TikTok a anunțat că a șters peste 500.000 de videoclipuri și a închis 8.000 de transmisiuni în direct legate de conflictul dintre Israel și Hamas, după ce a primit un avertisment din partea UE privind obligația de a lupta împotriva conținuturilor ilegale.
Din 7 octombrie, "am eliminat peste 500.000 de videoclipuri și am închis 8.000 de livestream-uri în regiunea afectată, pentru încălcarea regulilor noastre", a precizat TikTok pe blogul său duminică, adăugând că și-a întărit echipele de moderare, potrivit AFP, citat de Agerpres.
Joi, Bruxelles-ul a avertizat rețeaua de socializare chineză, foarte populară în rândul tinerilor, că are obligația să lupte împotriva "conținuturilor ilegale" și a "informațiilor false", în aplicarea noului act legislativ privind serviciile digitale (DSA).
"Aveți o obligație specială de a-i proteja de conținuturile violente (...) care par să circule pe scară largă pe platforma dumneavoastră fără măsuri de securitate speciale", a scris comisarul european pentru Agenda digitală, Thierry Breton, într-o scrisoare adresată patronului TikTok, Shou Zi Chew.
Comisarul european a lansat avertismente similare către Meta, X (fostul Twitter) și YouTube, în condițiile în care un torent de conținuturi violente și de dezinformări legate de conflict inundă platformele.
"Am mobilizat imediat resurse semnificative" pentru a pune în aplicare politicile noastre anti-violență, inclusiv "un centru de comandă reunind membri cheie ai echipei noastre globale de 40.000 de profesioniști în domeniul securității", a detaliat TikTok.
"De asemenea, am îmbunătățit sistemul nostru de detectare automată proactiv în timp real, pe măsură ce identificăm noi amenințări", pentru a "detecta și elimina automat conținuturile violente", a precizat rețeaua, care de asemenea "a adăugat mai mulți moderatori vorbitori de arabă și ebraică".
Pentru a combate conținutul înșelător, TikTok subliniază că lucrează cu organizații de verificare a faptelor, printre care AFP, în peste 50 de limbi, inclusiv în arabă și ebraică.
"În cazul în care verificarea faptelor nu este concludentă, vom clasifica conținutul ca fiind neverificat, nu îl vom permite în fluxurile 'Pentru dumneavoastră' și invităm utilizatorii să își reconsidere decizia înainte de a-l distribui".
TikTok a restricționat, de asemenea, utilizarea transmisiunilor în direct și a anumitor hashtag-uri.
Mai multe rețele de socializare au răspuns deja Comisiei Europene, printre care Meta și X.
X a declarat că a șters sau raportat "zeci de mii de mesaje", dar, considerând răspunsul său insuficient, Bruxelles-ul a deschis o "anchetă mai aprofundată" împotriva rețelei lui Elon Musk, a reamintit luni Thierry Breton la Paris.
Compania de monitorizare Visibrain a numărat 166 de milioane de mesaje legate de acest conflict pe Twitter, Facebook, Instagram, YouTube și TikTok, începând din 7 octombrie.
Prin comparație, această cifră este cu 47% mai mult decât pentru Cupa Mondială de fotbal din 2022, unul dintre cele mai comentate evenimente din lume.