Andrea Pirlo nu mai este luat în calcul pentru postul de selecționer al naționalei Italiei, după controversa provocată de colaborarea sa cu casa de pariuri rusească Fonbet. Decizia amplifică criza din fotbalul italian, unde Paolo Maldini și Leonardo și-au anunțat, la rândul lor, demisiile din conducerea Federației Italiene de Fotbal.
Andrea Pirlo a anunțat că nu mai este luat în calcul pentru postul de selecționer al Italiei, în urma criticilor generate de legăturile sale cu Fonbet, o companie rusă de pariuri sportive.
Pirlo, retras din cursa pentru banca Italiei după criticile legate de Rusia
Numirea fostului mare mijlocaș al lui AC Milan, Juventus, Inter și al naționalei Italiei nu fusese confirmată oficial de Federația Italiană de Fotbal, însă presa din peninsulă o considera aproape realizată. Situația s-a schimbat în weekend, când mai mulți politicieni italieni au contestat posibilitatea ca Pirlo, în vârstă de 47 de ani, să preia reprezentativa.
Motivul renunțării la alegerea lui Pirlo îl reprezintă colaborarea acestuia cu Fonbet, companie pentru care fostul mare fotbalist a devenit ambasador global în octombrie anul trecut. Fonbet a sponsorizat evenimente sportive la care au participat veterani implicați în războiul Rusiei împotriva Ucrainei și a organizat manifestări în Rusia unde fostul fotbalist italian a apărut alături de figuri publice pro-Kremlin.
„Oricine promovează sau a promovat Rusia după 2022 nu ar trebui să ocupe o funcție națională”, a declarat Carlo Calenda, liderul formațiunii centriste Azione.
Pirlo a reacționat luni, printr-un mesaj publicat pe Instagram, precizând că a aflat că nu mai este pe lista favoriților pentru banca tehnică a Squadrei Azzurra și respingând interpretările politice ale colaborării sale profesionale.
„În ultimele zile am urmărit, cu mare amărăciune, dezbaterea creată în jurul numelui meu. Orice colaborare profesională pe care am avut-o, în calitate de antrenor al United FC din Dubai, a fost exclusiv de natură comercială și sportivă”, a scris Pirlo.
El a susținut că atribuirea unei semnificații politice acestei colaborări înseamnă să-i fie puse în seama sa „convingeri pe care nu le-a exprimat niciodată și care nu îi aparțin”.
Apariția de la Moscova, în centrul controversei
Legăturile lui Pirlo cu Fonbet au intrat în atenția publică în primăvară, când fostul internațional italian a participat la un eveniment organizat de companie pe stadionul Lujniki din Moscova. Pirlo și Marco Materazzi au oferit autografe, iar la eveniment a cântat și Shaman, artist naționalist pro-Kremlin care și-a exprimat în repetate rânduri sprijinul pentru invazia rusă din Ucraina, potrivit BBC.
Fostul sportiv ucrainean Vladyslav Heraskevych l-a criticat atunci pe Pirlo, subliniind că evenimentul a avut loc în ziua unui atac rusesc de amploare asupra Ucrainei. Acesta a condamnat inclusiv apariția lui Pirlo alături de Artem Dzyuba, fotbalist rus care s-a declarat „mândru că este rus” după declanșarea războiului.
Pina Picierno, vicepreședintă a Parlamentului European, a afirmat că fotbalul italian are nevoie urgentă de „o revoluție culturală, etică și managerială”, iar eventuala alegere a lui Pirlo ar fi reprezentat direcția opusă.
În schimb, ambasadorul Rusiei la Roma, Aleksey Paramonov, i-a transmis un mesaj de susținere fostului campion mondial, apreciind că este „trist” ca Pirlo să fie marginalizat în propria țară, în pofida contribuției sale la imaginea Italiei în sportul mondial.
Brandul de pariuri sportive Fonbet nu deține licență de operare în România. Mai mult, activitatea sa este interzisă de autoritățile române, iar domeniul fonbet.com figurează la poziția 822 pe lista neagră publicată de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.
Cu toate acestea, utilizatorii din România pot accesa platforma și pot plasa pariuri fără restricții. Astfel, e o chestiune de nerespectare a legii. Practic, vorbim despre o activitate desfășurată în afara cadrului legal.
Problema este că includerea unui site pe lista neagră nu conduce automat la blocarea efectivă a accesului la acesta. Autoritățile susțin că combaterea operatorilor ilegali este extrem de dificilă, în timp ce operatorii licențiați din România avertizează că piața neagră reprezintă o amenințare majoră, afectând atât concurența loială, cât și veniturile la bugetul de stat.
Demisii la vârful federației
Criza s-a adâncit după ce Paolo Maldini și Leonardo au decis să renunțe la funcțiile lor din structurile FIGC. Maldini fusese numit director tehnic în urmă cu puțin peste două săptămâni, iar Leonardo, fost internațional brazilian și fost coleg al lui Maldini la AC Milan, îi era consilier.
Cei doi aveau misiunea de a identifica un nou selecționer și de a reconstrui echipa națională, după al treilea eșec consecutiv în tentativa de calificare la Cupa Mondială. Italia a ratat anterior edițiile din 2018 și 2022, iar în aprilie a pierdut la penalty-uri în fața Bosniei-Herțegovina, rezultat după care Gennaro Gattuso a părăsit postul de selecționer.
Potrivit presei italiene, FIGC i-a contactat fără succes pe Pep Guardiola și Carlo Ancelotti înainte ca numele lui Pirlo să devină favorit. Printre variantele analizate în prezent se află Antonio Conte și Roberto Mancini, selecționerul care a condus Italia spre titlul european la Euro 2020.