Marţi, 22 ianuarie, s-a încheiat cel de-al şaselea sezon al emisiunii „Chefi la cuţite” şi cel care a câştigat cei 30.000 de euro e Mihai Munteanu „Munti”, cel care a făcut parte din echipa lui chef Sorin Bontea. Câştigătorul a anunţat că urmează să se însoare cu Elena Botgros, iubita lui. Cei doi vor face pasul curând, însă şi-ar dori să se căsătorească pe o insulă exotică.
Munti a povestit că iubita lui, Elena Botgros, a fost vrăjită cu dulciurile pe care i le-a preparat cu dragoste. „Au fost mai multe prăjituri pe care i le-am trimis, mărul în foietaj al lui Florin Dumitrescu şi Lava.
În 8 luni am luat 12 kilograme de când sunt cu el”, au povestit cei doi la „Xtra Night Show” (Antena 1).
În urmă cu câțiva ani, Mihai Munteanu a lucrat într-un restaurant din Anglia, unde la început spăla vase. Datorită chef-ului bucătar, a ajuns să gătească. „A fost ciudat, pentru că spălasem trei oale toată viața mea. Dar m-am descurcat, iar unul dintre bucătarii de acolo mi-a oferit o șansă”, a povestit Mihai.