Valer Dorneanu, reales în funcția de președinte al CCR

Tuesday, 18 June 2019, 16:14 Sursă: REALITATEA.NET

Autor: Realitatea.NET

Valer Dorneanu a fost reales, marți, prin vot secret în funcția de președinte al Curții Constituționale pentru un mandat de trei ani, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

Fostul șef al Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, Gheorghe Stan, și fostul judecător al Curții de Apel Constanța, Cristian Deliorga, au depus, marți, jurământul la Cotroceni ca judecători ai Curții Constituționale.

Momentul depunerii jurământului marchează, potrivit art.63 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, intrarea în exerciţiul funcţiei de judecător al Curţii Constituţionale şi a fost urmat de reunirea Plenului, în noua componenţă, pentru alegerea noului preşedinte al Curţii”, potrivit comunicatului de presă al CCR.

Prin urmare, Dorneanu a fost reales în ședința de marți a plenului Curții la șefia instituției.

Din noua componență a Curții fac parte Gheorghe Stan, Cristian Deliorga și Simina Tănăsescu.

Valer Dorneanu s-a născut la 21 noiembrie 1944, Corbu, Harghita, România. Este un politician și jurist român, fost membru al Partidul Social Democrat, fost deputat de Iași în două legislaturi consecutive, între 2000 și 2008.

A fost președintele Camerei Deputaților în legislatura 2000–2004, iar începând din martie 2006 până în 2008 a fost vicepreședinte în Biroul Permanent al Camerei Deputaților. Din 2008, Valer Dorneanu este profesor universitar la Universitatea "Nicolae Titulescu" din București.

Pe 20 octombrie 2010 a fost învestit în funcția de adjunct al Avocatului Poporului, iar pe 28 martie 2013 și-a depus demisia din această funcție pentru a ocupa un post de judecător la Curtea Constituțională.

În iulie 2012, când Gheorghe Iancu a fost revocat din funcția de Avocat al Poporului, Valer Dorneanu a asigurat interimatul acestei funcții.



Adaugă părerea ta
Alte articole din: Ultimele Stiri