Guvernul are emoții! Abrogarea pensiilor de serviciu ajunge pe masa CCR

Wednesday, 29 January 2020, 18:54 Sursă: ccr

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) s-a întrunit, miercuri seara, pentru a formula o sesizare ce va fi trimisă Curții Constituționale a României (CCR), cu privire la abrogarea legii pensiilor de serviciu. Cu unanimitate de voturi, după o ședință de doar câteva minute, magistrații au decis să facă plângere la CCR, cu speranța că judecătorii constituționali vor întoarce decizia parlamentarilor.

Pensiile speciale pentru mai multe categorii urmează să fie eliminate, după ce Camera Deputaților a adoptat, marți, decizional, un proiect de lege în acest sens. Printre categorii se numără parlamentari, magistrați și funcţionari publici cu statut special, excepție făcând militarii și polițiștii.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 247 de voturi „pentru” și 21 de abțineri.

Deputații au respins, în plenul de marți, amendamentele lui Adrian Solomon adoptate în Comisia de muncă, prin care erau eliminate și indemnizațiile speciale pentru sportivii de performanță și artiștii. Propunerea de respingere a venit chiar din partea social-democratului.

Proiectul PNL are în vedere eliminarea pensiilor de serviciu pentru mai multe categorii, printre care: deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitare al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, funcţionari publici cu statul special, funcţionari publici parlamentari, membrilor corpului diplomatic şi consular al României, membrilor Curţii Constituţionale şi a personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România.

Indemnizațiile speciale nu au fost eliminate în cazul militarilor și polițiștilor.

Proiectul legislativ a fost adoptat de Camera Deputaților în calitate de for decizional, urmând să ajungă la președintele României pentru promulgare.


Vezi mai multe


Alte articole din: POLITICĂ
Adaugă părerea ta
Comentarii Existente
2020-01-29 19:12:27
Tiberiu Smid

Rusine!!!

2020-01-30 12:11:23
Credeti ca CCR glumeste mereu si denigreaza securitatea când spune ,implicit ,că independentă ?

Nu mi-e frică de bau-bau,pentru că CCR în 2010,in decizia 873 a glumit,când a motivat independenta judecătorilor ca fiind legată de pensia dublă salariului..Numai judectorii sunt independenți ,dle fost presedinte,dar securitatea pentru cine lucrează,dar partidele ,dar guvernul ?Eu credeam ca ai furnicături pe sira spinării,sa scrii asa ceva intr-o decizie care nu mai poate fi contestă.Asta e cu democrație ,merge spre absolutism ,o înbarci in foita de aur,dar ea este din.când esti unic pe piață.

Alte articole din: POLITICĂ