Cine i-a băgat PSD-ul la guvernare? Klaus Iohannis, pe care l-ați votat cu ambele mâini două mandate timp de 10 ani, v-ați rupt hainele de pe voi, după ce v-ați spus că e ciuma roșie, că e în toate felurile. I-a băgat la guvernare, ba chiar s-a înțeles foarte bine cu ei, inclusiv cu Marcel Ciolacu. L-a ajutat Marcel Ciolacu să salveze PNL-ul în 2024, atunci când a decis comasarea alegerilor locale cu alegerile parlamentare. De asta ne și aflăm astăzi în această situație îngrozitoare.
Și PSD-ul trage după urma deciziilor pe care le-a luat Marcel Ciolacu. Sigur că toți care sunt acolo au tăcut din gură, au înghițit și au mers pe mâna lui Ciolacu, crezând că o să scape și că va fi președintele României. Tot în actuala formulă guvernamentală i-a băgat pe cei de la PSD un altul pe care l-ați votat cu două mâini, și anume Nicușor Dan.
Vă aduceți aminte și atunci aveați niște punctaje de la stăpânii voștri în care spuneați „Domne, stați un pic că totuși PSD-ul a devenit frecventabil, este pro-european, nu mai este PSD-ul care a fost odată, nu mai sunt oameni, a plecat și Ciolacu, este cu totul și cu totul altceva”. E și acum, brusc și dintr-o dată, v-ați readus aminte cât de rău este PSD-ul. Așa a fost întotdeauna.
Doar voi v-ați schimbat discursul de la o lună la alta în funcție de interesele voastre. A fost foarte bun PSD-ul în perioada în care v-a servit vouă să scăpați de ruși, legionari și extratereștri. Dar ce credeți? Că acum aveți nevoie și de ruși, și de legionari, și de extratereștri.
Toți, „vai, vai, dar noi nu negociem cu AUR”. Dar știi cum am vrea voturile trădătorilor? Păi trădătorii ăia nu sunt de la suveraniști? Sau au fost suveraniști vopsiți? Cum noi am spus aici? Pentru că cei pe care-i văd că au mai votat cu Ilie Bolojan, că poate ați uitat, doamna de la POT a și fost alături de domnul Bolojan în tribună atunci la Alba Iulia.
Chiar în spatele lui era. Ba chiar a și votat cu Ilie Bolojan, au votat și bugetul și alte lucruri. Nu au votat cu suveraniștii. Mă aștept să fie niște trădători, dar cu siguranță Ilie Bolojan nu mai are zile multe. Dacă Nicușor Dan vrea să prelungească această perioadă, să nu-i spun criză, o să aflăm în această seară.
Cert este că vă spun cu siguranță că nu-și dorește ca PSD-ul să iasă din această formulă guvernamentală, așa că pe el trebuie să fiți supărați, nu pe altcineva. De altfel v-ați spus-o de nenumărate ori, că s-a înțeles foarte bine cu PSD-ul și a colaborat foarte bine cu PSD-ul.
Mă întorc acum la onestul Bolojan. Mamă, dar ce presa care îl susține? Aceeași presă care l-a susținut pe Băsescu, pe Iohannis, aceeași presă care a susținut demantelarea României în perioada de aur, Kovesi și Coldea.
Aceleași personaje care au aplaudat distrugerea capitalului românesc au zis, vai, dar ce audiență a făcut aseară domnul Bolojan la Andreea Esca. Așa și? Să știți că Călin Georgescu după anularea legilor a făcut audiență mult mai mare decât a făcut aseară Bolojan. Oamenii sunt curioși, sunt îngrijorați, de asta se și uită probabil.
Pentru că vor să vadă până unde merge acest onest, onestul nației. Dar nu vă supărați, onestul nației n-a fost toți anii ăștia în care PNL-ul a fost la guvernare, n-a fost în PNL, n-a văzut ce se întâmplă?
Pentru că au fost la guvernare cu PSD-ul. De ce n-a ieșit până acum să spună: „Nu sunt de acord cu ce fac colegii mei de la PNL. Mă retrag, fac un pas înapoi. Nu se poate așa ceva. Sunt împotriva furăciunilor.”
În ultimii 9 ani, doi ani a fost PSD-ul cu prim-ministru, șapte a fost PNL-ul cu prim-ministru. Păi și atunci, unde este onestitatea domnului Bolojan? Pentru că m-am uitat că și-a rupt hainele de pe el și ne-a spus și în 2014 și în 2019 să-l votăm pe Klaus Iohannis, că nu-i așa? Acolo este lumina. Apoi a venit în campania lui Ciucă și ne-a spus că votează bunul simț și onestitatea. Deci a fost la pachet cu ei. Apoi a venit și a condus campania lui Crin Antonescu. Deci unde este onestul, bărbatul Bolojan care astăzi se agață de scaunul puterii?
Tot Ilie Bolojan este cel care l-a adus la partid. Mi-au spus unii, „da, domne, dar în 2024”, păi e și astăzi, pe domnul acela Iftimie sau cum îl cheamă de la Botoșani, președintele Consiliului Județean, cel care are peste 7.000 de contracte cu statul. Mi-a zis astăzi cineva, dar nu le-a făcut în timpul lui Bolojan. Dar în timpul lui Bolojan a venit prim vicepreședintele la partid și când a ieșit scandal s-a retras acolo la județ unde e în continuare președintele Consiliului Județean și ce să vezi este și președintele PNL Botoșani. Mai mult de atât, fiul lui este consilier prezidențial după ce firma la care lucrează a schimbat țevile de termoficare din București.
Dar Bolojan e onest, mă! E onest, este plin de onestitate. Unde a fost Bolojan? A lipsit din țară în perioada asta sau la Oradea nu ajunge au știrile de la București? De ce n-a avut nicio reacție? Și de ce nu-i schimbă pe sinecuriștii de la PNL? Care sunt mulți. Și de la USR. Am înțeles, acum vreți să schimbați sinecuriștii de la PSD cu și mai mulți de la PNL și de la USR.
Toți sunt la fel oameni buni. Și PNL și PSD au guvernat în egală măsură câte 19 ani România în diverse formule. Deci, care este diferența? De ce tot ei? La asta asistăm acum. La o reașezare pe tabla de șah.
După ce s-au înjurat, după ce USR-ul a spus că PSD-ul sunt cei mai răi de pe pământ, iată că au guvernat împreună. Și tot ei vin și spun astăzi, „domne, dacă PSD-ul își revine, acceptăm să ne tolerăm în continuare la guvernare”. A, deci ciolanul este bun. Nu mai contează că sunt șobolani, că e ciuma roșie, că se urau unii pe alții.
Asta este realitatea. Dar în toată nebunia asta vă întreb ce v-am întrebat și aseară. I-a băgat cineva în seamă astăzi pe oamenii ăia care au venit în piața Victoriei să-și plângă nenorocirea, să-și plângă zilele complicate, grele pe care le au în această viață?
Oameni cu dizabilități, aparținatori ale unor persoane cu dizabilități, despre care am vorbit de nenumărate ori pentru că am în familie și știu ce înseamnă și știu câtă batjocură trăiesc, nu i-a băgat nimeni în seamă. Cum nu-i bagă nimeni în seamă nici pe cei 300 de veterani de război, care în fiecare an în luna decembrie trebuiau să primească 300 de lei ajutor pentru încălzire. Ce credeți? Bolojan s-a opus în decembrie anul trecut. Era vorba de 9.000 de lei. 9.000 de lei! Nici n-a fost de acord cu indexarea acestei sume. Despre ce vorbim aici?
De aici se fac economiile? A, șmecherii care sunt prin Consiliul de Administrație, babane la companiile alea pe care vreți să le vindeți bucată cu bucată și sunt ori de la PNL, ori de la USR, ori de la PSD, stau bine mersi pe zeci de mii de euro. Iar pentru pensionari nu ați găsit bani nici să indexați pensiile, nici să le aduceți la nivelul inflației de acum?
Totul este un circ și o mascaradă. Nu există altă variantă și eu felicit AUR că stă departe de această mizerie și nu cred că este o variantă ca AUR să gireze acest circ. Numai după alegeri cred eu că se poate intra într-o formulă guvernamentală după ce cetățenii vor vota.
Cu siguranță va fi o moțiune de cenzură, nu știu dacă va fi săptămâna viitoare, dar în cursul lunii mai se vor da voturile cu toți trădătorii. Mi-e greu să cred că vor reuși să ia 51 de parlamentari ca să poată să supraviețuiască.
Este doar un blocaj pe care Ilie Bolojan îl face în această țară din dorința de a rămâne la putere. Un om avid de putere, un om care urăște sau își urăște cetățenii propriei țări.