Între nostalgie și umor, între amintiri de familie și experiențe profesionale, interviul dezvăluie parcursul unei cariere construite pas cu pas, dar și momentele în care critica tatălui sau atenția lui Ion Iliescu au marcat evoluția ei. O poveste despre dor, despre ambiție și despre felul în care jurnalismul a devenit nu doar o profesie, ci o vocație.
„Delia Vrânceanu: Ce ai luat de la tatăl tău, ce ai luat de la mama ta?
Anca Alexandrescu: Tot ce e bun. Mi-e foarte dor de tata.
Delia Vrânceanu: Simți în momentele acestea nevoia să te sfătuiești cu tatăl tău?
Anca Alexandrescu: M-au întrebat mai mulți dacă tata ar fi fost de acord cu ce fac. Când am început să fac emisiunea, evident, ochiul critic, el era cel mai mare critic al meu. Și la un moment dat, pentru că știi foarte bine toate dezvăluirile pe care le-am făcut, inevitabil am vorbit și despre oameni pe care îi cunoștea și el. Toți îl sunau pe tata. El le spunea „Domnule, nu am ce să fac, nu o cunoașteți? Ea e ce e în gușă și-n căpușă”. Mi-a spus „mi-ai pus în cap pe toată lumea”. Asta e, fiecare cu treaba lui!
De altfel, tot timpul am fost așa, pentru că am văzut foarte mulți care spun „a băgat-o taică-su”. Din punctul de vedere al orientării sau opțiunilor politice am fost întotdeauna pe poziții opuse. Poate că domnul Cristoiu la un moment dat o să povestească cum am ajuns eu să lucrez în presă.
Delia Vrânceanu: Tu nu te-ai dus să lucrezi la ziarul pe care îl conducea tatăl tău
Anca Alexandrescu: Am lucrat la un moment dat pentru unul dintre ziarele pe care le-a editat tatăl meu. Se numea „Țara”. Tatăl meu își dorea foarte tare să fac facultatea de drept, eu provenind dintr-o familie de jurnaliști, și bunicul meu tot jurnalist a fost, Toma Alexandrescu. Eu nu am vrut să fac dreptul, am făcut Liceul de Filologie-Istorie Zoia Kosmodemianskaia, actuala Școală Centrala până în clasa a 12-a. Am fost la filologie-istorie. Am vrut să fac relații internaționale. Și taică-miu a zis ”Eu nu sunt de acord să faci, dar fii atentă. Te angajez să scrii rubrică de modă la mine la ziar, te plătesc, și din banii pe care îi câștigi îți plătești meditațiile la matematică”. Am început să scriu, am luat și un premiu atunci, doamna Doina Berchină mi-a oferit trofeul „Magia Modei”, îl am pe undeva pe acasă. Așa mi-am câștigat banii. Mai făceam un lucru, mă plătea tata și pentru altceva. El scriind sport, înainte de 89, în weekeenduri se ducea la anumite meciuri, dar trebuia sa urmareasca toata etapa. Și trebuia să urmăresc toată etapa și să scriu cine a dat gol, când a dat gol, etc. Și mi-am plătit meditațiile. Am facut un an-doi la relații internaționale dar nu mi-a plăcut. Am zis până la urmă la jurnalism, la Școala Superioară de Jurnalism, cea făcută de Asociația Ziariștilor din România, care nu a avut nicio legătură cu Soros asa cum mizerabil se rostogolește, cei mai mari jurnaliști ai României s-au unit și au făcut această școală de jurnalism pentru că la vremea aceea facultatea care provenea din fostul Ștefan Gheorghiu nu avea nicio legătură cu practica de jurnalism. A fost doar un manual care a fost sponsorizat.
Și la un momnet dat s-a pus anunț acolo, era epoca de boom a Evenimentului Zilei, avea un milion de exemplare, s-a pus anunț că angajează jurnaliști studenți. M-am dus și eu și m-au angajat în probe. Nu știa nimeni cine sunt. Și primul meu articol a fost în ediția de noapte a Evenimentului Zilei, primul meu articol a fost despre prostituatele din fața de la Intercontinental. Tata când a văzut numele meu acolo l-a sunat pe Cristoiu. I-a zis „Ce ai făcut, ai angajat-o pe fiica mea”, Cristoiu i-a răspuns ”Cine este fiica ta”. Apoi m-a chemat la el ”Tu ești fata lui Horia? Ești de acord să mergi la secția politică” ”Sigur”, ”Atunci de mâine te acreditez la Palatul Cotroceni”. Și așa am ajuns acolo.
Mulți mă atacă pentru că am plâns pentru Ion Iliescu. Eu nu am plâns pentru Ion Ilisecu, am vorbit despre un sistem, am plâns pentru ce se întâmplă în această țară. Dar trecând peste asta, așa m-a remarcat domnul Iliescu. Domnul Iliescu remarca orice schimbare, pentru că pe vremea aceea ziariștii aveau acces la toate întâlnirile. Domnul Traian Chebeleu era purtător de cuvânt atunci, a spus „A întrebat domnul Iliescu, cine e domnișoara, că e înfiptă cu întrebări”. Eram cumva privilegiată datorită acestei simpatii pe care mi-o purta Ion Iliescu. Până am scris că și-a operat un neg și a venit cu plasture. Atunci a fost primul incident. Apoi pe vremea aceea, atât președintele cât și primul ministru luau jurnaliști peste tot unde plecau. In primul rand că susțineau presa, pentru că instituțiile plăteau, jurnaliștii primeau diurnă de unde erau angajați, dar cazarea de obicei era plătită de cele mai multe ori ori de guvern, ori de președinție, ori de către cei care erau gazde.
Și în avion în drum spre Emiratele Arabe Unite Iliescu a povestit despre emir „uitați-vă că emirul, care este un semianalfabet, a făcut o minune, cu culturi în mijlocul deșertului”. A doua zi pe prima pagină in Evenimentul Zilei a apărul că Iliescu l-a făcut analfabet pe emir. A fost un șoc. Domnul Gheorghe Dinca, secretar de stat la Ministerul de Externe mi-a zis „Ne-ai nenorocit, ne-ai distrus” ”Eu sunt jurnalist, eu am transmis în redacție, a fost decizia redacției”. Am creat ceva probleme. Așa că mi-au ridicat acreditarea. A fost prima oară, pentru că mi-au ridicat-o și a doua oară. S-a supărat foarte tare Ion Iliescu pe mine atunci. Dar asta e adevărul, asta am făcut dintotdeauna, de asta am deranjat. Și m-a trimis Ion Cristoiu cu piciorul în ghips la poarta la Cotroceni dar nu mi-au dat voie să intru. Așa că a zis „Bine, hai să o acredităm la Camera Deputaților”. Acolo era șef Adrian Năstase. Îl urmăream peste tot, era exasperat. Când mă vedea era turbat. Și tot pleca în delegații prin țară. Și la un moment dat domnul Cristoiu îmi zice „M-a chemat domnul Adrian Năstase, se duce în Vrancea, și dacă îl convingi să meargă la mama mea acasa la Găgești, îți dau voie să faci un interviu de o pagină cu Adrian Năstase”. Acum Năstase când mă vedea trecea pe partea cealaltă. Domnii de la SPP mă împingeau să nu cumva să aibă contact cu mine. Să ai atunci o pagină de interviu în Evenimentul Zilei la vremea respectivă era ceva wow. Era atunci Ovidiu Șincai, un om extraordinar, consilier al domnului Năstase, și domnul Dan Ghibernea, adevărați profesioniști. Și oamenii mă simpatizau. Domnul Ovidiu Șincai îl și cunoștea pe tata, cumva am reușit să pătrund și să le spun „am o ofertă pentru voi”. Și domnul Năstase a spus că este de acord. Erau toți cei de la PSD. ”Ce ați făcut, ați luat-o pe asta care ne face praf, ne urmărește”, supărați rău. Am fost la Găgești, la mama lui Ion Cristoiu, prin noroaie, am făcut și un interviu de o pagină cu Adrian Năstase, iar de întors ne-am întors u trenul, Acolo, domnul Hrebenciuc, un politician abil, văzând că eu fiind tot timpul în coasta lor ca jurnalist și nu scăpau de mine, plus că aveam surse, că mă simpatiza lumea și mai aflam una alta și tot timpul le stricam jocurile, a venit cu propunerea către domnul Năstase „Ce-ar fi să o luăm pe Anca purtător de cuvânt la PDSR”, că așa era atunci. Am ajuns la București și domnul Năstase i-a trimis o scrisoare domnului Cristoiu, o am și acum acasă, în care i-a cerut să mă transfere de la Evenimentul Zilei la PDSR.
Tatăl meu când a auzit a innebunit. Mi zis „Ce cauți acolo, o să urle toată lumea la mine, o să zică lumea că Alexandrescu a băgat-o acolo”. Nu a avut nicio contribuție. El a fost întotdeauna un tip foarte echilibrat și a avut relații bune și cu Emil Constantinescu și cu radu Vasile, chiar și cu Traian Băsescu, a avut o relație bună ocu toată lumea. Eu eram așa cum am fost la emisiuni. la fel. Am avut întotdeauna divergențe cu tatăl meu din cauza asta.
Atunci am inventat acel departament de monitorizare a presei, pentru că apăreau tot felul de lucruri și oamenilor le scăpau. Am zis că trebuie să aveți reacție, să răspundeți. Să veniți în întâmpinarea presei cu tot felul de lucruri. Ce mi-au auzit urechile si atunci, ce mi-au făcut unii oameni de la PSD. Mulți care m-au înjurat atunci azi îmi sunt prieteni. Oamenii te judecă fără să te cunoască. Mi s-a întâmplat, mi se întâmplă și acum, este un lucru pe care mi l-am asumat ppână la urmă.
Delia Vrânceanu: Tu ai fost un jurnalist care a stat tot timpul în coasta lor, dar ei au preferat să îl aducă la ei
Anca Alexandrescu: Să nu credeți că am tăcut. Adică aveam limba la fel de acuțită când am lucrat în interior ca și atunci când am fost jurnalist. Am fost un consilier incomodpentru toți cei cu care am lucrat. Eu le-am spus adevărul în față, inclusiv lui Adrian Năstase, atunci când dădeau cei de la SPP cu bastoanele în oglinzi, când a fost cu număratul ouălor în parlament. Am avut aceași abordare cu toți. I-am spus domnului Năstase despre o grămadă de personaje din jurul domniei sale care fac afaceri, care fura, care ulterior au ajuns să facă pușcărie. Dar nu m-a ascultat. Cum i-am spsu și domnului Ponta, și domnului Dragnea. Din păcare prea târziu au constatat că am avut dreptate. Inclusiv domnului Dragnea, când era în penitenciar, m-a sunat de mai multe ori să-mi spună că îi pare rău că nu m-a ascultat. Eu am fost un fel de sursă alternativă de informați iîn permanență, de asta am și deranjat, inclusiv la victor Ponta au fost foarte mulți care îi spuneau să mă dea afacră. unul dintre el era Gabriel Oprea, îi spunea să mă dea afară pentru că eram Gică-contra în permanență. Le spuneam ce gândește poporul. Eu am ținut îm permanență legătură cu presa, cu realitatea, le spuneam adevărul: O să ajungeți în situația în care o să vă explodeze totul în față.
Asta este de fapt marea problemă a politicienilor români. Se înconjoară de oameni care le spun doar ce vor să audă, și pierd contactul cu realitatea. Cred că li se umflă capul când au putere foarte multă, și ajung să sfârșească prost, pentru că uită de unde au plecat și uită de cetățeni.”
