Noi, Televiziunea Poporului, am spus-o. Am țipat-o. Și voi ne-ați pus pe rug pentru asta. Am încercat cu cifre, cu experți, cu pamflet. Ce mai vor?! Le-am dat grafice, le-am dat calcule, le-am dat cei mai buni specialiști din țară să le explice, rând pe rând, ca la clasa întâi. Și tot n-au înțeles. Poate ar trebui să le desenăm. Cu creioane colorate. Poate așa pătrunde mesajul, deși mă tem că nici atunci n-ar reuși să coloreze în interiorul liniilor.
Patru săptămâni, oameni buni! Patru săptămâni ca să pună o barjă. Patru săptămâni în care singura strategie vizibilă a fost tăcerea, o tăcere atât de profundă, încât aproape că admiri disciplina. Ca un călugăr care a jurat tăcere, doar că el n-a jurat să conducă o țară în același timp. Pentru orice altceva, domnul Bolojan găsește timp: declarații, conferințe, explicații despre reformă. Dar despre Dunăre? Tăcere totală. L-a durut undeva, sincer vorbind.
Pe Anca Alexandrescu ați jignit-o. Ați numit-o trădătoare, pe ea, care v-a spus exact ce urma să se întâmple. Ce ironie fină! Trădătoare e cea care avertizează, iar cel care tace patru săptămâni în timp ce țara stă în beznă e, culmea, "responsabilul". Ce logică impecabilă, demnă de un manual de administrație pe dos. Acum vă ia apa, vă ia curentul, și tot noi suntem cei "alarmiști". Bravo, ce diagnostic precis!
Dăm bani Moldovei și Ucrainei și nimic nu se desecretizează. Minciuni, propagandă, servite elegant, cu zâmbet tehnocrat, ambalate ca un produs premium fără nicio garanție înăuntru. Iar voi le înghițiți, zi de zi.
TV Poporului v-a atras atenția de fiecare dată. Televiziunile plătite, influencerii plătiți, corul lăudătorilor ne-au pus etichete, funcționează impecabil, ca un scutec: absoarbe orice critică și nu lasă nimic să ajungă la public. O inginerie de comunicare demnă de aplauze, păcat că nu la fel de bine gestionează și o barjă. Dar oamenii alături de noi ne dau puterea să mergem mai departe. Pentru că adevărul iese la suprafață, iar minciuna explodează mereu în fața celor care au încercat s-o ascundă.
Vă reamintesc editorialul meu de duminică, un pamflet care și-a atins scopul. A ajuns în gura tuturor, inclusiv a celor plătiți să ne critice. Măcar pamfletele noastre se înțeleg corect. Restul, mai greu, se pare că nuanța nu e punctul lor forte.
Chiar Rareș Bogdan a spus-o: că Bolojan "a înghițit cheia" de la Palatul Victoria. Atât de bine s-a lipit de scaun, încât nici Dunărea secată nu-l mai clintește. Impresionant, de fapt, ce alt guvernant poate rămâne perfect nemișcat în fața unei crize naționale? E aproape o performanță artistică. Cât de ipocrit poți să fii, domnule Bolojan, vorbești despre reformă și responsabilitate, dar te blochezi la o întrebare banală: când ați aflat? Atât de simplu, și totuși imposibil pentru dumneavoastră.
Ați jignit-o pe colega mea. I-ați jignit și pe colegii mei. Pentru că v-am spus adevărul. Și acum sunteți mulțumiți de rezultat?
L-am întrebat pe domnul Bolojan de când știa de situația critică a Dunării. Ne-a răspuns că nu știe exact ziua, dar că nu e de acord cu ce "insinuăm", cică am fi zis că a știut și n-a făcut nimic. Un răspuns care reușește performanța de a nu răspunde la nimic, în cel mai elaborat mod posibil. Domnule Bolojan, vă întrebăm simplu: când ați aflat? Și primim un ocol grobian, în timp ce noi, presa, strigam de două luni că vine dezastrul.
Televiziunea Poporului cere, în seara asta, anchetarea lui Bolojan și a tuturor celor responsabili pentru această criză gravă. Procurorii trebuie să-l cerceteze. Vrem anchetă. Vrem răspundere. Vrem adevăr.
O țară care nu poate spune de când știe despre propria ei criză nu are dreptul să vă mai ceară încredere.
