Cauzele scorului dezamăgitor obținut de Daniel Băluță vor fi analizate într-o ședință specială, pentru că există temeri că această situașie ar vulnerabiliza PSD în fața PNL.
Sursele politice citate de Realitatea Plus sugerează că partidul ar finscindat în două tabere: una care cere ieșirea din Coaliție, în care se regăsesc numeroși primari afectați de reformele lui Bolojan, și alta care susține rămânerea în Coaliție, cu eventuale concesii pe care le-ar putea face.
De altfel, în acest context, tot la ședința de miercuri, social-democrații trebuie să decidă dacă susțin reforma din administrație, inclusiv tăierile de salarii și concedierile cerute de Ilie Bolojan, pe care PSD a anunțat deja că nu le susține.
În plus, Sorin Grindeanu solicită eliminarea de urgență a taxei pe sere și respinge măsurile propuse de USR și PNL în programul de relansare economică.