Potrivit acesteia, în cursul zilei de sâmbătă, datorită numărului mare de pacienţi confirmaţi, "după discuţii cu centrul operativ, locurile de suspecţi au fost ocupate de pacienţi confirmaţi simptomatici".
Beatrice Mahler a afirmat că în prezent se poate vorbi de un deficit de personal, mai ales în zona de ATI.
"În ceea ce priveşte nevoia de personal, pot vorbi de un deficit de personal mai ales în zona de ATI, atât de medici cât şi asistenţi specializaţi, deoarece secţia ATI are internaţi pacienţii care au nevoie de asistenţă medicală complexă având forme critice de boală", a precizat Mahler.
Managerul a informat că, din punct de vedere al dotărilor, "Institutul 'Marius Nasta' are în acest moment dotări corespunzătoare atât în secţia ATI, cât şi în secţia COVID, dispune de ventilatoare, monitoare, aparate de ventilaţie non-invazive, coturi Helmeth, aparate pentru diagnostic de laborator biochimic, hematologic, de tip rapid point, aparat de gazometrie".
Ea a precizat că "este important ca fiecare din noi să fie responsabil în respectarea măsurilor. Trebuie continuate acţiunile de testare, dar un apel este şi în a fi parte şi suport pentru pacienţii bolnavi, indiferent de tipul de afecţiune".
Managerul Institutului "Marius Nasta" a îndemnat populaţia să meargă la centrele de donare, deoarece "este nevoie pentru pacienţii COVID şi non-COVID de plasmă şi preparate de sânge".