Ministerul Justiției propune noi reguli pentru eliberarea condiționată

Ministerul Justiției propune noi reguli pentru eliberarea condiționată
Legislaţia în cazul eliberării condiţionate ar putea fi modificată. Anunţul a fost făcut de ministrul Justiţiei, care vrea să dea putere mai mare de decizie Comisiilor speciale din penitenciare.
Argumentul este că membrii comisiei îi cunosc mult mai bine pe deţinuţi, spre deosebire de magistratul care îi vede pentru prima oară atunci când decide dacă îi eliberează sau nu înainte de termen. Ministerul vrea să elimine, astfel, amânările nejustificate şi să reducă aglomeraţia din penitenciare.
Ministrul Justiţiei spune că, nu de puţine ori, instanţele amână eliberarea condiţionată a unui deţinut, fără a avea însă motiv.
„Se ajunge chiar la situaţia uneori ridicolă în care ultima amânare se dă dincolo de limita pedepsei. Statul cheltuie nişte bani, se pune în mişcare o adevărată maşinărie pentru a-l chema pe om la a şasea amânare la cinci ani şi două luni, când el e deja liber”, spune Raluca Prună, ministrul Justiţiei, potrivit digi24.ro.
După ce a primit numeroase plângeri din partea condamnaţilor, Raluca Prună ia în calcul schimbarea regulilor pentru eliberarea condiţionată.
„Vom încerca să introducem termene obligatorii pentru instanţe şi să responsabilizăm mai mult comisia din penitenciar, care are o relaţie nemijlocită cu deţinutul şi pe judecătorul de supraveghere, care poate să aibă o responsabilitate mai mare, iar la instanţă să ajungă doar cazurile speciale”, mai spune Raluca Prună.
În prezent, comisia din penitenicar constată îndeplinite condiţiile şi propune instanţei eliberarea condiţionată a deţinutului, însă propunerea este consultativă.
Ministerul Justiţiei consideră că eliminarea amânării nejustificate a eliberării înainte de termen, atunci când deţinutul primeşte avizul comisiei din penitenciar, este o soluţie pentru îmbunătăţirea condiţiilor din închisori pe termen scurt.
Citește și:
- 23:25 - Ilie Bolojan, despre banii din SAFE:”Ne împrumutăm din cauza războiului Rusiei”
- 23:20 - Ce grup din Parlament este pregătit să susțină un guvern minoritar condus de Bolojan
- 22:51 - Paradoxul HoReCa în 2026: Restaurante pline, dar pe marginea prăpastiei. De ce riscă 25% dintre localuri falimentul?
- 22:39 - Criza de încredere în clasa politică: Robert Turcescu cere „întoarcerea la popor” și vot corect
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News













