Vineri seara, 17 octombrie, acesta susținuse un concert alături de „Nicolas Simion Quartet”. În cursul dimineții de sâmbătă, 18 octombrie 2025, alarma a fost dată de unul dintre colegii săi de trupă, care a sesizat că pianistul de jazz nu coborâse să servească micul dejun. Artistul ar fi suferit un infarct. Se cunoștea faptul că acesta se confrunta cu probleme de sănătate asociate inimii.
Mircea Tiberian s-a născut la 4 mai 1955, în Cluj, şi a crescut în Sibiu. A făcut un pas decisiv pentru afirmarea sa atunci când, în 1974, a debutat la Festivalul Internaţional de jazz de la Sibiu.
A urmat o carieră vastă cu mii de concerte, peste douăzeci de albume proprii, colaborări internaţionale, predare universitară şi chiar fondarea, în 1991, a primului departament de jazz din România. În paralel, a publicat studii, cărţi şi articole despre muzică şi improvizaţie, devenind o voce de referinţă pentru muzica contemporană românească.
Tiberian a fost o punte între tradiţie şi modernitate, a combinat rădăcini clasice cu jazz-ul, improvizaţia, muzica de avangardă şi colaborări internaţionale. Ca profesor şi mentor, a influenţat zeci de generaţii de muzicieni români. Departamentul de jazz pe care l-a iniţiat este astăzi o instituţie de referinţă.
A colaborat cu muzicieni români de marcă precum Johnny Răducanu, Anca Parghel, Dan Mîndrilă.
De asemenea, a colaborat cu artişti internaţionali în jazz/improvizaţie: Larry Coryell, Tomasz Stańko, Herb Robertson, Adam Pierończyk și Theo Jörgensmann.
A iniţiat şi condus proiecte interdisciplinare şi inter-media, combinând muzica cu poezie, teatru, film.
A obţinut titlul de doctor în muzică, cu lucrarea „Raportul dintre ritm şi celelalte elemente ale discursului muzical”.
A fost profesor universitar, mentor al generaţiilor de tineri muzicieni de jazz în România.
Recunoaştere & premii
- Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România pentru compoziţie/muzicologie în anii 1990, 1996, 2000, 2003
- Distincţii „Muzicianul Român al Anului” în 2003, 2007, 2008
Este considerat o figură emblematică a jazz-ului românesc, atât din punct de vedere artistic cât şi educativ.
Stilul său îmbină tradiţia clasică (pianistică) cu improvizaţia, elemente de muzică contemporană şi jazz avangardist. În interviuri şi analize, i se recunoaşte capacitatea de a combina claritatea tonului cu sugestivă eluzivitate, de a avea o dinamică internă perfect echilibrată. Prin activitatea sa pedagogică, prin instituţionalizarea studiului jazz-ului în România, a contribuit la dezvoltarea scenei locale – deci nu doar ca interpret, ci şi ca iniţiator, formator.
