HALUCINANT. ROMÂNUL care A DISPĂRUT DE SUB OCHII FAMILIEI și S-A ÎNTORS ÎN TIMP CU 200 DE ANI

"Am ezitat destul de mult până să vin să vă povestesc totul, mai ales că, de multe ori, mă întreb dacă nu cumva a fost un vis, o închipuire… Dacă nevastă-mea și copiii nu ar fi «participat» într-un fel la toată povestea asta, cred că aș fi tăcut din gură, de teamă să nu mă ia lumea drept nebun", a spus D.C, scrie efemeride.ro.

"Era în august 1992”, își începe D.C. relatarea, „și mă aflam cu familia la Mediaș. Mai aveam două zile de concediu și, după ce vizitasem mănăstirile din Nordul Moldovei, hotărâsem să ne întoarcem acasă la Sibiu, făcând un ocol. Am parcat mașina lângă parcul orașului, iar nevastă-mea și puștii, că puști le zic eu, dar unul are 22 și celălalt 24 de ani, au intrat pe o alee și s-au așezat pe o bancă. Eu rămăsesem să încui mașina, aveam de gând să mă duc să cumpăr niște vederi, ca să le scriem rudelor. De unde eram, îi vedeam foarte clar stând acolo, pe bancă. Am încuiat, am verificat  toate ușile și portbagajul și i-am făcut semn cu mâna nevesti-mii că mă duc. Am făcut doi pași, căutându-mă prin buzunare, dar n-aveam niciun fel de mărunt; m-am gândit să mă întorc și să-i cer Doinei, soția mea, ba chiar m-am răsucit în loc, dar n-aș putea să vă spun de ce am renunțat la idee. Am pornit-o pe strada pe care venisem, văzusem eu acolo din mașină o librărie, numai că nu mai recunoșteam nimic.

 Era clar că pe acolo ajunsesem la parc… N-am dat atenție, mi-am zis că e o simplă iluzie optică, și am început să mă uit în jur… Îmi plăcea străduța aia, avea un aer vechi, medieval, cu case cu pereți de lemn… Vedeam chiar, trecând pe lângă mine, femei cu rochii și șorțuri lungi, cu bonete pe cap, ca într-un film… Bărbații aveau pantaloni până sub genunchi și haine lungi cu fireturi…

Nu știu de ce am avut în cap că probabil se toarnă vreun film și că eu trebuie să fiu cel puțin ciudat cu hainele mele moderne, mai ales că, pe căldurile alea, eram și în pantaloni scurți și în maiou. Îmi plăcea atmosfera aia veche, chiar zâmbeam în sinea mea, întrebându-mă ce film ar reuși să redea exact acea idee a vieții de acum două sute de ani. Pe la jumătatea străduței am văzut ceva ce semăna cu o prăvălie unde se vând de toate, și cârnați, și căni masive de argint și pește și cerneală, cam cum îmi imaginasem deja că va fi, văzând totul în jurul meu. Înăuntru era doar un băiețaș de vreo 11 ani, cu o șapcă mare pe cap, un șorț soios, cu mâinile înroșite și pline de bătături…

L-am întrebat de vederi, deși îmi dădeam seama, oarecum râzând în mine că nu aveau ce căuta acolo, în decorul acela de film… Puștiul s-a uitat la mine de parcă i-aș fi vorbit de navele spațiale și, când i-am mimat gestul de a scrie, a scos dintr-un raft niște fâșii de hârtie foarte subțiri, un fel de pergament și mi le-a întins… I-am dat o sută de lei, am observat că se uită foarte atent la ea, de parcă nu mai văzuse niciodată așa ceva, apoi a băgat-o în sertar… M-am întors pe aceeași străduță, de această dată pustie, și de-abia așteptam să-i povestesc nevesti-mii… I-am găsit pe toți extrem de îngrijorați, plângând…"

Ne-a făcut cu mâna, a mers cred că vreo câțiva metri, apoi a dispărut de parcă n-ar fi fost niciodată în locul acela

Soția domnului D.C. se înfioară și acum amintindu-și strania întâmplare: "Îl urmăream cu privirea pe soțul meu, de acolo de pe banca unde mă așezasem cu copiii. L-am văzut încuind mașina, a mers cred, vreo câțiva metri, apoi a dispărut de parcă n-ar fi fost niciodată în locul acela… Am simțit că înnebunim de spaimă, am alergat și eu și băieții să vedem ce s-a întâmplat, dar acolo unde îl văzusem noi ultima oară, pe asfalt nu era decât un cerc gălbui cu diametrul cam de trei metri, de parcă un abur de culoarea aia ciudată se ridicase din asfalt".

"Nu mai știam ce să facem, eu începusem să plâng și să-l strig pe soțul meu și îmi dădeam seama că deși erau și ei îngrijorați, băieții se străduiau să-și mențină calmul ca să mă liniștească pe mine".

"Mi-au povestit și mie ce se întâmplase, adică ce văzuseră ei, cum dispărusem eu chiar de sub ochii lor și de-abia atunci mi-a venit în cap că poate am înnebunit", a povestit bărbatul.

Citește mai mult pe efemeride.ro.