Anunțul a fost făcut de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, care a precizat că sumele vor varia în funcție de existența autorizației de construire și a poliței de asigurare a locuinței.
Patru scenarii pentru acordarea ajutorului
Conform noii hotărâri a CNSU, evaluările pagubelor au fost realizate de comitetele județene împreună cu experți, folosind date de la Autoritatea de Supraveghere Financiară, Ministerul Finanțelor și tranzacții imobiliare din zonele afectate. Criteriile adoptate se vor aplica și în alte situații similare din viitor.
Autorizație + asigurare – Dacă valoarea evaluată de autorități depășește suma plătită de asigurator, sinistrații vor primi 90% din diferență. Până la plata despăgubirii de către asigurare, aceștia vor beneficia de un avans de 30% din suma stabilită de comitetul județean.
Autorizație fără asigurare – Se va acorda 70% din suma evaluată de autorități. Măsura are și rolul de a încuraja respectarea obligației legale de asigurare a locuințelor.
Fără autorizație și fără asigurare – Ajutorul va fi de 50% din valoarea evaluată.
Asigurare fără autorizație – Se va plăti 70% din diferența dintre suma acordată de asigurator și cea stabilită de comitetul județean.
Procedura de alocare a fondurilor
Hotărârea CNSU nr. 26, votată pe 14 august, prevede că Ministerul Muncii va elabora săptămâna viitoare proiectul de hotărâre de guvern pentru alocarea sumelor către consiliile județene sau primăriile din localitățile afectate.
Șeful DSU a subliniat că proprietarii trebuie să își reglementeze situația juridică a locuințelor și să își facă asigurare, pentru a fi protejați în caz de dezastre. De asemenea, el a recomandat ca reconstrucția caselor distruse complet să fie făcută doar în zone sigure, pentru a evita repetarea tragediilor.
„A fost dată prima tranşă de sprijin financiar de urgență celor care au fost afectaţi de inundațiile din Neamţ şi Suceava, localitatea Broşteni. S-au făcut evaluările de către Comitetele Judeţene pentru Situații de Urgenţă, la care au participat experţii, pentru evaluarea pagubelor asupra locuințelor şi a anexelor locuinţelor respective. Au participat, bineînţeles, toate instituțiile şi s-au făcut evaluările luând în considerare sumele recomandate de ASF, care există în registrele ASF, în registrele Ministerului Finanţelor, au fost comparate inclusiv cu sumele pe tranzacţii pe locuinţe din zonele respective, ca să se stabilească exact suma care va fi despăgubită pentru fiecare persoană sau familie afectată. Totodată, a lucrat un grup de lucru interministerial pe criteriile de acordare a despăgubirilor. S-au luat unele criterii care vor fi folosite nu numai acum, şi în viitor, când despăgubim în urma unor inundaţii sau dezastre”, a declarat, joi, şeful DSU, Raed Arafat.