Dacă măsura intră în vigoare, aproximativ 20% din producția națională de petrol ar putea dispărea imediat, avertizează avocatul Gheorghe Piperea într-o postare pe pagina sa de socializare.
„Prin Ordinul Executiv 14024, Trezoreria SUA a introdus Lukoil pe lista companiilor rusești sancționate, iar măsurile de sancționare urmează să intre în vigoare din 21 noiembrie a.c.
Dacă România nu obține derogări (așa cum a obținut Ungaria, prin prezența lui Orban la întâlnirea de urgență cu Trump) sau Lukoil România nu este vândută până în 21 noiembrie, rafinăria de la Ploiești se închide.
Consecințe: 20% din producția de carburant dispare peste noapte, 3500 de angajați își pierd direct locurile de muncă și alți 100 de mii devin șomeri din motive de faliment consecvențial.
Precizez că a fost pe masă o ofertă de cumpărare de la un trader numit Gunvor, dar oferta a fost retrasă.
Multe alte consecințe sunt antrenate de închiderea foarte probabilă a Lukoil România: contracte de aprovizionare pe termen mediu (mai ales, pentru agricultură), contracte de hedging, garanții bancare, fluxuri de carburant vândut la preț redus în Republica Moldova sau chiar în Ucraina, toate pică, odată cu închiderea Lukoil România”, scrie Piperea.
Situația Rompetrol și Petromidia
Rompetrol, controlată de KazMunaiGaz, este similar afectată de sancțiuni și riscă blocaje majore. La Rafinăria Petromidia, capitalul propriu de 158 de milioane de dolari se confruntă cu datorii de 2,33 miliarde. Datoriile pe termen scurt ajung la 1,9 miliarde de dolari, toate activele sunt ipotecate, iar pierderile anuale depășesc 50 de milioane de dolari. Problemele includ litigii de mediu și o datorie veche de 600 de milioane de dolari către stat, legată de obligațiuni convertibile în acțiuni.
Certificatele de CO2 și cele de ajustare a carbonului la frontieră (CBAM) adaugă presiune financiară suplimentară. Atât Rompetrol, cât și Petrotel asigură aproximativ 20% din carburantul României, iar dispariția lor ar lăsa piața dependentă aproape în totalitate de OMV Petrom.
Dacă Lukoil și Rompetrol ies din piață, OMV Petrom va controla majoritatea aprovizionării și va putea decide prețul carburantului. Populația și companiile vor fi nevoite să accepte costurile impuse de furnizor.
Soluții propuse de Gheorghe Piperea
Avocatul sugerează că statul român ar putea interveni prin:
(1) Achiziția celor două corporații de către companiile românești mari, din energie : Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Transgaz, Transelectrica; sigur că nu au toți banii necesari, dar pot lua credite sau bani de la UE (care ar trebui testată dacă este sau nu serioasă în chestia cu răspunsul comun la “amenințarea” rusă);
(2) Răscumpărarea, cu preț just și corect, a acțiunilor majoritare la aceste companii, care au fost companii de stat cândva. Franța și Germania practică de multișor acest sport, deci Comisia Europeană nu ar trebui să ne oprească pe noi să ne protejăm cumva piața internă și populația de dezastrul care vine.
"Păi, trebuie să fie. Atâtea zeci de miliarde s-au aruncat pe ajutoare de stat pentru companii din Franța și Germania, pe climate change, pe fact checking, pe vaccinuri, pe armament vechi și scump donat altora, pe compensări la facturi de energie sau gaz din care unii s-au hiper-îmbogățit fără justă cauză, că trebuie să existe bani", mai scrie Piperea pe Facebook.