Actual· 10 min citire

Negocieri la Cotroceni. Grup PACE: „Vrem Guvern cu PSD și AUR sau doar cu AUR”

21 mai 2026, 11:21
Actualizat: 21 mai 2026, 11:21
Nicușor Dan alături de reprezentanții Grup Pace. Foto/Președinția

Nicușor Dan alături de reprezentanții Grup Pace. Foto/Președinția

Realitatea.NETArticol scris de Realitatea.NET
Sursă: Realitatea PLUS

Continuă consultările la Palatul Cotroceni! Reprezentanții grupurilor parlamentare neafiliate sunt convocați, în această dimineață, la discuții cu președintele Nicușor Dan. Săptămâna viitoare ar putea fi desemnat și premierul, după o nouă rundă de consultări.

UPDATE 11:10 - Declarația liderului partidului PACE (Ninel Peia)

„Avem un Plan național pentru redresare economică în 10 puncte, însoțit de o expunere de motive foarte clară. Cred că întreaga presă a venit pentru a vedea acest plan. Aceasta este doar viziunea generală, însă în spate se află sute de pagini ale unui program de guvernare conceput să le redea românilor demnitatea națională.

I-am propus domnului președinte Nicușor Dan mai multe variante de guvern. În opinia noastră, cea mai bună variantă de executiv este aceea formată din cele trei partide parlamentare care au semnat și au inițiat moțiunea de cenzură. Împreună, adică PACE, AUR și PSD, deținem în acest moment 256 de voturi, având majoritatea asigurată fără a fi nevoie de sprijinul minorităților sau al parlamentarilor independenți. O altă variantă fezabilă, care ar putea să conducă țara și să formeze un guvern, este o formulă axată pe PSD, respectiv pe o alianță PACE-AUR. Împreună cu colegii noștri conservatori din opoziție, cei de la AUR, vom propune acele măsuri care sunt cu adevărat bune pentru economia națională.

Printre măsurile propuse de grupul PACE în acest plan național de redresare economică se numără:

  • Scăderea impozitului pe dividende la firme la 5%;

  • TVA zero pentru tinerii de până în 35 de ani care își cumpără o primă casă;

  • Scăderea TVA-ului general la 19%;

  • Constituirea unui fond național de investiții care să sprijine agricultorii pentru a dezvolta în țară întregul lanț de procesare.

Ca o paranteză, România produce, de exemplu, 15 milioane de tone de grâu și consumă 5,5 milioane de tone, însă capacitatea noastră internă de procesare este de doar 3 milioane de tone. Pe scurt, ca să înțeleagă toți românii, ne ducem grâul în Ungaria, Bulgaria sau Ucraina ca să ni-l macine alții.

I-am transmis domnului președinte că în acest moment este nevoie de un prim-ministru vindecător, de un medic capabil să vindece nu doar economia, ci și problemele sociale ale României. Nu mai avem nevoie de prim-miniștri chirurgi care să amputeze fără analize prealabile. De aceea, grupul PACE - Întâi România va fi alături de toate forțele politice care își doresc ca România să renască economic, social și din punctul de vedere al creșterii natalității.

Țările care au aplicat aceste măsuri de sprijinire a familiilor tinere au reușit să progreseze. În schimb, în acest moment, mai mult de jumătate dintre copiii români se nasc în afara granițelor, iar marea majoritate a lor nu se va mai întoarce niciodată.

În continuare, am să-i dau cuvântul doamnei senator Cosmina Cervan, președinta comisiei pentru conciliere și natalitate, pentru a vă detalia ce am mai discutat.”

UPDATE 11:03 - Declarația senatoarei PACE (Cosmina Cerva)

„Vreau să vă spun că astăzi am avut și o ședință de Birou Permanent. Curtea Constituțională a României a trimis către Biroul Permanent al Senatului o cerere pentru ca Senatul să se pronunțe cu privire la un conflict constituțional de interese între Guvern și Parlament, sesizare făcută la solicitarea președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu. Biroul Permanent al Senatului a hotărât ca această cerere a Curții Constituționale să fie transmisă comisiei de validare pentru raport.

La Cotroceni am găsit un președinte foarte deschis la dialog, ceea ce pe mine m-a surprins în mod plăcut. Am găsit un președinte foarte bine pregătit din punct de vedere al Constituției. Vă spun un secret: l-am luat puțin la întrebări privind temeiul de drept al invitației, articolele din Constituție pentru negocieri și atribuțiile sale de mediere, iar domnul Nicușor Dan a fost extrem de bine documentat. Am găsit un șef al statului care vrea să colaboreze — așa cum nu a făcut-o premierul de până acum — cu fiecare parlamentar în parte, fie că este neafiliat, fie că reprezintă un partid mare sau mic. Faptul că a invitat fiecare parlamentar, prin reprezentanți sau personal, este un semnal excelent din punctul meu de vedere.

Pe final, i-am lăsat inclusiv o variantă de guvern de rezervă. Nu o voi dezvălui deocamdată; o va prezenta domnul președinte dacă se va ajunge în acel punct. În calitate de avocat, consider că întotdeauna trebuie să ai un ultim plan de urgență în condițiile în care toate celelalte variante de guvern eșuează. Președintele a fost foarte deschis la această propunere, care este gândită special pentru a împăca o societate în prezent foarte divizată.

Pentru că problema acum nu este guvernul, nu este președintele și nu este parlamentul. Problema majoră în acest moment este societatea divizată, o populație care nu se mai simte reprezentată sau se simte reprezentată doar de o mică parte din partidele politice. În acest context, rolul președintelui, dacă într-adevăr aplică articolul 80 aliniatul 2 din Constituție, este cel de mediator între puterile statului și societate. El trebuie să găsească o soluție pentru a aduce pacea în rândul unei populații profund dezamăgite după o lungă și grea guvernare, care nu s-a axat decât pe tăieri, fără să ofere niciun sprijin categoriilor profesionale, sociale sau defavorizate. Vă mulțumesc.”

UPDATE 10:14 Răzvan Mirel Chiriță (Uniți pentru România)

„Astăzi sărbătorim Ziua Eroilor și, totodată, Înălțarea Domnului. Este o zi de o importanță deosebită pentru români și, cu această ocazie, am avut o discuție cu președintele României bazată pe situația economică și politică a țării. Transmitem un mesaj de recunoștință eroilor României și salut, în același timp, inițiativa domnului președinte Nicușor Dan de a ne invita la discuții. Această invitație reprezintă o întărire a Parlamentului, a statutului pe care deputații și senatorii îl au, precum și a rolului acestora într-o societate democratică.

Am notate câteva date referitoare la discuțiile pe care le-am purtat cu președintele României, domnul Nicușor Dan, și voi puncta aspectele cele mai importante. Sunt cifre pe care prefer să vi le furnizez cu exactitate și de aceea le voi citi direct.

Discuția a pornit de la analiza actualului program de guvernare, pe care noi l-am amendat și nu l-am susținut la momentul învestirii cabinetului anterior. Au existat în acel program de guvernare aspecte pe care i le-am menționat președintelui încă de la consultările de atunci, avertizând că ele nu vor conduce la un rezultat benefic pentru România și pentru cetățenii săi.

Prin urmare, după aproape 11 luni de guvernare, avem câteva elemente de ordin economic care prezintă clar performanțele acestui program:

  • Pe de o parte, vorbim despre intrarea în recesiune tehnică, țara înregistrând deja al treilea trimestru consecutiv de scădere economică.

  • Avem o scădere a PIB-ului de 1,5% în primul trimestru al anului 2026, raportat la perioadele similare din anul 2025.

  • Inflația aproape atinge pragul de 11%, iar peste toate aceste probleme structurale s-a suprapus o criză politică ce a propulsat cursul leu-euro spre 5,3 lei. Această creștere a cursului valutar va produce, din păcate, scumpiri în lanț pentru toți cetățenii României.

Nu în ultimul rând, am ținut să precizăm și să-i subliniem domnului președinte faptul că, în momentul de față, România plătește lunar un miliard de euro doar în contul dobânzilor. Un miliard de euro înseamnă o sumă de aproximativ 53-55 de euro pentru fiecare român, în fiecare lună. Asta înseamnă peste 600 de euro anual pe care fiecare dintre noi — cei prezenți aici și cei care ne urmăresc — îi plătim an de an. Dacă ar fi să punem în balanță această sumă cu alocația pe care o primește un copil în România, de 292 de lei pe lună, constatăm că, în 12 luni, cuantumul dobânzilor pe care fiecare cetățean trebuie să le suporte este mai mare decât anumite venituri pe care le înregistrează.

Nu are sens să punctăm mai mult decât aceste aspecte evidente pentru a constata că programul de guvernare anterior a eșuat. Din acest motiv, poziționarea noastră politică a fost pentru susținerea unei viitoare formule de guvernare în care președintele va considera oportun să investească capital de încredere.

Ne-am exprimat dorința de a contribui la viitorul program de guvernare alături de un premier care va îndeplini criteriile menționate deja de președinte în spațiul public — criterii pe care le-am reafirmat în discuțiile de astăzi și cu care suntem în totalitate de acord. Avem toată deschiderea pentru a susține orice formulă pe care președintele o va găsi oportună pentru România. Vă mulțumesc!”

UPDATE 10.00 - Reprezentanții Grupului PACE au ajuns la consultările de la Cotroceni. Înainte de a intra la discuții cu șeful statului, aceștia au susținut o scurtă declarație de presă.

Reprezentanții grupului parlamentar PACE, care numără în prezent 11 senatori și 6 deputați, au subliniat că prioritatea lor numărul unu în cadrul acestor negocieri este asigurarea stabilității politice și economice a țării. Înainte de a intra la discuțiile de la Palatul Cotroceni, delegația condusă de Adrian Beiu și din care face parte și Mădălin Făget a lăsat de înțeles că oferirea unui vot de încredere viitorului cabinet este condiționată de un set clar de reforme.

„Am venit cu un pachet de măsuri pe care urmează să vi-l prezentăm sau pe care colegii mei vi l-au transmis deja dinainte. Ideea noastră principală este de a asigura stabilitatea pentru un guvern constituit din mai multe forțe politice”, a declarat Adrian Beiu.

Formulele guvernamentale luate în calcul

Partidul PACE își dorește un executiv cu o susținere parlamentară solidă și exclude din start varianta unui guvern minoritar. Strategia adusă la masa discuțiilor cu șeful statului include două scenarii majore de lucru pentru configurarea majorității:

  • Varianta maximală: O coaliție extinsă formată din PACE + AUR + PSD;

  • Varianta de rezervă: O alianță axată pe zona suveranistă/conservatoare formată din PACE + AUR.

Liderii formațiunii au promis că vor veni cu detalii suplimentare și cu concluzii clare imediat după finalizarea rundei oficiale de discuții cu președintele României.

Președintele Nicușor Dan a dat startul consultărilor oficiale la Palatul Cotroceni, convocând o serie de întâlniri cheie cu liderii politici pentru a analiza situația economică și politică a țării. Joi, primele discuții din calendar s-au desfășurat cu reprezentanții grupului parlamentar „Uniți pentru România”.

Delegația care s-a prezentat la discuțiile cu șeful statului a fost formată din cinci parlamentari ai grupului: Răzvan Mirel Chiriță, Daniel Grofu, Gabriela Porumboiu, Călin Florin Groza și Codruța Maria Corcheș.

În cadrul aceleiași runde de negocieri la nivel înalt, președintele urmează să primească la Palatul Cotroceni și reprezentanții grupului „PACE - Întâi România”, precum și pe parlamentarii neafiliați, pentru a găsi soluții la provocările actuale de pe scena politică.

UPDATE 9.00 - Grupul parlamentar Uniți pentru România a intrat la consultările de la Cotroceni. Discuțiile vizează situația economică și politică a țării.

Din delegație fac parte cinci parlamentari ai grupului: Răzvan Mirel Chiriță, Daniel Grofu, Gabriela Porumboiu, Călin Florin Groza, și Codruța Maria Corcheș.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Primii care vor sta față în față cu președintele, de la ora 9.00, sunt parlamentarii din grupul Uniți pentru România, de la ora 10.00 sunt așteptați cei din PACE, iar de la ora 11.00 vor intra la discuții parlamentarii neafiliați.

Potrivit Administrației Prezidențiale, tema întâlnirilor este situația politică și economică a țării. Șeful statului vrea să afle dacă aceste grupuri ar putea susține un guvern minoritar de stânga sau de dreapta ori dacă ar prefera varianta unui premier tehnocrat.

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual