aş dori să nu existe agende ascunse şi scopuri ascunse, pentru că eu am avut această senzaţie în ultima lună, când de fapt mi s-a şi spus: 'Dar tu chiar nu ştiai că e un guvern de sacrificiu?' 'Nu'. Şi eu cred că mi-am făcut treaba şi mare parte din miniştri şi-au făcut treaba. Dovadă sunt rezultatele economice (...) În continuare cred că aceasta este calea corectă", a spus Grindeanu.

Sorin Grindeanu, sfaturi pentru viitorul premier: Să nu creadă în prietenia cu Dragnea

Filmul zilei: 

Votul din plen s-a încheiat după aproximativ două ore în care parlamentarii au votat cu bile. Cele două urne au fost duse pentru numărare, iar la scurt timp, Mircea Drăghici a anunțat rezulatului votului: 241 de voturi ”pentru”, doar 10 împotrivă. Guvernul Grindeanu a picat. Pe de altă parte, în timpul votului, Liviu Dragnea s-a așezat cât mai aproape de urne, pentru a vedea cum votează aleșii. 

Primii care au votat au fost senatorii, iar abia apoi au urmat deputații. Victor Ponta a votat împotrivă, la vedere. Pe de altă parte au existat membri PSD care nu au votat: Nicolae Bănicioiu și Robert Cazanciuc, amândoi apropiați de Victor Ponta. Surpriza neplăcută pentru Ponta a venit din partea a doi foști miniștri care îi erau apropiați, dar care au votat moțiunea de cenzură: Eugen Teodorovici și Rovana Plumb. În rest, se presupune că cele mai multe voturi împotrivă au venit de la minorități.

Discursurile din plen

Realitatea.net a redat în regim live-text cele mai importante momente ale zilei.

Înainte de terminarea votului  Sorin Grindeanu a mai avut un discurs scurt în care a menționat că după ce l-a ascultat pe Liviu Dragnea, și-a dat seama că oricine ar fi desemnat premier, nu va avea nicio șansă:

"Foarte scurt: am urmărit discursul domnului Dragnea și din acest discurs mi-am dat seama că orice fost sau viitor prim-ministru nu are nicio șansă să își exercite funcția. Niciuna! Am auzit aluzii, acuze nefondate și insinuări. Domnul Șimon are o gură foare mare pentru că i s-a promis post de ministru! Să știți că singurele lucruri clare sunt promisiunile făcute mie, lui Victor Ponta și altora de către președinte în ultimele zile. Al doilea lucru, cel legat de sistem: ce luptă a avut Dragnea cu sistemul în afară de celebra OUG 13? A jucat cineva de aici, din sală, tenis cu ei? A mângâiat cineva gipsul sistemului ca să scape de dosare? Vă rog să răspundeți fiecare la aceste întrebări. Nu a negociat nimeni cu absolut nimeni. Nu am intrat în negocieri care erau împotriva interesului național al României. Asta nu are legătură cu PSD, ALDE. Vă schimbați de la o zi la alta. Să știți că în sală, aici, sunteți vreo 5 prim-miniștri, vreo 50 de miniștri... Asta s-a discutat în ultimele zile. Dacă există încredere și în ceea ce s-a vorbit până acum, de ce nu aveți încredere în vot secret? Ia faceți vot secret dacă există așa o mare încredere!"

Raluca Turcan a venit la tribuna Parlamentului, dar PSD a părăsit sala. Liviu Dragnea a rămas în plen.

Liviu Dragnea a avut un discurs în carea a lansat atacuri și la adresa lui Grindeanu, dar și a lui Ponta.

L-am ascultat pe domnul Sorin Grindeanu. Adoptarea motiunii inseamna continuarea guvernarii PSD—ALDE asa cum au votat romanii in decembrie. Guvernul nu a mers rau, a mers binisor, dar nu este de ajuns. Noi nu obtineam 45% dintre voturi pentru ca Romania sa o duca mai binisor am preferat sa luam aceasta decizie grea pentru a pune lucrurile la punct nu m-a asteptat sa reactioneze cu atat indartnicie si nici la actiunile unui alt fost coleg unii credeau ca prin cateva voturi ne vor tranforma dintr-o puterne nationala intr-un grup politic dezbinat.(...)Nu m-am așteptat ca un fost coleg să susțină o asemenea inițiativă. Ieri un coleg care a prezentat a fost luat cu mascați. Am crezut mult in Sori Grindeanu. Din păcate, acum se agață de scaunul din Palatul Victoria. Va fi acuzat prrobabil de o atitudine lipsită de onoare. La toate întâlnirile nocturne la care au participat, despre ce s-a discutat? La toate întâlnirile nocturne, s-au promis lucruri irealizabile. Am vorbit  cu un coleg azi noapte. L-am intrebat, ti ce spui acasa?  Că ai votat împotriva României?! PSD cere miniștrilor săi și premierului să lucreze pentru români. Programul nostru de guvernare care aduce prosperitate românilor, care împinge România înainte, este lucrul în care cred. Vă cer azi să votați moțiunea aceasta care ne doare pe toți, dar care trebuie să treacă pentru ca lucrurile să revină la normalitate și țara să primească un guvern mai devotat misiunii lui".

Sorin Grindeanu și-a susținut discursul în plen. În tot acest timp, pe locurile destinate Guvernului au rămas Victor Ponta și Augustin Jianu. Grideanu a spus că această criză politică vine într-un moment foarte post și a menționat că a crezut că Liviu Dragnea este un prieten al său. Premierul a mai spus că de fapt, moțiuna este o ”auto-moțiune”:

"În decembrie 2016, chiar după ce PSD a câștigat alegerile cu un scor istoric, urmăream cu toții, cu sufletul la gură, cum Klaus Iohannis numește sau nu un premier de la PSD. Prima opțiune a PSD, Sevil Shhaideh, a fost respinsă și acest lucru a durat două săptămâni, timp în care România a stat fără buget, în incertitudine. În ianuarie 2017, domnul Dragnea m-a rugat să accept funcția de premier. Știți, câțiva dintre colegii de aici, care a fost răspunsul meu: Nu!. După care prietenii mei din PSD, colegi care se află azi aici, în fața mea, ați insistat că ar fi bine să accept pentru PSD, că am experiență în administrația locală, că sunt onest și muncitor, bănățean care își vede de treabă. Am spus da, pentru că Liviu Dragnea mi-a promis că este prietenul meu", a spus Grindeanu.

"Am acceptat miniștrii pe care mi i-a propus Liviu Dragnea. Apoi, la nici 6 luni, aflu brusc, împreună cu toți colegii mei, că guvernul nu prea face treabă, că miniștrii sunt buni, dar nu prea. Și totul se baza pe o analiză pe care nu a văzut-o nimeni la partid, despre care tot mai mulți colegi spun că nu este corectă. Era cu atât mai ciudat cu cât, până în ultima clipă, la finalul lunii mai, Dragnea spunea: «Mă mulțumesc toate ministerele ca cetățean, președinte al Camerei».

În același timp, auzeam de acolo că trebuie să facem o analiză aprofundată în interiorul structurilor de partid, remaniere, analiză, iar remaniere. O parte dintre colegi au venit și mi-au zis că oamenii din ministere nu mai știu ce să creadă. INS și Eurostat ne spuneau că economia merge foarte bine, că avem cea mai mare creștere economică din Europa, peste 100.000 de locuri noi de muncă create, dar, cu toate astea, Guvernul trebuia analizat și remaniat. Eu nu înțeleg de ce suntem azi aici, în Parlament. Vă spun la fel de clar, cred că nici românii nu înțeleg azi de ce atâta scandal în interiorul PSD, la nici 6 luni după ce am câștigat alegerile cu un scor zdrobitor, iar lucrurile și guvernarea merg foarte bine. Mă uit și îmi dau seama că mare parte dintre dumneavoastră nu înțelegeți.

Da, este loc de mai bine, putem vorbi să vedem ce putem schimba. După 6 luni de când PSD a câștigat alegerile cu un scor extraordinar, vrem să dăm jos guvernul cu o opoziție a noastră și să ajungem la mâna domnului președinte Klaus Iohannis.

"Mi-aș fi dorit ca astăzi să fi vorbit despre cu totul și cu totul alte lucruri, nu să ne certăm în interiorul aceluiași partid. Nu mi-am dorit, iar ca premier al acestei țări, îmi cer scuze că trecem prin asta. România traversează astăzi o perioadă plină de oportunități, atât în plan politic, cât și economic. Ne bucurăm de deschidere în marile cancelarii occidentale, partenerii noștri strategici se uită la noi cu încredere. Au fost eforturi imense să punem România pe hartă. Așadar, această criză artificială vine în cel mai prost moment posibil pentru România.

Împreună, am reușit în aceste luni, așa cum am spus mai devreme, să creăm peste 110.000 de noi locuri de muncă, avem printre cele mai scăzute rate ale șomajului din Europa, cea mai mică inflație din Uniune, s-au atras investiții directe de 1,3 miliarde de euro, s-au crescut salarii și pensii. Sunt lucruri bune toate, dar pentru a continua avem nevoie de stabilitate și predictibilitate. Asta veți auzi din gura oricărui investitor în aceste zile. Dezvoltarea economică nu prinde rădăcini în instabilitate".

Ședința a început. Pe locurile alocate Guvernului sunt așezați doar Sorrin Grindeanu și Augustin Jianu. Moțiunea de cenzură a fost citită de MIhai Fifor.  Anterior, Liviu Dragnea a intrat în biroul său de la Camera Deputaților. Acesta a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor.

UPDATE 11.07 Victor Ponta a făcut declarații în fața plenului, în timp ce Liviu Dragnea trecea prin spatele său.

UPDATE 10.59 Parlamentarii PNL au organizat un protest pe holul Parlamentului. Aceștia au avut afișe pe care scria ”Rușine PSD”. Ludovic Orban a anunțat că ”nu se va întâmpla” ca vreun liberal să voteze la moțiune.

UPDATE 10.45. La grupul PSD de la Cameră a avut loc ședința PSD-ALDE. Liviu Dragnea era înăuntru.

UPDATE 10.35. Varujan Pambuccian, liderul minorităților, a declarat, pe hol, într-o discuție informală cu jurnaliștii, că minoritățile nu criterii după care or vota, spunând că nu este războiul lor. PSD are  ședință de grup. Este așteptat și Liviu Dragnea să ajungă. Totodată, Liviu Dragnea și Victor Ponta au ajuns și ei în Parlament.

Ce știam înainte de moțiune 

Moţiunea iniţiată de către PSD şi ALDE împotriva guvernului Grindeanu va fi dezbătută şi supusă votului, miercuri, de la ora 11, în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului. Pentru prima dată după 1989, un Guvern trebuie să treacă testul unei moţiuni depuse de formaţiunile care l-au susţinut la învestire, însă rezultatul este incert în condiţiile în care partidele de opoziţie nu sunt dispuse să-i ajute pe social-democraţi să-şi dărâme propriul guvern, iar numărul susţinătorilor lui Grindeanu din rândul parlamentarilor PSD este greu de evaluat.

Premierul Sorin Grindeanu se află în situţia inedită în care se va prezenta în faţa Parlamentului pentru testul votului de încredere cu o bancă ministerială aproape goală, întrucât aproape toți miniștri au demisionat. Singurul care i-a rămas alături din echipa iniţială este ministrul Comunicaţiilor, Augustin Jianu, la care se adaugă Victor Ponta, numit secretar general al Guvernului în locul lui Mihai Busuioc.

Teoretic, PSD și ALDE au cu 14 voturi mai mult decât minimul necesar pentru a trece moțiunea de cenzura Practic, sunt mai mulți parlamentari PSD și ALDE care nu vor vota pentru căderea Guvernului Grindeanu Guvernul Grindeanu va fi demis dacă PSD și ALDE strâng, cel puțin, 233 de voturi De rezultatul votului de astăzi depind carierele politice ale lui Sorin Grindeanu și Liviu Dragnea 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?