Nu este o noutate că deszăpezirea în Capitală este „vaca de muls” a unor firme cu pedigree politic. Contractele, atribuite adesea prin proceduri care ridică semne de întrebare, par a fi mai degrabă acte de donație din bani publici decât acorduri comerciale bazate pe performanță. Vedem companii controversate care câștigă licitații promitând flote de utilaje moderne, dar care, la prima ninsoare serioasă, dispar din peisaj. Descoperim apoi că firmele au sedii prin apartamente modeste și utilajele sunt doar pe hârtie. Totul se decontează însă cu facturi umflate. Se plătește „starea de alertă” și „mobilizarea”, dar realitatea din teren ne arată străzi pe care nu a trecut niciun plug, în timp ce GPS-urile mașinilor de deszăpezire indică trasee fictive sau staționări prelungite.
Poate cea mai perfidă metodă de căpușare a banului public este concesionarea serviciilor pe perioade aberante, de 10, 15 sau chiar 25 de ani. Acestea nu sunt contracte de prestări servicii, ci o ipotecă pe buzunarul cetățeanului.
Prin aceste termene lungi, primăriile elimină orice formă de competiție reală și protejează monopolul anumitor firme. Indiferent cât de prost este serviciul prestat, orașul rămâne captiv aceluiași operator care „a câștigat” dreptul de a ne ignora pentru următoarea decadă.
Cu complicitatea juriștilor din primării, contractele sunt pline de chichițe care transformă penalitățile în glume proaste. O primărie care nu aplică sancțiuni drastice, care nu reziliază contractele păguboase și care acceptă scuzele penibile ale operatorilor este o primărie care își trădează cetățenii. Vorbim aici de o formă de înșelătorie: cetățeanul plătește taxe pentru un serviciu pe care nu îl primește, în timp ce primăria joacă rolul de arbitru corupt care se uită în altă parte. Această lipsă de fermitate sugerează legătura bolnăvicioasă între banul public și interesele de grup.
Ni se spune mereu că iarna „ne-a luat prin surprindere”. Într-o eră a prognozelor meteo ultra-precise, această scuză este o insultă la adresa inteligenței noastre. Adevărul este simplu: firmele profită de pe urma neintervenției, economisind combustibil și manoperă, în condițiile în care știu bine că nimeni nu le va cere socoteală.
Plătim pentru siguranță, dar primim izolare. Plătim pentru eficiență, dar primim promisiuni deșarte. Până când contractele nu vor fi publice, transparente și condiționate strict de rezultate vizibile pe asfalt, Bucureștiul va rămâne prizonierul acestui mecanism de fraudă legalizată.
