Anca Alexandrescu: Lumea s-a săturat de atâtea rânduri de alegeri, de atâtea mizerii, scandaluri și împărțeală politică - VIDEO

Anca Alexandrescu Foto/Bogdan Chircan
Anca Alexandrescu denunță frontal blocajul politic generat de încăpățânarea cu care Ilie Bolojan se agață de putere, refuzând orice scenariu de ieșire din impas și împingând România spre o criză economică tot mai adâncă.În editorialul din deschiderea emisiunii Culisele Statului Paralel, jurnalista a disecat toate scenariile aflate pe masa disputei politice.
Suspendarea președintelui Nicușor Dan: Îl dăm jos pe Bolojan de la guvern ca să-l punem președinte?!
Astăzi am avut mai multe discuții și cu prieteni, și cu mai multe persoane despre ceea ce se întâmplă și despre ultimele evoluții. Să știți că mențin același punct de vedere și nu este nicio contradicție cu tot ceea ce am spus în fiecare zi.
Și celor care îmi spun că vor alegeri anticipate, și eu îmi doresc. Dar întrebarea pe care o pun în secunda a doua este: cum? Cum obținem alegeri anticipate? Pentru că sunt foarte mulți care spun: gata, au fost două nominalizări, să vină alegeri anticipate. Nu, nu ați înțeles. Procedura presupune ca doi prim-miniștri care sunt desemnați și merg cu un guvern în Parlament să pice la vot.
Deci trebuie să treacă în Parlament, să meargă în Parlament doi prim-miniștri desemnați cu două guverne care să pice succesiv. Doar așa se poate ajunge în situația constituțională în care președintele poate să declanșeze alegeri anticipate. Am explicat până am obosit, am spus cred că de 100 de ori. Președintele nu este obligat să organizeze alegeri anticipate. Nu există altă variantă de anticipate pentru parlamentare, mă refer, ca să fie foarte clar. Deci președintele numai dacă vrea. El a spus clar că nu vrea anticipate și nu îl poate obliga nimeni. Este un vid legislativ. Nu există în momentul de față altă variantă.
Apoi, dacă vreți suspendarea președintelui, am explicat aseară, am pus și astăzi pe pagina mea, vă mai explic încă o dată, că am văzut că sunt mulți care nu înțeleg. Suspendarea președintelui se poate face în Parlament cu 155 de voturi.
AUR-ul are 90 de voturi. 90. Și am spus astăzi: dacă n-ar fi existat anumiți trădători în zona suveranistă la alegerile parlamentare, astăzi AUR ar fi avut 30% și ar fi avut mult mai mulți parlamentari. Dar chiar și așa, de unde să scoată AUR-ul 155 de voturi pentru suspendarea președintelui?
Pentru că, mai apoi, dacă obțineți 155 de semnături, găsești 155 de oameni care să semneze. Apoi e nevoie de 233 de voturi în Parlament pentru a trece. Vin unii și spun: dom’ne, să se ducă să vorbească cu Bolojan și cu USR-ul. Glumiți?
Adică după ce AUR a dat jos guvernul Bolojan și a luptat pentru scoaterea de la guvernare a globaliștilor și a useriștilor, se duce să le dea putere celor de la PNL-ul lui Bolojan și de la USR și UDMR, căci am mai explicat și lucrul acesta. Astăzi, când vorbim, în momentul de față, președintele Senatului este Mircea Brudean. Omul lui Bolojan!
Dacă, să zicem, se ajunge în situația de suspendare a președintelui, după votul în Parlament urmează referendumul, la care știți că trebuie să voteze pozitiv cel puțin 30% dintre oameni. Să zicem că ajungem și la situația asta. Vine președinte interimar Bolojan! Păi ce-am făcut? L-am dat jos pe Bolojan de la guvern ca să-l punem președinte? Asta vă doriți să se întâmple?
Guvern plin, chiar și unul prost, este singura soluție de a depăși criza
Ce am încercat să explic și explic în continuare este că România are nevoie de un guvern plin. Da, sunt de acord și cu cei care spun să moară PSD-ul și PNL-ul, USR-ul și UDMR-ul. Da, sunt total de acord. Ei sunt vinovați pentru tot ceea ce s-a întâmplat, nu numai în ultimii 4, 5, 6, 7, 8 ani, ci în ultimii 36 de ani. Așa este, aveți dreptate. Dar ce facem?
Cum ajungem la alegeri anticipate? Cum ajungem să moară PSD, PNL, UDMR și USR? Nu putem decât, cu ghilimelele de rigoare, să „îi terminăm politic” pe rând. Hai să începem cu Bolojan și cu useriștii și cu UDMR-ul. Dacă ăștia care vin acum la guvernare nu fac ceea ce trebuie, îi omorâm politic și pe ei.
Nu poți să deschizi mai multe fronturi deodată. Credeți că în momentul acesta PSD-ul ar semna sau ar susține o suspendare a lui Nicușor? Dar nu! 100%, pentru că sunt cu chiloții în vine, este foarte clar. Nu este niciun dubiu.
Deci singura soluție este să avem un guvern plin. Nu mai funcționează nicio instituție din România. Știți că Ursula tocmai a interzis exportul de ovine din nou din România? Este dezastru. O să discutăm în seara asta.
Primele măsuri suveraniste în România le-a luat Liviu Dragnea
Am văzut că a apărut astăzi un sondaj care spune că 88% dintre cei chestionați susțin că e nevoie de un guvern plin. Da, pentru că lumea s-a săturat de atâtea rânduri de alegeri, de atâtea mizerii și scandaluri, și împărțeală politică. Vor liniște și vor o formulă pentru moment în care să funcționeze lucrurile. Nu iese lumea în stradă. Și da, așa este.
Nu mai vor să asculte pe nimeni. S-au săturat de explicații. Hai să vă mai spun ceva. Iarăși o să mă înjurați. Din ăștia care spun: vai, vai, dar cum se poate AUR cu PSD să fie în aceeași barcă? Hai să vă spun un lucru. Și pornim de la înjurăturile pe care mi le-am luat eu de când am devenit foarte vocală și deranjez pe globaliștii neomarxiști, fanii mei care îmi fac monitorizarea.
Să pornim de la acuzațiile la adresa mea. Au spus: dom’le, Alexandrească e pesedistă și e liantul între PSD și AUR. Vreau să vă aduc aminte de următorul lucru: primele măsuri suveraniste în România le-a luat PSD-ul lui Liviu Dragnea. Vă place, nu vă place, asta este realitatea! Pentru asta și intră la pușcărie. Că după aia el s-a băgat cu col de a ce a făcut și așa, e treaba lui. Dar acele măsuri suveraniste le-a luat PSD-ul.
Suveranismul la PSD s-a încheiat odată cu dărâmarea mizerabilă, de către — sau cu mâna lui Victor Ponta — a guvernului Dăncilă. Atunci s-a încheiat și suveranismul la PSD. Căci ce a urmat sub conducerea lui Marcel Ciolacu a fost ducerea partidului către globaliști neomarxiști, sperând domnul Ciolacu, promițându-i ăia din statul paralel că îl fac președinte dacă ia voturi de la LGBTQ și de la neomarxiștii globaliști, dacă salvează PNL și unește alegerile.
Deci ce este greșit în faptul că PSD ar putea, într-un orizont de timp, nu cu cine se află acum, să se întoarcă la valorile pe care le-a avut? Ideea este următoarea: AUR a crescut și a luat foarte multe voturi de la PSD. Fix de la PSD. Electoratul nemulțumit de faptul că PSD-ul s-a îndepărtat de ei și a luat decizii împotriva lor — pensionari și alte categorii sociale — s-au dus către AUR. E o chestie matematică, e foarte simplu.
România trebuie să se întoarcă la valorile ei, trebuie să-și folosească resursele
Ce este greșit în faptul că noi, de peste 2 ani de zile, de când au fost alegerile, vorbim despre faptul că România trebuie să se întoarcă la valorile ei, trebuie să-și folosească resursele, trebuie să redevină demnă în Europa și să conteze pe harta lumii, iar toate resursele să fie folosite în interesul poporului? Nu pentru asta am luptat, nu pentru asta ne-am străduit, nu pentru asta l-am susținut atât pe domnul Georgescu, cât și pe AUR, și apoi împreună pe George Simeon la alegerile de anul trecut.
Acum e nasol să vorbim despre lucrurile astea. Îi susținem pe globaliști și pe neomarxiști doar pentru că se luptă cu Nicușor Dan? Păi Nicușor Dan este la fel ca ei. Sunt identici. Da, Nicușor Dan trebuie suspendat. Da, ăsta este lucrul care trebuie să se întâmple. Dar nu se pot porni luptele în același timp.
În momentul în care ai dat jos un guvern, trebuie să contribui cumva la reechilibrarea situației
Acum, eu nu pot să le spun celor de la AUR ce să facă. Chiar dacă cei de la CNA susțin că eu sunt consiliera celor de la AUR, eu nu-mi permit și nu-mi voi permite niciodată să le spun ce să facă. Este alegerea domnului Simion, care a muncit pentru acest partid, l-a adus aici unde este și este și responsabilitatea domniei sale.
Dar, așa cum i-am susținut în demersul cu moțiunea de cenzură și să dea jos guvernul, și astăzi vin și spun, cinstit, onest, uitându-mă în ochii dumneavoastră și ai lor, că în momentul în care ai dat jos un guvern, trebuie să contribui cumva la reechilibrarea situației în țară. Nu, eu nu sunt de acord ca AUR-ul să intre la guvernare. Dar dacă acum îi ai prins pe ăștia cu chiloții în vine… și poți să obții niște lucruri. Pentru cine? Pentru oamenii care te-au votat. De ce n-ai face-o?
Sigur că, dacă facem un calcul politic, strict-politic, făcând abstracție de cetățenii care au votat, mult mai bine este ca AUR să stea în opoziție până în 2028. Vorba lui Nicușor Dan: până în 2028 se întâmplă multe.
Nu știm cum vor evolua lucrurile, dar să știți că și cu 40% AUR poate să rămână în opoziție. Eu cred că astăzi AUR este în situația în care poate cere și poate obține atât de la Nicușor Dan, cât și de la ceilalți, recunoașterea faptului că sub nicio formă nu este un partid extremist, putinist și în toate felurile în care a fost făcut. Da, sunt de acord cu domnul Petrișor Peiu, așa este.
Înainte de a se așeza la masă să discute ceva, trebuie să primească acest respect — și nu numai pentru conducerea lor, ci pentru cetățenii acestei țări care au avut opțiunea de a vota AUR, Călin Georgescu și George Simeon. Toate aceste lucruri trebuie să se întâmple.
Dacă ai șansa, ca acum, prinzându-i cu chiloții în vine, să aduci TVA-ul înapoi cum era, să aduci înapoi niște măsuri pentru mediul de afaceri, de ce n-ai face-o?
Îmi spunea cineva astăzi: „Dom’le, sigur, AUR trebuie să rămână în opoziție până în 2028 și va crește.” De acord. Dar întrebarea mea este: și ce se va întâmpla cu cetățenii care au votat AUR? Stăm și ne uităm toți cum se prăbușește țara?
Să așteptăm să-și rupă capetele PSD cu PNL, cu USR și cu UDMR?! A, o să zică unii: asta este, se duce România în șanț. Păi nu, nu asta este. Dacă poți să le rupi măcar o ureche acum, rupe-le-o. Nu se știe peste 3 ani. Se întâmplă atât de multe lucruri. Uitați-vă ce s-a întâmplat doar într-un an și jumătate.
Domnul Georgescu are nevoie atât de sprijinul oamenilor, cât și de o luptă puternică, politică
Unii mă ceartă că am spus că nu se mai poate face turul 2 cu aceștia, cu cei care sunt acum la conducere. Alții mă ceartă că de ce spun că se poate face turul 2, că e doar vrăjeală. Păi hotărâți-vă! Dumneavoastră mai credeți, după un an și jumătate cu aceste specimene la conducerea țării, că se mai poate schimba ceva? Mă întâlnesc cu zeci de oameni zilnic, care evident îmi spun același lucru.
Nu avem nicio speranță! Nu se mai poate face nimic. Ba da, se poate face. Dacă oamenii nu ies în stradă, atunci ce-ți rămâne? Îți rămâne lupta politică. Domnul Georgescu are nevoie atât de sprijinul nostru, al oamenilor, cât și de o luptă puternică, politică. Pentru că domnul Georgescu a vorbit aici, în platou, la domnul Cristoiu, despre acel guvern de reconciliere națională.
Nu se poate face un guvern de reconciliere națională, căci nu vrea Ilie Bolojan și trădătorii de țară din jurul lui. Nu se poate lucrul acesta. Și atunci ce să facem? Să-i condamnăm pe toți la o viață tot mai grea? Desigur că eu nu pot să garantez pentru nimeni. Nu fac altceva decât să-mi spun opinia în fiecare seară aici. Dumneavoastră aveți propriile opinii și puteți decide în consecință.
Apar tot mai des informații și tot mai clare că s-au negociat gazele din Marea Neagră și că are un amestec atât de mereu care vrea să se pună bine cu Peter Magyar, cât și Ilie Bolojan. Și ce să facem? Să stăm, să așteptăm, să vedem dacă nu se supără cineva? Ceva trebuie făcut. Cumva trebuie să se schimbe lucrurile. Suntem într-o fundătură, vă spun pentru a nu știu câta oară.
Sigur, și eu îmi doresc să-și rupă capetele toți ăștia care ne-au adus în situația asta și, mai presus de asta, să plătească toți cei care au dat lovitura de stat. N-aveți decât să mă înjurați în continuare. Am să susțin mai departe ceea ce cred eu că este bine pentru voi.
Uneori sunt, nu știu cum să spun, poate dezamăgită de faptul că unii oameni se lasă atât de ușor manipulați. Eu cred, cred, că cel mai important astăzi este să putem să îndreptăm niște lucruri. Puțin câte puțin, pas cu pas. Cea mai mare nedreptate este anularea alegerilor și interzicerea domnului Călin Georgescu.
Nu există dubiu din punctul ăsta de vedere. Dar cum aducem lucrurile înapoi? Este întrebarea pe care o pun obsesiv tuturor celor care îmi scriu. Gata, domnule, alegeri anticipate, suspendare. Și răspunsul meu logic este: cum? Cum? Înțelegeți că cei care sunt la putere au avut grijă să-și aprobe o legislație care îi protejează? Nu se poate schimba în momentul ăsta. AUR are doar 90 de voturi, încă o dată vă spun.
Cu toți ceilalți care au intrat în Parlament și sunt în opoziție, nu fac 155 de voturi. Sunt tot felul de comentatori. Stau numai pe TikTok și decupează din mine și mă comentează pe mine, pe Bobi D, pe Turcesc… Dacă sunteți atât de buni, de ce nu faceți voi?
Atât putem să facem noi. Și da, suntem vinovați pentru faptul că ne-am asumat să vorbim despre aceste lucruri. Și voi continuați să fac lucrul ăsta. Nu mă plâng, dar sigur că sunt amărâtă uneori pentru că vă lăsați atât de ușor manipulați. Aș vrea să știu ce e mai important pentru voi astăzi. Gândiți-vă, puneți-vă fiecare dintre voi o întrebare acasă, în fața oglinzii.
Să aveți o viață liniștită, echilibrată, în care să nu duceți grija zilei de mâine, copiii să aibă dreptul la o educație bună, să aveți o pensie decentă, să nu vă mai gândiți că mâine nu aveți cu ce să vă cumpărați medicamentele sau este mai important să moară PSD și PNL, USR și UDMR? Asta este marea problemă la români.
Fiți mai detașați! Puneți-vă interesul fiecăruia dintre voi pe primul plan," a afirmat Anca Alexandrescu, în editorialul de la începutul emisiunii.
Citește și
- 23:38Tomac îl acuză pe Bolojan pentru eșecul guvernului său: „A fost nesincer cu Nicușor Dan și ne-a dus în acest blocaj”
- 22:51Dungaciu (AUR), despre votul de joi din Parlament: „N-avem cum să susținem un guvern din care nu facem parte”
- 22:45Kelemen Hunor, reacție la scenariile privind refuzul UDMR de a vota Guvernul Veștea: „Suntem în stare să gândim cu capul nostru”
- 22:08Bolojan, după convocarea Congresului Extraordinar al PNL: „Nu ni l-am dorit, dar situația o impune”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























