Donald Trump „continuă să se bucure de o stare de sănătate excelentă”, se arată în buletinul medical al președintelui american, publicat vineri, după o vizită medicală „de rutină” făcută de Trump.
Trump, în vârstă de 79 de ani, a făcut a doua sa vizită medicală de la întoarcerea la Casa Albă în ianuarie. În timpul acestui examen, s-a stabilit că vârsta sa cardiacă este „cu aproximativ 14 ani mai mică decât vârsta sa cronologică”, potrivit buletinului de sănătate transmis de biroul de presă de la Casa Albă.
„Președintele Donald Trump se află în continuare într-o stare de sănătate excepțională, cu performanțe cardiovasculare, pulmonare, neurologice și fizice bune”, a declarat medicul prezidențial american Sean Barbabella, în buletinul medical.
De asemenea, se menționează că președintele a primit un rapel al vaccinului împotriva Covid-19, „în vederea unei deplasări internaționale”.
Această „vizită medicală anuală de rutină”, anunțată miercuri de Casa Albă, urmează unui examen medical efectuat deja în aprilie de republican, în cadrul căruia medicul său îl declarase deja în stare foarte bună de sănătate.