Social· 1 min citire

Debitul Dunării, staționar la intrarea în țară. Hidrologii anunță o creștere în următoarele 24 de ore

Dunărea/ Captură video

Dunărea/ Captură video

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 13 aug. 2026, 08:19

Debitul Dunării la intrarea în România este de aproape trei ori mai mic decât media multianuală pentru luna august, potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor. La Baziaș, debitul a fost de 1.350 de metri cubi pe secundă, iar hidrologii estimează o ușoară creștere în următoarea zi. Debitul scăzut al fluviului a determinat autoritățile să înceapă procedurile de oprire a Centralei Nucleare de la Cernavodă.

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor anunță, joi dimineață, că debitul Dunării la intrarea în țară, în secțiunea Baziaș, a fost staționar în ultimele 25 de ore, la valoarea de 1.350 m³/s. Valoarea este mult sub media multianuală a lunii august, care este de 3.900 m³/s.

Potrivit raportului zilnic al hidrologilor, debitul Dunării în intervalul 12–13 august 2026, ora 07.00, a fost staționar.

„În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere uşoară”, precizează Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.

Pentru următoarele 24 de ore, hidrologii estimează o ușoară creștere a debitului la intrarea în țară, până la aproximativ 1.400 m³/s.

„În aval de Porţile de Fier debitele vor fi relativ staţionare pe sectorul Gruia – Tr. Măgurele şi în scădere uşoară pe sectorul Zimnicea – Tulcea”, a mai transmis INHGA.

Debitul scăzut al Dunării are consecințe și asupra funcționării Centralei Nucleare de la Cernavodă. Joi dimineață, autoritățile au început procedurile pentru oprirea Reactorului 2. Centrala, care în ultimele zile a furnizat în Sistemul Energetic Național aproximativ 680 de megawați, urmează să fie complet oprită începând din orele prânzului.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Social