Cum o minciună șocantă sau ambalată frumos ne fascinează mai mult decât zece adevăruri plictisitoare.
Acest James Bond neaoș, ca să nu zic de pe Temu, n-a avut nevoie de mari resurse tehnologice sau de fonduri uriașe. A avut nevoie doar de o poveste bună, de o legitimație tipărită și de dorința unora dintre noi de a face parte din "marea conspirație". Poate că, unora, ne place să fim păcăliți. Ne place ideea că există secrete mari și că noi, dintr-o dată, am fost selectați să le știm. Asta ne face să ignorăm toate semnele clare că e vorba de o farsă. Iar escrocii, de la "agenții" falși la cei care ne cer bani online, știu asta.
Exista și o explicație pentru asta? Cu siguranța sunt mai multe. Iar una dintre ele este dezinformarea, boala grea care a venit la pachet cu toată această explozie de informații din online. Ceea ce a făcut acest individ în lumea reală e exact ce se întâmplă zilnic pe internet. Acolo, e plin de "agenți falși", conturi fără nume, pagini care copiază siglele instituțiilor statului, care ne inundă cu tot felul de informații și scenarii false. Noi, hipnotizați din ce în ce mai mult de puterea internetului, suntem, din păcate, complicii lor. Și suntem complici din superficialitate. Vedem un titlu bombastic și dăm imediat “share”, chiar și înainte să citim articolul. Nici nu mai ajungem în punctul în care să ne întrebăm dacă e o sursa de încredere sau e logic ce scrie acolo. De cele mai multe ori ne lăsăm purtați de emoția momentului și uităm să... gândim.
Ușor, ușor, avalanșa asta de informații ne face să ne pierdem busola și să ajungem ușor în punctul în care nu mai știm ce e adevărat și ce e minciună. Așa că, data viitoare când citiți o știre șocantă sau când cineva vi se prezintă ca fiind "de la Servicii", vă rog, opriți-vă o secundă! Dacă picam atât de ușor în plasa unui escroc, cum ne vom apăra de spionii adevărați, care chiar știu să-și facă treaba?
Lăsăm dosarul penal al omului ăstuia pe mâna autorităților și sperăm că își vor face treaba bine. Însă miza reală cred că suntem noi. E vorba de încrederea noastră și capacitatea noastră de a gândi. Toate astea pentru a nu lăsa superficialitatea să ne conducă viața. Nu de alta, dar e posibil să ne coste mult. Ar trebui să învățăm să facem diferența între un film de spionaj prost și realitatea în care trăim. Altfel, vom fi mereu în rolul naivului. Și asta, recunosc, nu e deloc amuzant.
Poate că ar trebui să fim mai vigilenți, iar autoritățile să comunice mai eficient pentru a elimina orice situație controversată. Altfel, povestea acestui fals agent secret va rămâne nu doar o anecdotă penală, ci un simptom al unei boli mai grave: indiferența cu care ne predăm minciunii.
