Și știți care e partea cea mai frumoasă?
Că ni se spune că „piața e liberă”. Da, sigur! Liberă ca o pasăre, doar că pasărea aia îți ciugulește lunar portofelul.
Românii n-au bani să plătească lumina, dar Guvernul are bani să aprindă becurile la conferințele de presă. Ironia supremă: noi stingem lumina acasă, ca să o poată aprinde statul când anunță o nouă taiere financiară sau noi scumpiri.
Și, în tot acest peisaj, apare Bolojan, care, cu o seninătate de patriarh local, spune că statul se împrumută ca să-i plătească indemnizația.
Asta e definiția cinismului modern: omul recunoaște că țara se duce în cap, dar el își ia salariul la timp. Nici nu poți să te superi. E sincer!
Bolojan e genul de om care îți spune în față: „Da, ți-am luat din buzunar, dar vezi ce frumos ne plimbam pe banii tăi?”
La Oradea, a fost primit cu covor roșu, imn și marș prezidențial. Dacă mai stătea puțin, îl punea cineva să urce pe balcon și să dea din mâna.
Omul face baie de mulțime! De fapt, mai exact, baie de voturi — așa preventiv, pentru 2029. Dacă îi dai o orchestră și o coloană oficială, îți face o paradă de 1 Decembrie, în fiecare weekend.
Și, în contrast total, Nicușor Dan.
A dispărut complet. Nimeni nu știe pe unde e săptămâna asta mister president.
Unii spun că s-a pierdut printre documente la Cotroceni. Alții cred că s-a rătăcit prin grădini. Eu cred că pur și simplu s-a ascuns pentru că-l caută Ludovic Orban să-i cânte la chitară.
Scenariul perfect:
Cotroceniul, noapte, liniște totală... și dintr-un colț se aud acordurile:
„Unde ești tu Nicușoare, hai la Ludic la cântare.”
Orban a devenit genul de om care nu mai face politică, face serenade democratice.
Dacă-l lași, îți cântă și la ședința de consiliu: „Să nu uiți dragă Românie... cine-ți-a fost premier cândva ție...”
Așadar, pe scurt:
Românii plătesc curentul cu rate, statul se împrumută ca să plătească politicienii, Bolojan face campanie cu orchestră, iar Nicușor se ascunde de menestreli.
Trăim într-o țară unde curentul e scump, dar spectacolul e gratuit.
