FLOAREA-DE-COLŢ. Luni, 5 martie, Google a lansat un Doodle special care celebrează FLOAREA-DE-COLŢ. 

FLOAREA-DE-COLŢ. Cum a ajuns floarea de colţ să îi enerveze pe comunişti şi să îi interzică numele. Motivul pentru care planta rară este simbolul dragostei şi al purităţii

Ocrotită de lege încă din 1933, delicata floare de colţ, simbol al dragostei şi purităţii în tradiţia românească, are mai multe denumiri printre care şi Floarea Reginei. Dorinţa comuniştilor de a şterge din conştiinţe monarhia a mers până la interzicerea acestei denumiri.

FLOAREA-DE-COLŢ: Cum o recunoaștem

FLOAREA-DE-COLŢ. Floarea de colţ, (leontopodium alpinum, după denumirea sa ştiinţifică) este cunoscută în Elveţia, Austria sau Germania, unde este un simbol naţional, ca Edelweiss, nume compus din „edel“, aristocratic, şi „weiss“, alb.

Este o planta perena, lânat-tomentoasă , cu o tulpina dreapta, ce poate ajunge pana la 50 - 80 cm, fara ramificatii. Frunzele bazale sunt dispuse in rozeta, sunt sublanceolate, uneori subspatulate. Frunzele tulpinate sunt alungite sau liniar lanceolate, iar pe fata superioara sunt slab paroase. In pamant un rizom cilindric(tulpina subterana, lipsita de clorofila cu aspect asemanatoare radacinii), acoperit cu resturi de frunze negre-brune din care se desprind numeroase radacini, iar la suprafata pamantului formeaza o rozeta de frunze, din mijlocul carora se ridica o tulpina scurta de 5 - 20 cm, uneori de 30 cm, ce poarta o inflorescenta numita calatidiu, de forma unui disc, in care sunt grupate, in mod normal, florile.

Floarea-de-colţ. Motivul pentru care Floarea-de-colţ este simbolul dragostei şi al purităţii

La români are mai multe denumiri, ca floarea reginei, albumeală, albumiţa, edelvais, flocoşele, steluţă, floarea-doamnei, siminic, tudeliţă, floarea Bucegilor, sau, pur şi simplu, Floarea, nume care concentrează importanţa sa printre toate celelalte flori.

Interesant este că, în jurul anului 1900, floarea de colţ era cunoscută în România şi ca Floarea Reginei, denumire dată în cinstea Reginei Elisabeta, căreia îi era foarte dragă. Mai târziu, însă, comuniştii au interzis această denumire, din dorinţa de a şterge definitiv din conştiinţe tot ceea ce ţinea de Regalitate şi monarhie.

Simbol al dragostei la români

Raritarea acestei flori a transformat-o, în folcorul românesc, într-o comoară, un test suprem pentru cei care au curajul şi şansa de a o găsi. Tradiţional, este şi un simbol al dragostei, iar bărbaţii îşi demonstrau iubirea aventurându-se pe stâncile munţilor pentru a culege o floare de colţ şi a o dărui apoi fetei dragi.

Considerate şi flori ale zânelor, sunt simboluri ale purităţii, curăţeniei, tinereţii, iar mai recent şi un simbol al iubitorilor munţilor.

FLOAREA-DE-COLŢ. Legendele florii de colţ Legenda românească a florii de colţ este asociată cu momentul naşterii Mântuitorului. Steaua care i-a călăuzit pe magi spre Bethleem şi-a considerat încheiată misiunea şi a dorit să coboare pe pământ. Tot căutând un loc de odihnă a găsit un loc ca nici unul altul, semeţ şi cufundat în pace, Bucegii. În căderea printre stânci, s-a desfăcut în mii de steluţe care au dat naştere florii albe ca lâna, floarea de colţ.

În Alpi, floarea aduce noroc celor care o găsesc îşi are origini într-un fulg din lâna unui miel, care a fost lăsat să cadă pe pământ de Fecioara Maria sau în singura lacrimă a Crăiesei Zăpezii căzută după ce muritorul de care s-a îndrăgostit a fost aruncat pe stânci, de spiriduşi.

Din lacrima crăiesei s-a născut o steluţă argintie, prima floare de colţ. Din nefericire, raritatea acestei flori o face extrem de vulnerabilă în faţa turiştilor. În urmă cu ani buni, creştea şi pe pajiştile montane, însă a fost culeasă fără discernământ şi este ameninţată cu dispariţia. Pe timpul lui Ceauşescu, cei care o culegeau făceau închisoare, pe când în prezent, în ciuda amenzilor uriaşe, de până la 3.000 de lei pentru o singură plantă, continuă să fie „vânată“, dispărând cu o repeziciune uimitoare din anumite zone.

FLOAREA-DE-COLŢ. Floarea de colţ este atât de apreciată, încât a fost adoptată ca simbol pentru unele dintre cele mai prestigioase organizații de stat. De exemplu, în armata elvețiană, insignele pentru cele mai înalte grade sunt sub forma florii de colț. Este, de asemenea, insigna pentru trupele alpine austriece, germane și românești. În România, floarea de colţ se află şi pe bancnota de 50 de lei.

FLOAREA-DE-COLŢ.  crește în munți calcaroși, în pajiști de pe versanți abrupți și însoriți sau pe stânci. La noi crește în Munții Carpați, fiind declarată monument al naturii din 1933 și ocrotită. Floarea reginei poate fi întâlnită în Munții Maramureșului și Munții Rodnei, Obcinele Bucovinei, Rarău, Ceahlău, Ciucaș, Munții Bucegi, Făgăraș, Cozia și Retezat. În afara spațiului românesc, floarea reginei înfrumusețează zone din Abruzzi, Alpi, Balcani, Carpați, Pirinei, dar și din Asia Centrală și de Est.

Mai este cunoscută și ca Floare-de-colț (denumire introdusă în perioada comunistă) sau cu denumirea germană, Edelweiß.

FLOAREA-DE-COLŢ. Conform Dicționarului de sinonime, pentru floarea-reginei (Leontopodium alpinum) există și următoarele denumiri: albumeală, albumiță, floare-de-colț, (rar) edelvais, (reg.) flocosele (pl.), steluță, floarea-doamnei.

Floarea-de-colţ, regina Carpaţilor şi cum o poţi avea în gradina de acasă

FLOAREA-DE-COLŢ. Una din minunile munţilor noştri, Floarea-de-colţ este una din plantele protejate. A o rupe de pe stâncile Bucegilor este o crimă. Poţi însă să-i culegi semintele care se formează în septembrie. Plantate într-un sol sărac, calcaros, în curţile caselor de la munte şansele să crească şi să înflorească sunt maxime.

Floarea-de-colţ se întâlneşte din Pirinei până-n Himalaya. Creşte în munţi calcaroşi, pe versanţii abrupţi şi însoriţi, pe solul sărac de pe stânci. Denumirea ştiinţifică este „Leontopodium alpinum“, şi este rudă cu floarea-soarelui şi margareta.
Floarea-de-colţ este o inflorescenţă, înconjurată de un înveliş de frunze protectoare cu aspectul unor raze, care sunt confundate cu petalele. Spre deosebire de petale, care cad după înflorire, frunzele protectoare din jurul inflorescenţelor persistă până la fructificare, de aceea par nişte flori nemuritoare.

FLOAREA-DE-COLŢ. Întreaga plantă şi frunzele din jurul inflorescenţei sunt acoperite de peri lânoşi albi care au rolul de a proteja împotriva frigului, uscăciunii şi a radiaţiei ultraviolete.

La noi în ţară, Floarea-de-colţ creşte în Munţii Carpaţi, şi este declarată monument al naturii din 1933 şi ocrotită. Specialiştii mai spun că în Carpaţi se întâlneşte, în special, pe stâncării la altitudini mari şi este destul de uşor de identificat chiar şi de cei mai puţin interesaţi de cunoaşterea plantelor.

FLOAREA-DE-COLŢ. Floarea-de-colț face parte din flora spontană, astfel că este extrem de viguroasă şi pote să vegeteze şi la altitudini mai joase, în gradinile de la munte. În regiunile muntoase din România planta ajunge doar până la maximum 20 centimetrim înălţime, dar există în alte condiţii climatice până la 50 – 80 centimeri înălţime.

Floarea-de-colţ înfloreşte în iulie – august. Secretul supravieţuirii în captivitate pentru Floarea-de-colţ este frigul. Planta trebuie să stea la temperaturi negative, suporta vântul şi nu are nevoie de udare. Floarea-de-colţ renaşte la sfârşitul lui februarie, când gerul se înmoaie. Nu are nevoie de îngrijire specială, unica nevoie fiind un pământ sărac, amestecat cu praf de calcar.

FLOAREA-DE-COLŢ. Crescută în grădină Floarea-de-colţ poate fi tăiată şi uscată pentru că se păstrează la fel de frumoasă ca şi imortelele.

Nu rupe Floarea-de-colţ! Poţi culege, cu grijă, fără să rupi plantele şi fără să le scoţi din sol, semintele. Rădăcina este mult ramificată şi la suprafaţă, astfel ca bobitele cu seminţe trebuie adunate cu atenţie fără să deranjezi planta.

Seminţele pot fi plantate la suprafaţa solului, la finele lui octombrie, după ce cade bruma, la adâncime mică de cel mult doi-trei centimetri şi trebuie acoperite cu pamat care trebuie bine bătătorit şi udat. Vor face concurenţă ghioceilor, în februarie-martie!

FLOAREA-DE-COLŢ. Atenţie! Floarea-de-colţ e o floare rară! E protejată prin lege şi ruperea lor este o faptă penală!

Floarea de colț este o plantă deosebit de rară. Din acest motiv ea a fost declarată monument al naturii și este ocrotită prin lege încă din 1931. Floarea de colt este protejată în rezervații naturale cum ar fi cele din Piatra Craiului, Munții Bucegi, Ciucaș, județul Alba.

Floarea de colț este de secole un simbol național în Austria și Germania, fiind prezentă în arta populară, în basmele și legendele vechi de secole, în tradițiile păstrate de la o generație la alta.

FLOAREA-DE-COLŢ. Numită în popor și floarea reginei, floarea doamnei, floarea de colț are în tradiția românească o semnificație aparte, ea fiind un simbol al dragostei. Se spune că, pentru a-și dovedi dragostea și curajul, tinerii colindau zonele stâncoase ale munilor pentru a culege flori de colț și a le oferi iubitelor. În limbajul florilor ea înseamnă puritate și curățenie.

Floarea de colţ are frunze catifelate, de dimensiuni diferite aşezate de jur împrejurul tulpinei, în formă de cerc. Florile, micuţe şi numeroase, sunt compuse din petale de un alb imaculat şi lasă impresia unei singure flori de forma unei steluţe.

Floarea de colţ se întâlneşte din Pirinei până-n Himalaya. Creşte în munţi calcaroşi, pe versanţii abrupţi şi însoriţi, respectiv pe stânci. Denumirea ştiinţifică, din limba latină, este „Leontopodium alpinum“, adică o specie din familia botanică a florii-soarelui şi a margaretei (familia Asteraceae). „La fel ca şi la rudele ei, ceea ce este numită de necunoscători floare este de fapt o inflorescenţă, adică un buchet întreg de floricele foarte mici, numeroase şi foarte înghesuite.

FLOAREA-DE-COLŢ. Biologii confirmă că această specie poate fi şi cultivată în grădină. „Spre exemplu, în Grădina Agrobotanică a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi de Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, ea poate fi admirată pe stâncăriile din sectorul ornamental şi ecologic. Aici, plantele, având o durată de viaţă relativ scurtă, sunt resemănate în fiecare an şi trebuie bine protejate de apetitul melcilor, care le găsesc delicioase.