Domeniul în care afacerile înfloresc în ultimii ani în România: profituri uriașe pentru firmele de pompe funebre

Pompe funebre
Afacerile cu pompe funebre sunt unele dintre cele mai bănoase domenii din România. Înmormântările românilor aduc venituri de peste jumătate de miliard de lei.
Cheltuielile necesare pentru un deces au ajuns la un minim de 2.700 de lei, însă nu există și un buget maxim în acest sens. Numeroase companii s-au dezvoltat foarte mult pe această piață și au creat și pachete de lux pentru înmormântările din familiile înstărite. Statul oferă un ajutor de aproape 6.800 de lei. Sunt peste 1.200 de firme de pompe funebre în țară, iar până acum au depășit cifra de afaceri de 500 de milioane de lei. În ultimii zece ani, numărul firmelor s-a triplat, iar odată cu inflația s-au scumpit semnificativ și înmormântările.
Cele mai multe firme de pompe funebre sunt înregistrate în București (156), Ilfov (67), Timiș (60), Cluj (60), Constanța (55), Prahova (47), Bihor și Argeș (42), iar cele mai puține în Tulcea (10), Mehedinți (10), Maramureș și Ialomița (9), Botoșani (7).
1197 dintre cele 1239 de firme sunt din zona microîntreprinderilor. Interesant este că cele mai multe firme (601), derulează afaceri între 100.000 și 500.000 lei și numai 150 depășesc jumătate de milion de lei.
Citește și:
- 11:29 - Incendiu puternic la un restaurant din București: 20 de persoane evacuate. Pompierii au intervenit cu 8 autospeciale de stingere
- 11:20 - Nicușor Dan, pregătit să convoace liderii politici la consultări. Președintele și PSD, în acord pentru o nouă coaliție
- 11:07 - Sute de credincioși se închină sâmbătă la moaștele Sfintei Matrona. Oamenii cer ajutor pentru vindecare
- 09:23 - Accident grav în București: un autobuz și un tramvai s-au izbit în intersecție. Un pasager a fost rănit și transportat la spital
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














