Editoriale· 4 min citire

Anca Alexandrescu: ”România este într-o situație dramatică, este nevoie de o celulă de criză. Trebuie făcută curățenie generală”-VIDEO

FOTO: Arhivă

FOTO: Arhivă

Publicat18 aug. 2026, 17:26
Actualizat18 aug. 2026, 17:28

Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel”, a declarat marți, în direct la Realitatea PLUS, că România are nevoie de schimbări profunde la nivelul Curții Constituționale și a criticat USR pentru poziționarea în raport cu justiția și cu mai multe proiecte de infrastructură, susținând, totodată, necesitatea unei ”curățenii generale” în instituțiile statului.

”Acel articol din legea integrității nu se referă doar la Dominic Fritz, mai sunt încă 50 de primari în aceeași situație. Deci nu este un amendament care s-a făcut pentru un singur primar. Asta este prima minciună. De altfel, cei de la USR și-au făcut un stindard din a minți cetățenii și populația și a guverna prin minciună. Da, ei se tevălau pe jos pentru justiție, atâta timp cât justiția era acaparată de către statul paralel format din Coldea și Kovesi și toți acoliții săi care au fost promovați pe sprânceană în justiția românească. Acum când justiția s-a curățat și când a devenit independentă și când s-a desprins de politic, nu mai convine partidului creat de statul paralel, adică USR, să poată să ia decizii independente. Mă așteptam ca Dominic Fritz să cheme oameni în stradă. Sper ca autoritățile statului să-i trateze pe cei care vor ieși, dacă vor ieși la protest, fix la fel cum i-au tratat și pe cei care au protestat după anularea alegerilor. Știți cumva, karma funcționează. Când s-au bucurat că cei de la Curtea Constituțională au încălcat Constituția și au anulat în mod inadmisibil alegerile și nu avem nicio explicație nici până astăzi, iată aceiași astăzi lovesc de data aceasta în zona USR-ului. Mă bucur că s-a întâmplat lucrul acesta, că poate așa se gândesc că lucrurile trebuie schimbate”, a spus Anca Alexandrescu.

”Trebuie reformată fundamental instituția Curții Constituționale”

Realizatoarea emisiunii ”Culisele Statului Paralel” a subliniat că ”CCR nu mai trebuie să fie o curte politică, o curte care să răspundă la ordinele celui care se află la putere, pentru că am văzut zilele trecute episodul Simina Tănăsescu-Ilie Bolojan”.

”Este absolut temenibilă explicația doamnei Simina Tănăsescu ca și a domnului Bolojan. Dacă într-adevăr era o chestiune instituțională legată de un sediu, acest lucru trebuia să se întâmple în sediul Guvernului. Deși nu cred că Guvernul ar fi trebuit să aibă vreo responsabilitate, pentru că clădirea respectivă ține de Senat. Faptul că s-a întâmplat pe ascuns în biroul lui Abrudean ridică foarte mari semne de întrebare. Dar nu mă miră, pentru că doamna Tănăsescu a mai făcut astfel de lucruri. Ca să fiu foarte corectă, să știți că în trecut s-au mai întâmplat astfel de lucruri cu cei care fac parte din Curtea Constituțională, cu toate puterile politice. De aceea spuneam că trebuie reformată fundamental instituția Curții Constituționale”, a mai afirmat aceasta.

Mai mult, Anca Alexandrescu a anunțat că va prezenta, în această seară, o trecere în revistă a proiectelor de infrastructură despre care susține că au fost blocate de ONG-uri pe care le asociază cu USR, inclusiv în cazul autostrăzilor și hidrocentralelor.

”Apoi, în legătură cu ce fac cei de la USR, am să arăt în această seară, ei sunt cei care au distrus și au ținut în loc România, prin ONG-urile sorosiste, neo-marxiste, care gravitează în jurul USR-ului, care au blocat dezvoltarea infrastructurii în România, începând cu autostrăzile, și am să fac o trecere în revistă, dar și cu hidrocentralele care au absorb din banii poporului român peste un miliard de euro și care astăzi sunt blocate din cauza ONG-urilor care sunt alături de USR. Lucrurile acestea trebuie să se termine”, a declarat realizatoarea TV.

”Trebuie făcută curățenie generală”

În plus, ea a salutat iniţiativa lui Muhammad Murad din cadrul Comisiei de Antreprenoriat, unde s-a format un „mic guvern de criză” din reprezentanţi AUR, PSD, UDMR şi ai altor minorităţi.

”În egală măsură, vreau să spun că mă bucur foarte tare că, în sfârșit, în Parlament s-a găsit un echilibru și începe să se vadă cine s-a trezit și vrea să țină cu poporul și cu România și cine sunt trădătorii. Mă bucur că la inițiativa lui Muhammad Murad, astăzi, în Comisia de Antreprenoriat, practic s-a format un mic guvern de criză format din AUR, PSD-ul, UDMR și alte minorități, pentru că România este într-o situație dramatică și atunci este nevoie de o celulă de criză, așa cum bine au spus cei de la AUR”, a mai menționat prezentatoarea TV.

Potrivit ei,”în lume, în Europa, în mod special, lucrurile o iau razna din punct de vedere economic, o să și discut diseară. Lucrurile sunt îngrijorătoare”.

”Trebuie făcută curățenie generală, trebuie să aflăm adevărul și trebuie să îi scuturăm pe cei care încă cred că mai pot să-njenuncheze poporul român și să trădeze România”, a conchis Anca Alexandrescu.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Editoriale